După ce-l asculţi preţ de două ore pe marele actor Marcel Iureş este foarte dificil să-i întorci spatele şi sa reintri în atmosfera apăsătoare a unei existenţe mărunte trăită într-un oraş prăfuit de provincie cum este Câmpina, unde singurele bucurii ale sufletului sunt cele câteva fete frumoase pe care le observi sporadic pe stradă, lectura unei cărţi bune, emoţiile de suporter al unei echipe de fotbal şi poate chiar momentele de socializare în faţa unui pahar cu bere, alături de amici mai mult sau mai puţin bârfitori.
Asta am simţit eu săptămâna trecută, când am avut privilegiul să-l cunosc personal pe cel care a împărţit platourile de filmare cu mari actori ai lumii, în producţii cinematografice importante: Marcel Iureş. Un om, pe cât de complex, pe atât de simplu şi extrem de modest.
La întâlnirea cu Marcel Iureş, care a avut loc în sala de protocol a fostului Hotel al Petrom, am sosit cu o oarecare aroganţă a omului care are o impresie bună despre sine, tipic românească de altfel şi am plecat cu coada între picioare, îngândurat, realizând la ce mare depărtare mă aflu de un astfel de mare spirit.
Modestia lui Iureş este năucitoare. De la hainele pe care le îmbracă, până la principiile sale de viaţă şi mai ales cele referitoare la societatea în care trăim, omul debordează de bun simţ. Simplitatea lui îţi arată, de fapt, complexitatea unui mare caracter născut în Băileştiul lui Amza Pellea şi desăvârşit pe marile scene ale lumii.
Dialogul cu Marcel Iureş a fost un moment de normalitate într-o lume absolut nebună, în care cei peste 200 de invitaţi au aflat că viaţa nu este o simplă piesă de teatru pusă în scenă de o clică de regizori proşti, ci mai degrabă o luptă în care fiecare ne alegem rolul în funcţie de cât ne duce mintea.
Atunci când am prins momentul, l-am întrebat pe Iureş care este filosofia lui de viaţă. Mi-a răspuns că este aceea a lucrului bine făcut, izvorâtă din învăţătura primită de la mamă, care l-a îndemnat: „Să te porţi bine cu oricine şi oriunde te duci” Odată cu acest răspuns am aflat de acceptase Iureş invitaţia de a participa la o discuţie liberă cu oameni faţă de care nu avea nicio obligaţie şi de pe urma cărora nu avea să încaseze nimic în seara aceea. El a trecut pe la noi să ne înţeleagă şi să ne ofere, fără intenţie, o lecţie de modestie. Oare câţi dintre noi, în locul lui, am fi procedat la fel?
Asta am simţit eu săptămâna trecută, când am avut privilegiul să-l cunosc personal pe cel care a împărţit platourile de filmare cu mari actori ai lumii, în producţii cinematografice importante: Marcel Iureş. Un om, pe cât de complex, pe atât de simplu şi extrem de modest.
La întâlnirea cu Marcel Iureş, care a avut loc în sala de protocol a fostului Hotel al Petrom, am sosit cu o oarecare aroganţă a omului care are o impresie bună despre sine, tipic românească de altfel şi am plecat cu coada între picioare, îngândurat, realizând la ce mare depărtare mă aflu de un astfel de mare spirit. Modestia lui Iureş este năucitoare. De la hainele pe care le îmbracă, până la principiile sale de viaţă şi mai ales cele referitoare la societatea în care trăim, omul debordează de bun simţ. Simplitatea lui îţi arată, de fapt, complexitatea unui mare caracter născut în Băileştiul lui Amza Pellea şi desăvârşit pe marile scene ale lumii.
Dialogul cu Marcel Iureş a fost un moment de normalitate într-o lume absolut nebună, în care cei peste 200 de invitaţi au aflat că viaţa nu este o simplă piesă de teatru pusă în scenă de o clică de regizori proşti, ci mai degrabă o luptă în care fiecare ne alegem rolul în funcţie de cât ne duce mintea.
Atunci când am prins momentul, l-am întrebat pe Iureş care este filosofia lui de viaţă. Mi-a răspuns că este aceea a lucrului bine făcut, izvorâtă din învăţătura primită de la mamă, care l-a îndemnat: „Să te porţi bine cu oricine şi oriunde te duci” Odată cu acest răspuns am aflat de acceptase Iureş invitaţia de a participa la o discuţie liberă cu oameni faţă de care nu avea nicio obligaţie şi de pe urma cărora nu avea să încaseze nimic în seara aceea. El a trecut pe la noi să ne înţeleagă şi să ne ofere, fără intenţie, o lecţie de modestie. Oare câţi dintre noi, în locul lui, am fi procedat la fel?
Un comentariu:
Tare frumos .Iures este un bun national
Trimiteți un comentariu