marți, 22 februarie 2011

Falimentul sportului local sau batjocura politrucilor asfaltangii

Ca un iubitor de sport în general şi mai ales de fotbal, observ cu tristeţe politica falimentară promovată cu obstinaţie, în ultimele două mandate, de administraţia Tiseanu şi ca să fiu obiectiv, chiar în ultimii 21 de ani, de toţi cei care s-au perindat la conducerea oraşului, cu mici excepţii. Am să las însă trecutul să doarmă liniştit, iar pe cei care l-au reprezentat să rămână cu regretul neîmplinirilor şi cu palida consolare a unei prezenţe prăfuite în cartea de istorie a oraşului.
Dacă că azi am să vorbesc despre falimentul sportului local, asta nu inseamnă că voi trece mai uşor peste celelate aspecte importante ale vieţii publice câmpinene, cum ar fi cultura, petrecerea timpului liber ori educaţia, care se înscriu şi ele pe acelaşi palier al penibilului ridicat la rang de „strategie” de mulţi neica-nimeni, paraşutaţi în funcţii administrative de votul popular ori de haznaua care în România se numeşte politică. Voi aborda aceste subiecte atunci când le va veni rândul, pentru că ele merită consemnate, numai şi pentru a rămâne drept mărturii ale neputinţei unor personaje publice, pentru generaţiile viitoare care ne vor judeca.
Să revenim la falimentul sportului local. La începutul anilor ‘90, sportul câmpinean venea ca o moştenire destul de bine structurată a sistemului centralizat comunist, pornind de la cluburile sportive şcolare şi până la sportul muncitoresc practicat pe scară largă în fabrici şi uzine. Existau echipe de fotbal, volei, handbal, tenis, popice, atletism, motocros, box şi baze sportive cât de cât la înălţimea acestor activităţi care se practicau la nivel de amatori. Cineva se ocupa de fenomenul sportiv cu bani puţini şi asta se simţea în viaţa publică a oraşului. Treptat, pe măsură ce am înaintat printre meandrele democraţiei şi ale economiei de piaţă, fenomenul s-a stins, iar în zilele noastre el a ajuns în faliment total. Fără baze sportive şi fără sprijin din partea statului, dar mai ales a autorităţilor locale, sportul a rămas doar la îndemâna unor „frumoşi nebuni” care îl susţin cu mari eforturi, din propriile buzunare sau la îndemâna unor oameni educaţi şi formaţi în acest stil de viaţă care se încăpăţânează să transmită mai departe „flacăra olimpică” a competiţiei drepte şi libere, dar şi a formării de caractere cu adevărat folositoare societăţii. La aceşti „ciudaţi” ai vremurilor noastre, pe care îi poţi număra pe degete, autorităţile se uită cu coada ochiului, peste gard, în fuga limuzinei şi le promit din patru în patru ani câte un colac, pentru ca după ce s-au aşezat bine pe scaunele puterii, să le trimită şi lumânarea.
Dramatic este faptul că, de 21 de ani, Câmpina (cândva oraşul cu cel mai mare număr de intelectuali...) are ghinionul de a avea la conducere (cu mici excepţii) numai personaje pentru care sportul, cultura, educaţia sunt noţiuni abstracte, pe care ei le încadrează de ani de zile la cota zero din bugetul local, fără să realizeze că şi de aici se naşte civilizaţia şi progresul unei naţiuni. Aceşti asfaltangii, bordurişti şi zugravi de clădiri (mereu aceleaşi) se simt tare mândri de proiectele lor edilitare, de pe urma cărora trăiesc toate potăile din jurul lor, fără să se gândească la faptul că peste zece, douăzeci de ani, copiii de azi vor fi obezi, nu vor şti să alerge, iar deculturalizarea îi va putea menţine la nivelul de cetăţeni asistaţi şi batjocoriţi de alte lichele politice.
Nu vreau să mai vorbesc acum despre toţi cei care au ocupat şi ocupă poziţii cheie în comisiile de sport, cultură, educaţie din consiliul local şi care, în marea lor majoritate, au fost şi sunt doar nişte politruci teleghidaţi, întorşi cu cheiţa de la spate, care votează, de exemplu, împădurirea fostului circuit de motocros ori zero lei la capitolul sport din bugetul local. Incompetenţa şi slugărnicia lor sunt deja de notorietate, iar o radiografie în câteva rânduri ar fi prea puţin.
Am să deschid însă o altă temă şi anume aceea a nesimţirii politrucilor de la putere, care vor să-şi „cumpere” imagine şi voturi cu bani publici, pe spinarea sportului, iar în cazul de faţă al fotbalului. Cei care azi împart banul public local, după ce au majorat taxele şi impozitele locale cu 20%, s-au strâns în jurul prăzii şi anume a bugetului local. Spre deosebire de alţi ani, 2011 va aduce şi ceva nou pe lângă asfaltări, bordurări, studii de fezabilitate, sensuri giratorii, concerte stradale, de unde iese „caşcaval” la greu şi imagine publică. Anul 2001 va aduce şi un proiect de hotărâre prin care administraţia Tiseanu se oferă să finanţeze clubul de fotbal Unirea Câmpina. Uite aşa, cu un an înainte de alegerile locale, s-au trezit proletarii din administraţia locală să subvenţioneze un club de fotbal privat, pe care l-au mai folosit şi acum patru ani, tot în campanie electorală. Atunci Tiseanu se lupta în turul doi cu aghiotantul lui de azi, Alin Moldoveanu şi avea nevoie de simpatia microbiştilor.
Nesimţirea celor care apelează din nou la acest tertip murdar se măsoară prin faptul că, la capitolul sport din bugetul local de anul acesta, aşa cum am mai spus, sunt alocaţi zero lei, în condiţiile în care multe activităţi sportive sunt la limita supravieţuirii sau chiar pe cale de dispariţie, iar ei vor aloca, probabil, o sumă importantă de bani pentru fotbalul electoral, fără să-i intereseze soarta celorlalţi.
Mergeţi să vedeţi în ce condiţii vitrege îşi desfăşoară activitatea secţia de atletism îndrumată de profesorul Pavel, care a rămas una dintre singurele ramuri sportive din oraş cu rezultate la nivel naţional, ori cu ce probleme se confruntă profesorii de sport din şcoli, care ar vrea să facă o echipă de baschet ori de handbal pentru copii. Să nu mai vorbesc de secţiile de motocros care se antrenează pe unde apucă, la depărtare de zeci de kilometri de casă. Probabil am uitat multe alte discipline, însă mă grăbesc să arăt care sunt dimensiunile nesimţirii acestor politruci, care îşi plătesc huzurul funcţiilor pe care le ocupă din buzunarul nostru secătuit.
Ceea ce fac azi aceşti nesimţiţi ar trebui să reprezinte cazuri de studiu la cursurile de administraţie publică din facultăţi şi la cele de politologie, unde să li se explice studenţilor că aşa ceva nu trebuie făcut. Chiar dacă la prima vedere pare un caz de importanţă minoră, un rahat politic, am să vă spun că toate aceste rahaturi, puse la un loc, ne-au ajuns până la gât şi dacă nu ne trezim, ele o să ne treacă peste cap.
În ceea ce-i priveşte pe cei de la Unirea Câmpina, care acceptă din nou târgul electoral al politrucilor, ştiind că vor rămâne cu buza umflată după ce vor fi folosiţi, cred că aş putea să-i înţeleg. Acolo sunt oameni care iubesc fotbalul, dar din păcate, acest sport nu se poate întreţine doar cu sentimente. Dar dacă tot au ajuns la acest compromis, să-l facă la un preţ corect şi să nu se mai lase batjocoriţi ca în 2008!

marți, 15 februarie 2011

Multe şi mărunte

  • Sâmbătă, 12 februarie, dacă aveai proasta inspiraţie să ieşi din casă la cumpărături ori la o plimbare matinală prin centrul oraşului, te puteai alege cu o baie de nisip, ca într-un safari într-o zonă deşertică. Vântul puternic şi-a făcut treaba, spulberând nisipul împrăştiat în zilele de iarnă pentru deszăpezire pe carosabil. Probabil autorităţile sunt prea ocupate cu „strategia de dezvoltare locală” şi aşteaptă o rezolvare tot din partea mamei natură, adică vreo ploaie cu spume care să le spele delăsarea.
  • Consultarea populară cu privire la una dintre lucrările arhitecturale pentru modernizarea centrului oraşului s-a dovedit a fi o pierdere de vreme. Câmpinenii nu sunt interesaţi de un astfel de proiect fantezist (care, după părerea mea, am mai spus-o, nu va avea soluţii de finanţare în următorii 10 ani), din moment ce nu s-au prezentat la vot decât aproximativ 300 de cetăţeni. Din păcate şi asupra multora dintre aceştia planează suspiciunea de a fi fost trimişi la „urnă”, unii de către şefii lor din administraţia locală, iar alţii de un anumit preot dintr-o parohie apropiată, în cuget şi simţire, de edilul nostru şef. Căci altfel cum se explică „pelerinajul” unor pensionari care nu ies din casă decât duminica, la slujba bisericească, a căror opţiune de vot era notată îngrijit, pe un bileţel, ca un soi de pomelnic.
  • În interviul publicat săptămâna trecută de ziarul nostru, primarul Tiseanu a dat două răspunsuri interesante. Unul se referă la frustrarea pe care o simt pedeliştii după plecarea senatorului Severin în barca celor roşii, iar celălalt la proiectul „Calea Dacia”. În ambele situaţii, Tiseanu a dat dovadă de multă „diplomaţie”. Dacă în ceea ce îl priveşte pe Severin aş putea să înţeleg de ce îi „regretă” plecarea (este evident că senatorul ştie multe din culisele politice şi administrative ale lui Tiseanu şi că oricând poate fi un pericol pentru el), când vine vorba despre proiectul „Calea Dacia”, primarul aruncă o perdea de fum, vorbeşte despre un complot la nivel central, are bănuieli în privinţa anumitor interese şi lasă să se înţeleagă faptul că este străin de culisele acestui proiect, pe cât de controversat, pe atât de „lipicios” din punct de vedere al milioanelor de euro care se află la mijloc. Din păcate, cu astfel de declaraţii alunecoase, Tiseanu poate păcăli o parte a opiniei publice, însă din fericire, nu şi pe cei care se mai pricep la interpretarea şmecheriilor politicianiste. El cunoaşte exact istoria implementării proiectului cu pricina, numai şi pentru faptul că a organizat licitaţia în urma căreia a ieşit un adevărat scandal între firmele participante. Ştie foarte clar care au fost intersele şi din ce zonă politică au venit intervenţiile. Într-o ediţie viitoare am să vă povestesc mai multe amănunte din culisele acestui proiect pentru care Tiseanu zice, de câte ori are ocazia, că a pus mult suflet. Până atunci, însă, trebuie să recunosc că „prinţişorul” pedelist Marian Nistor a avut dreptate când a declarat public că „primăria a învăţat să facă afaceri”. Numai că a uitat să ne spună în beneficiul cui sunt aceste afaceri!
  • Azi, într-o şedinţă extraordinară, Consiliuul Local votează bugetul Câmpinei pentru anul 2011. Altfel spus, aleşii locali vor împărţi, după mintea şi interesele lor, pe capitole, taxele şi impozitele locale mărite cu 20%. Trecând peste faptul că proiectul de buget trebuia să facă obiectul unei consultări publice, cu 30 de zile înainte de a fi votat (chestiune care, în mintea lor, s-a rezolvat prin afişarea unor hârtii pe zidurile Direcţiei Economice), am să vă spun că politrucii vor continua, printre altele, sarabanda asfaltărilor şi a studiilor de fezabilitate  (oportune sau nu), care au un dublu scop: acela de a trimite banul public în visteria unor firme agreate şi acela de a bifa măreţe realizări înaintea campaniei electorale din 2012, oricare ar fi consecinţele pe termen mediu sau lung.
  • Ca un făcut, şi de data asta, înaintea unui alt an electoral, administraţia locală a lansat, cu surle şi trâmbiţe „Strategia de dezvoltare locală” pentru perioada 2011 - 2017. Cu aproximativ 8 ani în urmă, în 2004 (tot an electoral), tot ei lansau o altă „strategie” - Agenda Locală 21, de care s-a cam ales praful. Ce ar trebui să ne facă să credem că de data asta lucrurile vor sta altfel? Poate fondurile europene cheltuite pentru instruirea funcţionarilor publici din primărie ar putea aduce un plus. Cu toate că după nenumăratele instruiri la care au participat de-a lungul vremii, inclusiv edilii din primul eşalon, nu se observă schimbări semnificative la nivelul relaţiei funcţionar/ ales local - cetăţean.
  • Cu toate că zvonurile dădeau ca sigură implicarea unui om de afaceri important din Câmpina în preluarea hotelului de la Casa Tineretului, în ultimele zile mitul s-a cam spulberat. Din câte se pare, în acest caz nu este vorba decât despre o hrăpăreală politică, ieftină, faţă de care deontologii din Primărie nu sunt deloc străini. Dacă tot sunt aşa de transparenţi cum se laudă, să ne spună într-o conferinţă de presă cine îi împinge de la spate şi care este preţul acestei tranzacţii?!
  • Dacă nu ştiaţi, la Câmpina, şi pâinea din spitale trebuie să aibă o anumită culoare politică. Zilele trecute, proprietarul unei fabrici de pâine din oraş a primit o adresă de la Spitalul Municipal prin care i se aducea la cunoştinţă că nu i se mai prelungeşte contractul de furnizare a produselor de panificaţie, pentru că „un coltuc de pâine” (au întocmit ei nişte procese verbale în care  cineva reclamă calitatea unor produse) nu se ridică la standardele cerute. Omul s-a dus să ceară explicaţii, cu atât mai mult cu cât preţul la care îşi vindea produsele în spital era cu mult sub cel al pieţei. Avea să înţeleagă curând că era vorba de o făcătură a politrucilor de la putere. Mă gândesc că dacă ăştia au ajuns până acolo încât să umble şi la pâinea din spitale, cred că în curând vor fi în stare să privatizeze şi morga.

marți, 8 februarie 2011

Implant cu silicoane la babe fără dinţi

Cele trei partide importante (mai sunt şi altele, de buzunar), PDL, PSD şi PNL, care îşi consumă energiile în viaţa politică locală, au avut parte de schimbări semnificative în ultimele zile.
Am să încep cu PDL, care printr-un joc politic specific local, deţine puterea administrativă prin liderul său, Horia Tiseanu şi a unei părţi semnificative din Consiliul Local şi care, în urmă cu o săptămână, a organizat (pe ascuns, şi o să înţelegeţi de ce) alegeri interne pentru funcţia de preşedinte şi pentru completarea biroului politic local. Adevăratul motiv al acestor alegeri nu a fost reinstalarea lui Horia Tiseanu în funcţia de preşedinte, ci „implantarea” grupării „viguroase” a lui Anghel (a foştilor consilieri PNDC, în frunte cu Alin Moldoveanu) în trupul îmbătrânit şi destul de slăbit al unui PDL care nu ar mai fi avut forţa, în 2012, la alegerile locale, să se lupte cu valul schimbării.
„Implantul” grupării Anghel este însă o sabie cu două tăişuri în buzunarul lui Tiseanu, care cred că de aici înainte nu va mai putea dormi liniştit la umbra frunzei de palmier ţinută de coloneii din vechea gardă, din mai multe considerente: 1. Florin Anghel (un personaj politic cu totul special, despre care merită să se facă o altă vorbire) este un tip imprevizibil, care oricând îşi poate dirija „armata” în direcţia unde interesul i-o cere în momentul cheie; 2. Gruparea Anghel îşi va vinde foarte scump pielea la viitoarele alegeri locale, iar vechea gardă pedelistă se va trezi, probabil, în situaţia de a rămâne pe dinafară; 3. Tiseanu uită că cine te muşcă o dată de gât o va mai face şi altă dată, fără prea multe remuşcări.
Partea bună pare a fi aceea că „armata” lui Anghel, odată pornită, îşi va face treaba pe coate şi pe genunchi, în tranşeele semiobscure ale societăţii şi îi va aduce celui aşezat în vârful grămezii prinosul de voturi. În faţa acestei singure părţi bune, asocierea cu cei care te-au înjurat ca la uşa cortului în campania din 2008 este o palidă consolare pentru Tiseanu care, iată, a devenit un adept al politicii curve, numai din dorinţa de a-şi păstra măruntele-i privilegii. Mă întrebam dacă aceşti oameni, Tiseanu, Marian Nistor şi alţii - despre care colegul lor de azi, Alin Moldoveanu, spunea în trecutul apropiat că sunt satanişti - se simt confortabil şi cam ce îi mână pe ei în luptă de sunt în stare să accepte o astfel de situaţie?! Aceeaşi nedumerire o am şi faţă de Alin Moldoveanu care, recunosc că la un moment dat m-a făcut să cred că ar putea fi un Jean Valjean al vremurilor noastre. Probabil că eu greşesc şi că ceea ce fac ei este o stare de normalitate a vremurilor în care trăim.
„Implantul” grupării Anghel în trupul slăbit al PDL-ului local cred că are şi o altă conotaţie şi anume aceea care se pliază pe zicala „mai bine stai cu duşmanul la masă, decât să-i simţi răsuflarea în ceafă” şi cred că Tiseanu a judecat relativ bine din acest punct de vedere.
Orice s-ar spune despre această tărăşenie politică, cert este un lucru şi anume că jocurile pentru viitoarele alegeri locale se vor face la masa bogaţilor, iar băieţii ăştia nu sunt decât o cantitate de manevră, slugărnicind pentru un hartan aruncat din timp în timp peste gard. În fond, cred că suntem cu toţii în aceeaşi situaţie, în această ţară putredă.
Celelalte două partide, PSD şi PNL, îşi au şi ele problemele lor. Una dintre ele ar fi aceea că, mai nou, trebuie să respire împreună aerul tare al unei alianţe împotriva firii, aer care este posibil să nu fie de ajuns pentru amândouă, cel puţin pe plan local. Nefirescul acestei alianţe nu se referă în mod special la doctrine, ci mai degrabă la închegarea unor relaţii interumane între anumite personaje din cele două partide. Vă dau numai  un exemplu: mulţi liberali nu se văd braţ la braţ cu fostul senator portocaliu, actualmente roşu, Georgică Severin! De aici pot începe problemele, însă în cele din urmă este posibil ca astfel de orgolii să se stingă în avantajul ţelului comun, acela de a trimite portocaliii acasă. Eventuala candidatură pe o listă comună de consilieri locali şi compromisul de a susţine o singură persoană la funcţia de primar ar putea naşte reale probleme. N-am să dezvolt această teorie acum, pentru că este foarte posibil ca ea să nu fie valabilă dacă cele două partide se vor înţelege să candideze pe liste separate, aşa cum este şi normal. Din păcate şi în acest caz jocurile se vor face tot la masa bogaţilor. Noi, ăştia, de la cantina celor mulţi, vom avea dreptul să alegem din nou răul cel mai mic, aşa cum am procedat în toată istoria noastră. Aş vrea să apuc ziua în care neamul acesta românesc va avea de ales între două soluţii bune! Legat de această temă, cred că destinul nostru se întrepătrunde, în mare parte, cu răsuflarea împuţită a acestor politruci care, de douăzeci şi unu de ani, apar şi dispar în oferta publică, fără niciun fel de jenă, îmbrăcaţi de fiecare dată în altă culoare de partid, dar cu aceleaşi costume scumpe şi cu rânjetul pe buze, făcându-ne să credem că sunt de neînlocuit. Aceste jivine materialiste se bazează pe bunul simţ al oamenilor de valoare care le refuză compania şi fug mâncând pământul când aud de politica lor. Câţe feţe noi aţi văzut din ‘90 încoace în politica centrală ori locală? Cu siguranţă foarte puţine!
Mi s-a reproşat că folosesc cuvinte tăioase când scriu despre politică şi politrucii zilelor noastre şi că astfel contribui la scăderea credibilităţii unei componente fundamentale a statului democratic – politica. Am primit observaţia cu plăcere, pentru că venea de la un om de mare valoare şi am rămas o vreme pe gânduri. La câteva zile distanţă i-am răspuns că ceea ce se întâmplă în România nu are nicio legătură cu instituţia politicii şi că totul nu e decât o împărţeală între politruci, într-o societate care nu mai are nimic de împărţit.
Pentru azi mă opresc aici, dar nu înainte de a trage un soi de concluzie cu privire la cele trei partide din urbea noastră. Am impresia că, în comparaţie cu aşteptările noastre, ele nu sunt decât nişte babe fără dinţi, care mai cred că vor rupe gura târgului cu un implant de silicon.
P.S.1 În înţelepciunea lor, pedeliştii locali s-au strâns la partid, şi-au pus pătura portocalie în cap şi au însăilat singurei proiectul de buget al Câmpinei pentru anul 2011. Sunt curios cam câte miliarde au prevăzut pentru noul sens giratoriu de la terenurile de tenis Fibec. Vă reamintesc că zilele trecute, marii „strategi în irosirea banului public” ne anunţau că această lucrare este absolut necesară pentru fluidizarea traficului. Poate că oamenii au dreptate şi că cele 10-11 autovehicule care trec zilnic pe acolo au nevoie de mai mult spaţiu de manevră.
P.S. 2 „Prinţişorul” pedelist Marian Nistor ne anunţa, la ultima conferinţă de presă a partidului, că „primăria a învăţat să facă afaceri bune…” şi ne dădea exemplu Piaţa Centrală, care ar fi avut un profit de 14 miliarde lei vechi în ultimii ani. Păi măi „prinţişorule”, când strângi chiria piperată (care, evident, are efect şi asupra preţului plătit de populaţie la produsele alimentare şi nealimentare) de la oameni care muncesc din greu (mai sunt şi bişniţari în piaţă, care fac excepţie) să producă legume, brânză, flori, nu înseamnă că faci afaceri, aşa cum nici mentorul tău, Tiseanu, care stă cu fundul pe scaun şi strânge taxe şi impozite, nu face afaceri. Voi faceţi profit din munca altora! Tăiaţi bilete ori panglici şi consumaţi banii publici după cum vă dictează conştiinţele îmbâcsite de aroganţă politică. Şi dacă tot ai deschis discuţia despre profitul pieţei pe care o conduci, poate apari în altă conferinţă de presă şi ne spui care au fost cheltuielile, cum se justifică şi dacă nu cumva profitul ar fi trebuit să fie mult mai mare!!!
Când ai zis că primăria a învăţat să facă afaceri, cred că ai vrut să te referi la anumiţi oameni din primărie, care într-adevăr, se ocupă de aprovizionarea cu păpică la spitale, cu împrăştiatul otrăvurilor de şobolani şi diverse alte „mărunţişuri” profitabile din bani publici. Aşa că nu mai vorbi despre afaceri, că poate într-o zi o să ajungi şef la Poliţia Comunitară, pe sistemul rotaţiei de cadre (se poartă la tine în familie) şi va trebui să îţi schimbi discursul.

marți, 1 februarie 2011

Majorarea taxelor locale cu 20% sau mortul din spinarea noastră

Este normal să măreşti taxele şi impozitele locale cu 20% într-o perioadă de profundă criză financiară, în toiul unei ierni aspre care înghite foarte mult combustibil pentru încălzire, când foarte mulţi cetăţeni au rămas fără un loc de muncă, iar ca o bomboană pe colivă, preţurile la toate produsele de bază explodează de la o zi la alta?
Iată o întrebare pe care o primesc aproape zilnic de la oameni din diverse medii sociale şi o temă peste care autorităţile locale au trecut foarte rapid, aruncând vreo două argumente absolut infantile din punctul meu de vedere: „Am mărit taxele şi impozitele locale pentru că este criză şi în plus de asta nu le-am mai modificat de câţiva ani” spunea primarul Tiseanu nu cu mult timp în urmă, încercând să-şi justifice demersul.
O mai mare aberaţie ca asta nici c-am auzit până acum. Să măreşti taxele pentru că este criză!!! Cu o astfel de gândire de tip Vanghelie, primarul Tiseanu şi sfătuitorii lui şi-au dat examenul de diletantism în fruntea unei administraţii care nu ştie decât să strângă biruri pentru a avea (în multe cazuri) ce cheltui după ureche, fără niciun fel de strategie pe termen mediu sau lung (asta este o altă temă pe marginea căreia merită discutat foarte serios). Ce poate fi mai frumos decât să stai în spatele unui birou, să aştepţi bani de la nişte fraieri de contribuabili, care mai stau şi la rând pentru asta, iar tu să-i împarţi în stânga şi-n dreapta din vârful pixului?!
Revenind la argumentul pentru care administraţia Tiseanu a mai umflat cu 20% povara de pe umerii contribuabililor, şi anume că „este criză”, am să fac o scurtă paranteză şi am să vă reamintesc că edilul nostru şef spunea în urmă cu un an (la sfârşitul lui 2009) că în Câmpina nu este criză şi că bugetul local nu va avea de suferit. Atunci poate că-l lovise valul de energie pozitivă venit dinspre şeful său de partid, Boc, care la rându-i, pe vremea aceea, scotea pe gură tot astfel de aberaţii.
Aşadar, mărim taxele pentru că este criză! Sincer, nu mă prea pricep la finanţe, însă trebuie să fii de-a dreptul găgăuţă să susţii o astfel de măsură de împovărare a contribuabilului într-o perioadă în care veniturile lui scad dramatic. Este clar că în urma acestei decizii vor fi tot mai puţini cei care vor reuşi să îşi achite obligaţiile. Calculul lor a fost, însă, altul. Unul care este, de fapt, proba indiferenţei acestor politruci faţă de oameni şi anume „să scoatem mai mulţi bani de la cei care mai pot plăti, astfel încât să acoperim pierderea pricinuită de rău-platnici şi astfel bugetul de cheltuieli al oraşului să rămână aproximativ la nivelul unui an normal, neafectat de criză”. Pentru ei, bugetul de cheltuieli este mult mai important decat starea de inconfort a cetăţeanului, care în foarte multe cazuri a ajuns, cum spuneam, într-o situaţie dramatică.
Bugetul de cheltuieli al administraţiei locale este, de fapt, ceea ce ar trebui să se dea înapoi cetăţeanului, însă o mare parte din el reprezintă gândirea bolnavă a unor exchibiţionişti politici (de exemplu: miliarde cheltuite pe studii de fezabilitate care nu au fost folosite niciodată, pe spectacole şi balcoane înflorite etc)., iar o altă parte îl reprezintă aportul unor băieţi deştepţi la bunul mers al unor companii agreate în sfera politicului (aici nu vă mai dau exemple, pentru că ele sunt de notorietate). Bineînţeles că multe zeci de miliarde din bugetul local au destinaţii speciale (învăţământ, sănătate, asistenţă socială., ordine publică), care trebuie onorate, însă această zonă nu intră în discuţia noastră.
Revenind la diletantismul autorităţilor locale (şi aici mă refer la primul eşalon care hotărăşte), am să remarc că una dintre soluţiile prin care ar fi putut să fie evitată o aşa creştere dramatică a taxelor şi impozitelor locale (vă reamintesc că la ora asta avem creşterea cea mai mare din România, faţă de anul trecut, în ce priveşte taxele), ar fi fost sistarea, cel puţin pentru un an de zile a cheltuielilor care nu sunt de strictă necesitate pentru cetăţeni (şi aici mă refer la nebunia asfaltărilor şi a borduriadei, la proiectele civice fanteziste etc.) şi la diminuarea costurilor din aparatul propriu al primăriei, care sunt convins că reprezintă multe miliarde. Astfel de măsuri, coroborate cu altele, dintr-o „strategie de criză pusă la cale de administraţia Tiseanu” ar fi fost, poate, o soluţie pentru evitarea, cel puţin în această perioadă nefastă, a creşterii substaţiale a birurilor locale. Nu am pretenţia că cele arătate de mine mai sus pot fi ridicate la conceptul de soluţie, însă cred că pot fi considerate încercări de a rezolva o astfel de situaţie penibilă.
Aţi auzit în ultimul an şi jumătate, de când se plimbă criza finananciară şi economică pe plaiurile mioritice, vreo vorbă, în acest sens, din partea autorităţilor locale? A prezentat administraţia Tiseanu vreo strategie de criză şi eu nu ştiu? Nu.  Ei doar au mărit taxele şi impozitele locale cu 20% şi ştiu să sară la gâtul celor care îi întreabă cum se cheltuieşte banul public.
Trebuie să mai ştiţi că bugetul Câmpinei este împovărat pentru mulţi ani de aici înainte de datorii pe la bănci (bani împrumutaţi pentru tot felul de investiţii, unde se cheltuiesc miliarde multe şi ştiţi dvs., cititorii, cum anume), iar nebunia investiţiilor în care se lansează administraţia Tiseanu miroase, mai degrabă, a parfum de an electoral 2012. Aş putea să fiu de acord cu această abordare, însă aş vrea să ştiu care este preţul ei.
Morala acestei poveşti adevărate se poate traduce în vorbele rosite studenţilor de unul dintre marii profesori ai lui Mircea Eliade: „Băieţi, fiecare din voi va avea la un moment dat de dus în spinare un mort. Dacă nu scăpaţi de el, o să ajungeţi în groapă”.

P.S. 1. A început să-mi placă Georgică, senatorul de la PSD!!! De când s-a îmbrăcat în roşu parcă are o faţă mai umană. E de-al nostru, din popor. La sfârşitul săptămânii trecute a ieşit în conferinţă de presă şi i-a luat de ciuf pe şmecherii din administraţia locală cu privire la „afacerea centralelor termice”. Le-a pus în vedere să plătească penalităţi pentru întârzierea de şase luni a semnării contractului şi i-a ameninţat că îi reclamă la Curtea de Conturi. După atâta experienţă politică şi administrativă, mă surprinde că Georgică, altfel spirt, nu s-a prins că ăştia au fost cu cinci minute mai vicleni şi au stipulat în documentul de licitaţie faptul că firmele câştigătoare au dreptul să încheie contracte şi să plătească după şase luni. Altfel spus, cumperi azi şi plăteşti când ai bani. Poate aici este vreo chichiţă (cu toate că nu prea cred) acceptată tacit de deontologii din primărie. Şi mai este o chestie interesantă: cam în câţi ani trebuie achitată suma pentru care au fost achiziţionate centralele?
P.S. 2. Din câte am auzit, hotelul de la Casa Tineretului a intrat în vizorul unor concesionari de partid. Ăsta a mai rămas „nerentabilizat” de băieţii deştepţi, că în rest, încontro te uiţi, totul e luat în stăpânire! Cineva mi-a şoptit că şi liceul Mecanică 2 de la Turnătorie urmează să intre în „privatizare”.
P.S. 3. Şi totuşi, deontologii din Primărie nu sunt pierduţi definitiv în negura aroganţei. Faptul că i-au acordat titlul de „Cetăţean de Onoare” fostului primar R.R. Micu după ce au citit în rubrica de faţă povestea dramatică prin care trece fostul lor şef, este un semn de normalitate. Sunt fericit că am avut un cuvânt de spus în favoarea recunoaşterii publice a meritelor unui om de mare caracter.