Europa şi dubioşii locali

Zilele trecute, cotidianul de răspândire naţională „Adevărul” mi-a publicat un editorial în care am făcut vorbire despre unul dintre motivele pentru care cred că suntem azi în rahat  (şi aici mă refer la naţiunea română), într-o ţară întârziată, condusă de baroni locali, instituţii corupte, foşti securişti şi comunişti. L-am citat în acel editorial pe Neagu Djuvara care susţine într-o carte-document, „Un secol cu Neagu Djuvara”, că şi azi, după 21 de ani de la revoluţie, clasa politică din România este şantajată de fiii nomenclaturiştilor comunişti şi de relicvele fostei securităţi, implantate în multe zone ale mediului de afaceri. Djuvara spunea că ne trebuie două generaţii pentru a scăpa de astfel de păienjeni, după care România se va întrema, dacă printre altele viitorii guvernanţi şi preşedintele republicii vor înţelege că pilonul de bază al unei societăţi este educaţia şi moralitatea: „Viitorii guvernanţi români, preşedintele republicii, să creeze un fel de jurământ al învăţătorilor, pentru că învăţătorii trebuie să-i reînveţe pe copii că furtul este o crimă şi că face parte dintre cele zece păcate fundamentale. Dacă vor fi câteva generaţii care de când au 7 ani şi până la maturitate vor învăţa că furtul este cel mai mare păcat, România se va schimba. În momentul de faţă nu toată lumea, dar majoritatea celor care au puţină putere fură” mai spune Djuvara.
Nu ştiu dacă Neagu Djuvara are sută la sută dreptate când dă asemenea verdicte, însă ştiu că astfel de oameni la care face referire, există în toate straturile sociale şi încă fac mult rău acestei naţii. Ei sunt, de exemplu, dubioşii pe care Europa îi arată cu degetul în cazuri concrete. Ultimul caz de acest gen, cu influenţă pe plan local, este cel apărut acum câteva zile pe fluxurile de presă, unde administraţia Tiseanu este suspectată de Comisia Europeană pentru nereguli privind achiziţiile publice în proiectul de modernizare a Căii Dacia, finanţat din fonduri europene. Din câte se pare, dubioşii noştri locali s-au urcat pe grămada de euroi, au crezut că lumea e a lor şi că nu-i întreabă nimeni de sănătate. Ei, uite că iarna nu-i ca vara, iar Comisia Europeană nu este Consiliul Local (unde se votează cu telefonul la ureche) şi s-ar putea ca unii dintre dubioşi să dea cu subsemnatul pe la forurile europene, aşa cum nu au făcut-o niciodată în faţa autorităţilor autohtone.
Sigur că nu-mi doresc ca acest proiect de utilitate publică să aibă de suferit, pentru că, în fond, el ne este de ajutor tuturor, însă îmi place să văd şi să cred că în lumea asta mai există puţină dreptate.
Într-o zi am să vă spun povestea reală a acestui proiect (Calea Dacia) despre care, în repetate rânduri, primarul Tiseanu a afirmat că este unul de suflet pentru el. Ea ar putea deveni un roman de succes, cu intrigi profunde în sfera politicului, a administraţiei, justiţiei şi a mediului de afaceri. Până atunci, să lăsăm Europa să-şi facă treabă, iar pe dubioşi să le tremure izmenele de... firmă.

P.S. Săptămâna trecută, la secţia de pediatrie a Spitalului Municipal Câmpina au sosit în „inspecţie” prin saloane o grămadă de gândaci de bucătărie. Câţiva părinţi care stăteau la căpătâiul copiilor internaţi au filmat cu telefonul imagini grăitoare în acest sens. Probabil că politrucii care administrează oraşul sunt preocupaţi cu licitaţiile publice, unde sunt în joc mulţi bani şi nu mai au timp să monitorizeze „vizitele” gândacilor în paturile copiilor bolnavi.

„Câmpina Medievală”, o sărbătoare fără blazon

Zilele trecute am asistat la festivitatea de deschidere a  serbărilor de toamnă ale oraşului, „intitulate”  (vorba lui Garcea) de autorităţi „Câmpina Medievală”. Manifestarea copiată absolut jenant de edilii noştri (ori de cine le bagă astfel de idei în cap) din cultura locală a altor oraşe româneşti cu tradiţie în acest sens, a lăsat un gust amar multor câmpineni iubitori ai obieciurilor şi culturii autentice locale.
Sâmbătă, 17 septembrie, pe o scenă amplasată în centrul civic, am urmărit preţ de câteva minute o poveste ieftină de cabaret, cu prinţese, cavaleri şi o armură de recuzită agăţată într-un par pe un colţ de scenă, unde câţiva politruci complet rupţi de realitate şi-au ridicat „fustiţele” în faţa celor aproximativ 150 de privitori chemaţi de acasă să îi aplaude.
În imediata vecinătate a kitsch-ului pus în scenă de aceşti cavaleri ai tristei figuri, târgoveţii (câmpinenii) s-au arătat mai degrabă interesaţi de mititei, cârnaţi, bere şi suveniruri, sancţionând astfel regia unui spectacol politicianist previzibil.
Ceea ce ar fi putut reprezenta o parte cât de cât lăudabilă a acestei sindrofii plătită cu mulţi bani publici şi anume decernarea unor premii pentru elevii şi profesorii care au obţinut rezultate notabile la diferite concursuri pentru şcolile câmpinene, am aflat (din mai multe surse credibile) că a fost, de fapt, un simplu clişeu politic, folosit de cei de la putere şi în alte localităţi din judeţ, aşadar nimic din suflet, ci doar din interes.
„Câmpina Medievală” (şi aici mă refer în exclusivitate la scurta festivitate de deschidere) a avut şi momente vesele, care se pot încadra perfect la rubrica Caţavencilor - „Din puţul gândirii” -, cum ar fi acela în care primarul Tiseanu l-a recomandat pe Ovidiu Cord un „sprijinitor din umbră” (de ce din umbră şi ce a sprijinit nu am aflat), iar omul de afaceri, care este şi consilier judeţean, ne zâmbea complice din spatele ochelarilor de soare ca într-un tablou de Grigorescu. Sau acela în care consilierul local Dan Telegescu a fost prezentat drept proaspăt radioamator „receptor” (unii au înţeles „difuzor portocaliu”, ceea ce a creat o confuzie totală) şi nu în cele din urmă o altă perlă a primarului, prin care a vrut să arate că manifestarea nu este politizată (probabil că a vrut să spună pedelizată, că altfel nu înţeleg logica), argumentând că pe scenă sunt şi reprezentaţi ai altor partide, nu doar ai PDL.
În altă ordine de idei, „Câmpina Medievală” a adus din nou în prim-plan cârnăţăria înşirată de-a lungul bulevardului Carol I (o sursă constantă de nervi pentru toţi locuitorii din zonă), care paradoxal, cred că a fost singurul element autentic al unui târg de provincie din epoca evului mediu, despre care prin cărţi se povesteşte că „atmosfera de tavernă plutea în aer împrăştiind toate mirosurile mai mult sau mai puţin îmbietoare”.
Cu unele excepţii (concertele trupelor The Sixteens, Compact, Voltaj, unde am văzut multă lume), găselniţa autorităţilor care anul acesta s-a numit „Câmpina Medievală” cred că va rămâne o sărbătoare fără blazon, o copie de prost gust al cărei simbol poate fi imaginea unei armuri de cavaler agăţată într-un par, pe un colţ de scenă.

P.S. 1 Am aflat cu plăcere că scriitura de săptămâna trecută din această rubrică, referitoare la faptul că administraţia Tiseanu a hotărât să oblige elevii de clasa a XII-a să înoate la bazinul construit de ministresa Udrea, a făcut valuri printre politrucii locali. Din câte se pare, prima măsură ar fi fost aceea de a include în proiectul „la scăldat, obligatoriu” şi elevii din şcolile generale. În lipsa unei alte strategii, e bine şi atât.
P.S. 2 Primii doi culturnici ai oraşului, Dulă şi Bondoc, au însoţit zilele trecute ansamblul folcloric „Ghiocelul” într-o deplasare în Bulgaria. Curiozitatea m-a împins să ştiu în ce calitate au plecat cei doi colonei în această excursie şi am aflat pe surse că ar fi fost trimişi special de administraţia Tiseanu să urmărească grupul de dansatori asupra căruia plana suspiciunea că ar intenţiona să ceară azil politic dincolo de Dunăre. Eu unul nu cred un asemenea scenariu hazliu şi tocmai de aceea susţin că bravii oşteni PDL-işti au făcut această deplasare „obositoare” numai din dorinţa de a reprezenta oraşul cu cinste şi devotament.

Oul de aur din clocitoarea portocalie

Vă mărturisesc că am auzit la viaţa mea multe aberaţii zămislite de creierele odihnite ale politrucilor, însă parcă noua găselniţă a administraţiei Tiseanu, de a obliga elevii de clasa a XII-a să meargă la „scăldat” în bazinul construit de ministresa Udrea, le întrece pe toate.
Ameninţaţi acum, mai mult ca niciodată, de perspectiva pierderii alegerilor locale din 2012 şi deci a puterii, edilii (mai ales cei portocalii) caută cu disperare orice vot în plus, chiar şi în rândul copiilor sau, mai exact, al tinerilor care în momentul de faţă sunt încă pe băncile şcolii, iar în marea lor majoritate nu au împlinit 18 ani.
Sigur, să vrei să te voteze tineretul nu este ceva în neregulă, chiar şi pentru politrucii locali, care în ultimele mandate nu au făcut mare lucru pentru generaţia de mâine a societăţii câmpinene, însă a te folosi de funcţii administrative şi de bunuri publice pentru a trimite forţat elevii „la scăldat” în ideea că ei, pentru asta, te vor vota, este cel puţin o tâmpenie.
Dar să vedem cum stau lucrurile şi dacă raţionamentul meu cu privire la politicianismul cu iz electoral este corect.
La sfârşitul săptămânii trecute (vineri, 9 septembrie), am aflat din surse sigure că primarul Horia Tiseanu i-a convocat pe directorii de licee la o şedinţă care, la prima vedere, părea una strict informativă, cu privire la începerea noului an şcolar. Ceea ce, însă, trebuia sa fie un schimb de păreri între câţiva responsabili cu educaţia miilor de copii din şcoli, s-a transformat, se pare, într-o şedinţă „operativă”  patronată de primar, care le-a cerut directorilor, fără niciun drept, să introducă în programa şcolară a elevilor de clasa a XII-a câte o oră obligatorie de înot pe săptămână. Surse autorizate din sistemul de învăţământ local susţin că cererea edilului portocaliu i-a lăsat cu gura căscată pe conducătorii liceelor, care au încercat să-i explice politrucului că o astfel de decizie este aproape imposibil de pus în practică, având în vedere că introducerea unei noi discipline în programa şcolară ţine exclusiv de apanajul Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi că, în plus de asta, chiar dacă s-ar găsi o formulă de compromis pe plan local, ar fi greu de aplicat cu două-trei zile înainte de începerea şcolii.
Dat peste cap de reacţia oarecum potrivnică a profesorilor, Tiseanu s-ar fi înfuriat de mama focului şi le-ar fi aruncat în obraz faptul că de-a lungul timpului a făcut multe pentru şcoli (de parcă nu era de datoria lui!), iar acum ar fi cazul să i se întoarcă „politeţurile”, că deh, se apropie campania electorală.
Din câte se pare, directorii de licee au înghiţit găluşca portocalie, iar zilele acestea ar urma să se pună în practică ideea „genială” a primarului. O idee care nu respectă legea, are toate şansele să bulverseze programul elevilor şi al profesorilor şi este totalmente discreţionară, din moment ce se referă doar la cei aproximativ 600 de elevi care anul viitor vor împlini 18 ani şi vor avea drept de vot.
Dar ce mai contează o anomalie în plus în sistemul public, atunci când vine vorba de păstrarea cu orice preţ a puterii şi, implicit, a privilegiilor?!
Aşadar, cei 600 de elevi cu drept de vot în anul electoral 2012 reprezintă, de fapt, oul de aur din clocitoartea portocalie a administraţiei Tiseanu, pentru că altfel nu se explică cum de nu s-au gândit politrucii să organizeze cursuri de înot pentru toţi elevii de liceu şi chiar de şcoală generală, dacă tot vor să lase impresia că îi preocupă sportul de masă. Şi încă ceva. Sunt curios să aflu care va fi reacţia tinerilor de 17-18 ani (adolescenţilor), prin definiţie rebeli la vârsta asta, obligaţi să facă ceva ce poate nu au chef să facă. Convins fiind că înotul este benefic pentru sănătatea omului, eu îi sfătuiesc să meargă la bazin (obligaţi sau nu), iar atunci când va veni vremea, să voteze cum le dictează conştiinţa.

Obrazul urât al puterii

Într-un recent interviu publicat într-un cotidian naţional, poetul şi publicistul Mircea Dinescu spunea că “dacă stai între oi, atunci să nu te miri că după 20 de ani începi să behăi ca o oaie!” Asta cred că se întâmplă azi cu o mare parte dintre noi, care am ajuns să trăim în ţara noastră, în oraşul nostru, ca o turmă bezmetică mânată de la spate de câţiva politruci hulpavi, care s-au spurcat definitiv la oala cu smântână a puterii.
Cu zece luni înaintea alegerilor (locale, parlamentare ori poate chiar mondiale, dacă aşa o să le pice lor bine), politrucii puterii inventează şi organizează de zor spectacole stradale, câmpeneşti şi orice alt gen de sindrofii, fără consistenţă şi tradiţie (vezi Târgul de Bunătăţi, Jocurile Copilăriei, concertul Mix Music Evolution, Ziua lacului Paltinu etc.), care au un singur scop şi anume acela de a aduna, în scop electoral,  o “turmă” de cetăţeni dispuşi să accepte astfel de bucurii mărunte şi mai ales gratuite. Paradoxal, cetăţenii cărora le sunt adresate aceste sindrofii sunt aceiaşi pe care ei, politrucii puterii, îi “îmbrâncesc pe scări” aproape zilnic, prin măsuri administrative şi fiscale de neacceptat într-o societate în degringoladă, lovită puternic de criză şi cu o economie fragilă. Dar ce mai contează supliciile sociale la care suntem supuşi în fiecare zi, dacă o dată la patru ani primim câte ceva gratis (o pungă cu zahăr, un ghizodan cu rechizite ori un spectacol câmpenesc)! Puţini dintre adepţii acestei filozofii păguboase ştiu însă că toate aceste “gratuităţi” costă foarte mulţi bani publici, plătiţi cu greu tot din buzunarul nostru sărăcit. Şi am să dau doar două exemple care s-au petrecut recent în urbea noastră: Târgul de Bunătăţi şi Jocurile Copilăriei, manifestări care au avut oarecare afluenţă de public, dar în spatele cărora regăsim obrazul urât al puterii locale.
Înainte de alte comentarii pe această temă, trebuie să spun că astfel de manifestări sociale recreative se întâmplă peste tot în lume şi sunt de acord cu ele, însă oriunde se organizează aşa ceva autorităţile dau dovadă de respect şi mai ales de transparenţă faţă de cetăţeanul contribuabil.
Am avut curiozitatea ca de fiecare dată când s-a organizat Târgul de Bunătăţi (şi au fost câteva ediţii), cât şi recent încheiatele Jocuri ale Copilăriei, să-i întreb pe comercianţii de toate genurile, înşiraţi de-a lungul centrului civic, dacă au plătit vreo taxă de participare sau o eventual chirie pentru domeniul public ocupat. Toţi mi-au răspuns că fiecare zi de participare i-a costat câteva milioane de lei vechi, bani încasaţi de organizator, adică de o firmă particulară din Ploieşti. Mergând mai departe pe firul nedumeririlor mele, am întrebat un personaj important din administraţia publică locală dacă această firmă ploieşteană plăteşte, la rândul ei, ceva la bugetul local. Până acum (3 septembrie 2011) nimic, mi-a răspunsul personajul, lăsându-mă să înţeleg că, de fapt, acesta este un subiect tabu despre care nimeni nu vorbeşte în administraţia locală.
Perseverent cum sunt, am încercat să aflu câteva răspunsuri oficiale, dar din păcate m-am lovit de un zid al tăcerii la toate eşaloanele din Primărie. Sigur că asta nu înseamnă că ceea ce mi-a spus personajul este corect, atâta vreme cât deocamdată nu deţin informaţii oficiale (tocmai de aceea vă îndemn să judecaţi dumneavoastră pe marginea acestui subiect), însă dacă aşa este, asta ar însemna că administraţia Tiseanu pune la dispoziţie centrul civic al oraşului, energie electrică, apă şi toate cele necesare agenţilor economici, obţine sponsorizări de la societăţi câmpinene (în cazul Jocurilor Copilăriei), iar profitul îl încasează o firmă din Ploieşti. Interesant, nu?
Fără să mai pun la socoteală disconfortul creat cetăţenilor din zonă (fum, grătare, muzică, cerşetori) am să vă mai spun că astfel de manifestări, care se potrivesc, mai degrabă cu imaginea unui târg prăfuit de provincie de la începutul anilor 1900, trebuie serios cenzurate pe viitor (în primul de rând de noi, prin neprezentare), iar obrazul urât al puterii locale, care oferă astfel de sindrofii şi care mai încearcă să ne şi păcălească pe deasupra, sancţionat cum se cuvine.