Cele trei partide importante (mai sunt şi altele, de buzunar), PDL, PSD şi PNL, care îşi consumă energiile în viaţa politică locală, au avut parte de schimbări semnificative în ultimele zile.
Am să încep cu PDL, care printr-un joc politic specific local, deţine puterea administrativă prin liderul său, Horia Tiseanu şi a unei părţi semnificative din Consiliul Local şi care, în urmă cu o săptămână, a organizat (pe ascuns, şi o să înţelegeţi de ce) alegeri interne pentru funcţia de preşedinte şi pentru completarea biroului politic local. Adevăratul motiv al acestor alegeri nu a fost reinstalarea lui Horia Tiseanu în funcţia de preşedinte, ci „implantarea” grupării „viguroase” a lui Anghel (a foştilor consilieri PNDC, în frunte cu Alin Moldoveanu) în trupul îmbătrânit şi destul de slăbit al unui PDL care nu ar mai fi avut forţa, în 2012, la alegerile locale, să se lupte cu valul schimbării.
„Implantul” grupării Anghel este însă o sabie cu două tăişuri în buzunarul lui Tiseanu, care cred că de aici înainte nu va mai putea dormi liniştit la umbra frunzei de palmier ţinută de coloneii din vechea gardă, din mai multe considerente: 1. Florin Anghel (un personaj politic cu totul special, despre care merită să se facă o altă vorbire) este un tip imprevizibil, care oricând îşi poate dirija „armata” în direcţia unde interesul i-o cere în momentul cheie; 2. Gruparea Anghel îşi va vinde foarte scump pielea la viitoarele alegeri locale, iar vechea gardă pedelistă se va trezi, probabil, în situaţia de a rămâne pe dinafară; 3. Tiseanu uită că cine te muşcă o dată de gât o va mai face şi altă dată, fără prea multe remuşcări.
Partea bună pare a fi aceea că „armata” lui Anghel, odată pornită, îşi va face treaba pe coate şi pe genunchi, în tranşeele semiobscure ale societăţii şi îi va aduce celui aşezat în vârful grămezii prinosul de voturi. În faţa acestei singure părţi bune, asocierea cu cei care te-au înjurat ca la uşa cortului în campania din 2008 este o palidă consolare pentru Tiseanu care, iată, a devenit un adept al politicii curve, numai din dorinţa de a-şi păstra măruntele-i privilegii. Mă întrebam dacă aceşti oameni, Tiseanu, Marian Nistor şi alţii - despre care colegul lor de azi, Alin Moldoveanu, spunea în trecutul apropiat că sunt satanişti - se simt confortabil şi cam ce îi mână pe ei în luptă de sunt în stare să accepte o astfel de situaţie?! Aceeaşi nedumerire o am şi faţă de Alin Moldoveanu care, recunosc că la un moment dat m-a făcut să cred că ar putea fi un Jean Valjean al vremurilor noastre. Probabil că eu greşesc şi că ceea ce fac ei este o stare de normalitate a vremurilor în care trăim.
„Implantul” grupării Anghel în trupul slăbit al PDL-ului local cred că are şi o altă conotaţie şi anume aceea care se pliază pe zicala „mai bine stai cu duşmanul la masă, decât să-i simţi răsuflarea în ceafă” şi cred că Tiseanu a judecat relativ bine din acest punct de vedere.
Orice s-ar spune despre această tărăşenie politică, cert este un lucru şi anume că jocurile pentru viitoarele alegeri locale se vor face la masa bogaţilor, iar băieţii ăştia nu sunt decât o cantitate de manevră, slugărnicind pentru un hartan aruncat din timp în timp peste gard. În fond, cred că suntem cu toţii în aceeaşi situaţie, în această ţară putredă.
Celelalte două partide, PSD şi PNL, îşi au şi ele problemele lor. Una dintre ele ar fi aceea că, mai nou, trebuie să respire împreună aerul tare al unei alianţe împotriva firii, aer care este posibil să nu fie de ajuns pentru amândouă, cel puţin pe plan local. Nefirescul acestei alianţe nu se referă în mod special la doctrine, ci mai degrabă la închegarea unor relaţii interumane între anumite personaje din cele două partide. Vă dau numai un exemplu: mulţi liberali nu se văd braţ la braţ cu fostul senator portocaliu, actualmente roşu, Georgică Severin! De aici pot începe problemele, însă în cele din urmă este posibil ca astfel de orgolii să se stingă în avantajul ţelului comun, acela de a trimite portocaliii acasă. Eventuala candidatură pe o listă comună de consilieri locali şi compromisul de a susţine o singură persoană la funcţia de primar ar putea naşte reale probleme. N-am să dezvolt această teorie acum, pentru că este foarte posibil ca ea să nu fie valabilă dacă cele două partide se vor înţelege să candideze pe liste separate, aşa cum este şi normal. Din păcate şi în acest caz jocurile se vor face tot la masa bogaţilor. Noi, ăştia, de la cantina celor mulţi, vom avea dreptul să alegem din nou răul cel mai mic, aşa cum am procedat în toată istoria noastră. Aş vrea să apuc ziua în care neamul acesta românesc va avea de ales între două soluţii bune! Legat de această temă, cred că destinul nostru se întrepătrunde, în mare parte, cu răsuflarea împuţită a acestor politruci care, de douăzeci şi unu de ani, apar şi dispar în oferta publică, fără niciun fel de jenă, îmbrăcaţi de fiecare dată în altă culoare de partid, dar cu aceleaşi costume scumpe şi cu rânjetul pe buze, făcându-ne să credem că sunt de neînlocuit. Aceste jivine materialiste se bazează pe bunul simţ al oamenilor de valoare care le refuză compania şi fug mâncând pământul când aud de politica lor. Câţe feţe noi aţi văzut din ‘90 încoace în politica centrală ori locală? Cu siguranţă foarte puţine!
Mi s-a reproşat că folosesc cuvinte tăioase când scriu despre politică şi politrucii zilelor noastre şi că astfel contribui la scăderea credibilităţii unei componente fundamentale a statului democratic – politica. Am primit observaţia cu plăcere, pentru că venea de la un om de mare valoare şi am rămas o vreme pe gânduri. La câteva zile distanţă i-am răspuns că ceea ce se întâmplă în România nu are nicio legătură cu instituţia politicii şi că totul nu e decât o împărţeală între politruci, într-o societate care nu mai are nimic de împărţit.
Pentru azi mă opresc aici, dar nu înainte de a trage un soi de concluzie cu privire la cele trei partide din urbea noastră. Am impresia că, în comparaţie cu aşteptările noastre, ele nu sunt decât nişte babe fără dinţi, care mai cred că vor rupe gura târgului cu un implant de silicon.
Am să încep cu PDL, care printr-un joc politic specific local, deţine puterea administrativă prin liderul său, Horia Tiseanu şi a unei părţi semnificative din Consiliul Local şi care, în urmă cu o săptămână, a organizat (pe ascuns, şi o să înţelegeţi de ce) alegeri interne pentru funcţia de preşedinte şi pentru completarea biroului politic local. Adevăratul motiv al acestor alegeri nu a fost reinstalarea lui Horia Tiseanu în funcţia de preşedinte, ci „implantarea” grupării „viguroase” a lui Anghel (a foştilor consilieri PNDC, în frunte cu Alin Moldoveanu) în trupul îmbătrânit şi destul de slăbit al unui PDL care nu ar mai fi avut forţa, în 2012, la alegerile locale, să se lupte cu valul schimbării.
„Implantul” grupării Anghel este însă o sabie cu două tăişuri în buzunarul lui Tiseanu, care cred că de aici înainte nu va mai putea dormi liniştit la umbra frunzei de palmier ţinută de coloneii din vechea gardă, din mai multe considerente: 1. Florin Anghel (un personaj politic cu totul special, despre care merită să se facă o altă vorbire) este un tip imprevizibil, care oricând îşi poate dirija „armata” în direcţia unde interesul i-o cere în momentul cheie; 2. Gruparea Anghel îşi va vinde foarte scump pielea la viitoarele alegeri locale, iar vechea gardă pedelistă se va trezi, probabil, în situaţia de a rămâne pe dinafară; 3. Tiseanu uită că cine te muşcă o dată de gât o va mai face şi altă dată, fără prea multe remuşcări.
Partea bună pare a fi aceea că „armata” lui Anghel, odată pornită, îşi va face treaba pe coate şi pe genunchi, în tranşeele semiobscure ale societăţii şi îi va aduce celui aşezat în vârful grămezii prinosul de voturi. În faţa acestei singure părţi bune, asocierea cu cei care te-au înjurat ca la uşa cortului în campania din 2008 este o palidă consolare pentru Tiseanu care, iată, a devenit un adept al politicii curve, numai din dorinţa de a-şi păstra măruntele-i privilegii. Mă întrebam dacă aceşti oameni, Tiseanu, Marian Nistor şi alţii - despre care colegul lor de azi, Alin Moldoveanu, spunea în trecutul apropiat că sunt satanişti - se simt confortabil şi cam ce îi mână pe ei în luptă de sunt în stare să accepte o astfel de situaţie?! Aceeaşi nedumerire o am şi faţă de Alin Moldoveanu care, recunosc că la un moment dat m-a făcut să cred că ar putea fi un Jean Valjean al vremurilor noastre. Probabil că eu greşesc şi că ceea ce fac ei este o stare de normalitate a vremurilor în care trăim.
„Implantul” grupării Anghel în trupul slăbit al PDL-ului local cred că are şi o altă conotaţie şi anume aceea care se pliază pe zicala „mai bine stai cu duşmanul la masă, decât să-i simţi răsuflarea în ceafă” şi cred că Tiseanu a judecat relativ bine din acest punct de vedere.
Orice s-ar spune despre această tărăşenie politică, cert este un lucru şi anume că jocurile pentru viitoarele alegeri locale se vor face la masa bogaţilor, iar băieţii ăştia nu sunt decât o cantitate de manevră, slugărnicind pentru un hartan aruncat din timp în timp peste gard. În fond, cred că suntem cu toţii în aceeaşi situaţie, în această ţară putredă.
Celelalte două partide, PSD şi PNL, îşi au şi ele problemele lor. Una dintre ele ar fi aceea că, mai nou, trebuie să respire împreună aerul tare al unei alianţe împotriva firii, aer care este posibil să nu fie de ajuns pentru amândouă, cel puţin pe plan local. Nefirescul acestei alianţe nu se referă în mod special la doctrine, ci mai degrabă la închegarea unor relaţii interumane între anumite personaje din cele două partide. Vă dau numai un exemplu: mulţi liberali nu se văd braţ la braţ cu fostul senator portocaliu, actualmente roşu, Georgică Severin! De aici pot începe problemele, însă în cele din urmă este posibil ca astfel de orgolii să se stingă în avantajul ţelului comun, acela de a trimite portocaliii acasă. Eventuala candidatură pe o listă comună de consilieri locali şi compromisul de a susţine o singură persoană la funcţia de primar ar putea naşte reale probleme. N-am să dezvolt această teorie acum, pentru că este foarte posibil ca ea să nu fie valabilă dacă cele două partide se vor înţelege să candideze pe liste separate, aşa cum este şi normal. Din păcate şi în acest caz jocurile se vor face tot la masa bogaţilor. Noi, ăştia, de la cantina celor mulţi, vom avea dreptul să alegem din nou răul cel mai mic, aşa cum am procedat în toată istoria noastră. Aş vrea să apuc ziua în care neamul acesta românesc va avea de ales între două soluţii bune! Legat de această temă, cred că destinul nostru se întrepătrunde, în mare parte, cu răsuflarea împuţită a acestor politruci care, de douăzeci şi unu de ani, apar şi dispar în oferta publică, fără niciun fel de jenă, îmbrăcaţi de fiecare dată în altă culoare de partid, dar cu aceleaşi costume scumpe şi cu rânjetul pe buze, făcându-ne să credem că sunt de neînlocuit. Aceste jivine materialiste se bazează pe bunul simţ al oamenilor de valoare care le refuză compania şi fug mâncând pământul când aud de politica lor. Câţe feţe noi aţi văzut din ‘90 încoace în politica centrală ori locală? Cu siguranţă foarte puţine!
Mi s-a reproşat că folosesc cuvinte tăioase când scriu despre politică şi politrucii zilelor noastre şi că astfel contribui la scăderea credibilităţii unei componente fundamentale a statului democratic – politica. Am primit observaţia cu plăcere, pentru că venea de la un om de mare valoare şi am rămas o vreme pe gânduri. La câteva zile distanţă i-am răspuns că ceea ce se întâmplă în România nu are nicio legătură cu instituţia politicii şi că totul nu e decât o împărţeală între politruci, într-o societate care nu mai are nimic de împărţit.
Pentru azi mă opresc aici, dar nu înainte de a trage un soi de concluzie cu privire la cele trei partide din urbea noastră. Am impresia că, în comparaţie cu aşteptările noastre, ele nu sunt decât nişte babe fără dinţi, care mai cred că vor rupe gura târgului cu un implant de silicon.
P.S.1 În înţelepciunea lor, pedeliştii locali s-au strâns la partid, şi-au pus pătura portocalie în cap şi au însăilat singurei proiectul de buget al Câmpinei pentru anul 2011. Sunt curios cam câte miliarde au prevăzut pentru noul sens giratoriu de la terenurile de tenis Fibec. Vă reamintesc că zilele trecute, marii „strategi în irosirea banului public” ne anunţau că această lucrare este absolut necesară pentru fluidizarea traficului. Poate că oamenii au dreptate şi că cele 10-11 autovehicule care trec zilnic pe acolo au nevoie de mai mult spaţiu de manevră.
P.S. 2 „Prinţişorul” pedelist Marian Nistor ne anunţa, la ultima conferinţă de presă a partidului, că „primăria a învăţat să facă afaceri bune…” şi ne dădea exemplu Piaţa Centrală, care ar fi avut un profit de 14 miliarde lei vechi în ultimii ani. Păi măi „prinţişorule”, când strângi chiria piperată (care, evident, are efect şi asupra preţului plătit de populaţie la produsele alimentare şi nealimentare) de la oameni care muncesc din greu (mai sunt şi bişniţari în piaţă, care fac excepţie) să producă legume, brânză, flori, nu înseamnă că faci afaceri, aşa cum nici mentorul tău, Tiseanu, care stă cu fundul pe scaun şi strânge taxe şi impozite, nu face afaceri. Voi faceţi profit din munca altora! Tăiaţi bilete ori panglici şi consumaţi banii publici după cum vă dictează conştiinţele îmbâcsite de aroganţă politică. Şi dacă tot ai deschis discuţia despre profitul pieţei pe care o conduci, poate apari în altă conferinţă de presă şi ne spui care au fost cheltuielile, cum se justifică şi dacă nu cumva profitul ar fi trebuit să fie mult mai mare!!!
Când ai zis că primăria a învăţat să facă afaceri, cred că ai vrut să te referi la anumiţi oameni din primărie, care într-adevăr, se ocupă de aprovizionarea cu păpică la spitale, cu împrăştiatul otrăvurilor de şobolani şi diverse alte „mărunţişuri” profitabile din bani publici. Aşa că nu mai vorbi despre afaceri, că poate într-o zi o să ajungi şef la Poliţia Comunitară, pe sistemul rotaţiei de cadre (se poartă la tine în familie) şi va trebui să îţi schimbi discursul.
P.S. 2 „Prinţişorul” pedelist Marian Nistor ne anunţa, la ultima conferinţă de presă a partidului, că „primăria a învăţat să facă afaceri bune…” şi ne dădea exemplu Piaţa Centrală, care ar fi avut un profit de 14 miliarde lei vechi în ultimii ani. Păi măi „prinţişorule”, când strângi chiria piperată (care, evident, are efect şi asupra preţului plătit de populaţie la produsele alimentare şi nealimentare) de la oameni care muncesc din greu (mai sunt şi bişniţari în piaţă, care fac excepţie) să producă legume, brânză, flori, nu înseamnă că faci afaceri, aşa cum nici mentorul tău, Tiseanu, care stă cu fundul pe scaun şi strânge taxe şi impozite, nu face afaceri. Voi faceţi profit din munca altora! Tăiaţi bilete ori panglici şi consumaţi banii publici după cum vă dictează conştiinţele îmbâcsite de aroganţă politică. Şi dacă tot ai deschis discuţia despre profitul pieţei pe care o conduci, poate apari în altă conferinţă de presă şi ne spui care au fost cheltuielile, cum se justifică şi dacă nu cumva profitul ar fi trebuit să fie mult mai mare!!!
Când ai zis că primăria a învăţat să facă afaceri, cred că ai vrut să te referi la anumiţi oameni din primărie, care într-adevăr, se ocupă de aprovizionarea cu păpică la spitale, cu împrăştiatul otrăvurilor de şobolani şi diverse alte „mărunţişuri” profitabile din bani publici. Aşa că nu mai vorbi despre afaceri, că poate într-o zi o să ajungi şef la Poliţia Comunitară, pe sistemul rotaţiei de cadre (se poartă la tine în familie) şi va trebui să îţi schimbi discursul.
3 comentarii:
"si diverse alte „mărunţişuri” profitabile din bani publici"
Întrebati-l pe Marian Nistor daca vanzatorii de branza platesc vreo chirie pentru camerele de depozitare (construite fara autorizatie si fara modificarea destinatiei spatiilor), daca nu, ce fac in schimb, si cum se cheama asta in Codul Penal. Eu cred ca se cheama la fel ca si achizitia Loganului fara prevedere bugetara.Sau cat mai "costa" un spatiu la en gros, pentru brazi de exemplu. Da' ce sa faca si el!?N-o fi prost sa traiasca din salariu.
:)) super!
Poate implant cu silicoane la curve politice
Trimiteți un comentariu