Pentru a nu părea prea liric şi deci caraghios în contextul rubricii de faţă, aşa cum am primit observaţii zilele trecute de la un critic apropiat, azi îmi voi începe consideraţiile cu o maximă a unui mare conducător: „Că mă dispreţuieşte cineva? Este treaba lui. Datoria mea este doar să nu fac ori să zic ceva ce merită dispreţ“ (Marcus Aurelius).
Nu am ales întâmplător această cugetare. Ea vine ca o reacţie firească în urma mesajelor obraznice primite de la diverşi „cetăţeni“ deranjaţi de scrierile mele şi ale publicaţiei pe care o conduc.
Unul dintre cei care se află pe primele locuri în ierarhia obrăzniciilor este „cetăţeanul“ Mihart (Cătălin, asfaltatorul de serviciu al primăriei), omul care atunci când nu încasează bani de la buget pentru borduri, rigole şi „asfalt autodegradabil“, se ocupă de „oile“ şi păşunile date în administrare tot de Primărie în schimbul unei chirii care însumează cu greu valoarea unei putini de brânză şi a doi-trei miei la proţap.
Supărat că a regăsit numele uneia dintre firmele sale în materialul realizat de publicaţia noastră în cazul directorului direcţiei de investiţii din Primărie, Eliza Oprescu, Mihart i-a transmis unui amic comun „urări de bine“ pentru mine şi mesajul că el „lucrează“ cu barosanii din Primărie şi nu se încurcă cu şefii de servicii. Aţi înţeles ce insinuează obrăznicătura, care a împrăştiat ani de zile praf de asfalt prin oraş? El ne spune, în felul lui, că de fapt i-am minimalizat importanţa şi că a servit oameni grei din Primărie, iar noi ne legăm de un simplu garaj al şefei de la investiţii.
În definitiv, acest „absorbant“ al banului public are dreptate când îşi pune cenuşă în cap. Ce mai contează un garaj al Elizei Oprescu pe lângă miliardele „zidite“ prin curţile băieţilor deştepţi în ultimele mandate!?
Mărturisesc că mă interesează mai puţin afacerile acestui personaj medieval, care pot fi mai mult sau mai puţin dubioase în umbra unor cercuri de interese politice, însă mă deranjează tupeul nesimţit cu care îşi afişează potenţa şi obrăznicia cu care reacţionează într-o situaţie de evidentă culpabilitate morală.
Astfel de oameni şi protectorii lor cred că ar trebui să dispară din prim-planul societăţii în care trăim, altfel nu vom avea nicio şansă să ajungem vreodată la normalitate.
Nu am ales întâmplător această cugetare. Ea vine ca o reacţie firească în urma mesajelor obraznice primite de la diverşi „cetăţeni“ deranjaţi de scrierile mele şi ale publicaţiei pe care o conduc.
Unul dintre cei care se află pe primele locuri în ierarhia obrăzniciilor este „cetăţeanul“ Mihart (Cătălin, asfaltatorul de serviciu al primăriei), omul care atunci când nu încasează bani de la buget pentru borduri, rigole şi „asfalt autodegradabil“, se ocupă de „oile“ şi păşunile date în administrare tot de Primărie în schimbul unei chirii care însumează cu greu valoarea unei putini de brânză şi a doi-trei miei la proţap.
Supărat că a regăsit numele uneia dintre firmele sale în materialul realizat de publicaţia noastră în cazul directorului direcţiei de investiţii din Primărie, Eliza Oprescu, Mihart i-a transmis unui amic comun „urări de bine“ pentru mine şi mesajul că el „lucrează“ cu barosanii din Primărie şi nu se încurcă cu şefii de servicii. Aţi înţeles ce insinuează obrăznicătura, care a împrăştiat ani de zile praf de asfalt prin oraş? El ne spune, în felul lui, că de fapt i-am minimalizat importanţa şi că a servit oameni grei din Primărie, iar noi ne legăm de un simplu garaj al şefei de la investiţii.
În definitiv, acest „absorbant“ al banului public are dreptate când îşi pune cenuşă în cap. Ce mai contează un garaj al Elizei Oprescu pe lângă miliardele „zidite“ prin curţile băieţilor deştepţi în ultimele mandate!?
Mărturisesc că mă interesează mai puţin afacerile acestui personaj medieval, care pot fi mai mult sau mai puţin dubioase în umbra unor cercuri de interese politice, însă mă deranjează tupeul nesimţit cu care îşi afişează potenţa şi obrăznicia cu care reacţionează într-o situaţie de evidentă culpabilitate morală.
Astfel de oameni şi protectorii lor cred că ar trebui să dispară din prim-planul societăţii în care trăim, altfel nu vom avea nicio şansă să ajungem vreodată la normalitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu