marți, 2 august 2011

De la „Cârligul” anului 1909 la „Cuvântul care înţeapă” de azi

Zilele acestea, rubrica de faţă a împlinit un an de existenţă în peisajul publicistic local, adică aproximativ 50 de apariţii, care de la o ediţie la alta a adus tot mai mulţi cititori, atât prin intermediul ziarului tipărit, cât şi prin al celui electronic. Peste 5000 de oameni citesc în fiecare săptămână „Oglinda de azi” şi implicit „Cuvântul care înţeapă”, fie că locuiesc în Câmpina şi zonele limitrofe, ori în alte oraşe din ţară şi străinătate (SUA, Canada, Spania, Anglia, Australia, Italia). În tot acest timp, am primit sute de mail-uri şi comentarii, care în proporţie de 95% au fost apreciative, ceea ce demonstrează că oamenii se regăsesc şi încurajează acest gen de publicistică, care încearcă să scoată adevărul la lumină. E drept că au fost şi destui care m-au înjurat apăsat, atât prin intermediul mesajelor scrise, cât şi prin viu grai, dar asta nu a făcut decât să dea o şi mai mare consistenţă demersului meu, care s-a transformat destul de repede dintr-o rubrică săptămânală în supliment de atitudine al ziarului „Oglinda de azi”, tipărit în 20.000 de exemplare, care a ajuns la aproape fiecare familie câmpineană.
În cele 12 luni de existenţă, „Cuvântul care înţeapă” se poate spune că a intrat deja în conştiinţa publică, ca un prim demers publicistic postrevoluţionar, care pe plan local şi-a asumat răspunderea de a critica atât tarele societăţii, cât şi puterea politico-administrativă, cu argumente şi fără menajamente şi asta pentru că aproape zilnic primesc sesizări de la oameni care îşi caută dreptatea pe care au pierdut-o în conflictele şi relaţiile lor anormale cu instituţiile administraţiei publice. Sigur că cei mai mulţi dintre ei aşteaptă de la mine (de la noi, ca publicaţie) mai mult decât pot face, dar este evident că mă percep ca pe o soluţie prin intermediul căreia îşi pot găsi dreptatea.
„Cuvântul care înţeapă” nu a însemnat pentru mine doar audienţă la cititori şi notorietate, el a fost o adevărată sursă a ameninţărilor şi a nemulţumirilor exprimate, uneori deşănţat, de politrucii potentaţi ai zilei şi nu numai, care nu s-au ferit să-mi transmită prin viu grai ori prin mesageri de ocazie, că „am să plătesc” pentru tot ceea ce scriu. Mai mult de atât, unii dintre ei, dorind să-mi demonetizeze puterea condeiului, au scos pe piaţă zvonul că această rubrică nu este decât o baionetă ascuţită şi strălucitoare la puşca ruginită a unui rezervist dornic de căpătuială şi că, odată cu alegerile locale de anul viitor, baioneta va ajunge şi ea, odată cu puşca şi rezervistul, la fier vechi. Desigur că exprimarea literară de mai înainte nu le aparţine nerozilor politici care mă bălăcăresc şi ea se referă, în traducere directă, la relaţia mea de amiciţie şi colegialitate cu preşedintele PNL Câmpina, Virgil Guran, care ar putea fi, spre disperarea lor, o soluţie la viitoarele alegeri locale pentru funcţia de primar al Câmpinei. Nu am ascuns niciodată că susţin PNL-ul şi pe Virgil Guran în demersul lor de a înlătura găştile de politruci care au impresia că stăpânesc oraşul şi pe cetăţenii săi, însă o fac şi o voi face din convingere, atâta vreme cât am să cred că liberalii locali, conduşi de Guran, vor gândi şi acţiona corect în calitatea lor de politicieni şi de viitori aleşi locali. Dacă viaţa îmi va demonstra că am greşit, voi fi primul care va denunţa public tot ceea ce nu este în regulă, indiferent de persoana în jurul căreia planează suspiciunea. Tocmai de aceea, zvonurile lansate de unii dintre nerozii politici ai zilei nu mă afectează sub nicio formă, ba din contră, mă ambiţionează să îmi respect bunele intenţii şi să acţionez cu bună credinţă.


La multă vreme după apariţia rubricii şi al suplimentului de atitudine „Cuvântul care înţeapă”, am descoperit, cu ajutorul preţios al publicistului Ion T. Şovăială, că acest gen de ziaristică îşi are rădăcinile, local, în anul 1909, când la Câmpina apărea o revistă săptămânală numită „Cârligul”, care îşi arăta menirea încă de la început, aceea de a-i pune la curent pe cititori cu „tot ceea ce se petrece mai picant în oraş”. Asemănarea dintre „Cârligul” anului 1909 şi „Cuvântul care înţeapă” de azi este de-a dreptul fascinantă, numai şi pentru faptul că ambele publicaţii au fost, la timpul lor, dispreţuite de puternicii vremurilor respective. Iată ce spuneau realizatorii „Cârligului” într-un text intitulat „Noi şi vrăjmaşii noştri”: „Lipsa unei foi în oraşul nostru, fie ea de orice natură, ne-a făcut ca să dăm la lumina zilei revista «Cârligul» (...) S-au plâns de noi încă de la primul număr şi ne-au arătat chiar dispreţ unit. Mai mult încă ne-au ameninţat!... Oare cred acei ce ne ameninţă că acesta este un mijloc de-a ne face să încetăm? Nu. Se înşală. (...) Mulţi vor trece prin coloanele «Cârligului», în special grandomanii, filfisonii, cei care învârtesc potlogăriile în slujbele în care se află (...) Nu va cruţa «Cârligul» nici pe oamenii zilei, cari ajungând în demnităţi destul de înalte nu caută să-şi îndeplinească cu sfinţenie îndatoririle lor (...) Feriţi-vă dar, cel puţin voi, iubiţi cititori; căutaţi să nu ne daţi ocazie, căci nici pe voi nu vă va cruţa «Cârligul» (...) Intenţia noastră, privită cu frică de cel cu musca pe căciulă, suntem încredinţaţi că va fi bine primită de rest (...) Ne vom urma deci înainte calea, fără a ţine seama de ceva”. Aşadar, genul publicistic abordat de „Cuvântul care înţeapă” are tradiţie în oraşul Câmpina şi recunosc că am început acest demers, în urmă cu un an, fără să cunosc absolut deloc povestea predecesorilor mei. Acum, la ceas aniversar, nu pot să vă promit decât un singur lucru şi anume acela că, la rândul meu îmi voi urma de aici înainte calea fără să ţin seama de ceva.

P.S. Am evitat intenţionat să fac orice fel de critici la adresa multor lucruri ne la locul lor care se întâmplă zilele acestea în oraşul nostru şi asta pentru că nu am vrut să umbresc acest moment aniversar şi pentru faptul că de mâine luăm o scurtă vacanţă, în care publicaţia noastră nu va mai apărea timp de două săptămâni. Netrebnicii vor sta şi ei liniştiţi.

Un comentariu:

Rita spunea...

Felicitari pentru aceasta interesanta rubrica de intepaturi.