Mă întrebam zilele trecute ce îl mai poate împinge în lupta electorală pe omul de numele căruia, în ultimii 16 ani, nu se leagă nimic măreţ din punct de vedere edilitar în oraşul nostru. Nu am găsit niciun motiv logic, dar în schimb am identificat o sumedenie de ipoteze.
Prima ar fi aceea că eroul nostru se crede iubit şi stimat de o populaţie fermecată de comportamentul său de fată mare.
A doua ar fi faptul că a ştiut întotdeauna să se laude cu realizările altora (foştii primari R.R. Micu, Gheorghe Tudor şi viceprimarul Ion Dragomir), în genul unii muncesc şi alţii se laudă prin ziare şi la televiziune, ceea ce i-a adus un capital de imagine cuantificabil azi, dar nemeritat.
A treia se poate desena pe spatele său ca o emblemă pe care a purtat-o cu mândrie în toţi aceşti ani şi anume zicala românească „capul plecat sabia nu-l taie”. Astfel, ştiind să fie ascultător în preajma celor mai puternici decât el, care mută pionii pe tabla de şah a oraşului, a rămas nesacrificat, aşadar util în continuare pentru un nou mandat.
A patra este linguşeala celor ce trăiesc bine de pe urma lui în calitate de şef ori partener cu acces direct la mari resurse bugetare şi care îi şoptesc la ureche: „Ne aşteaptă al treilea mandat glorios şi nu putem să dăm acum cu piciorul la tot, după ce am asfaltat până şi spaţiile verzi”. E greu să rezişti neinfluenţat într-o astfel de companie „selectă”.
A cincea ipoteză este aceea în care îşi mai încearcă o dată norocul în faţa electoratului, ca un om prea realizat (fără griji materiale) în ultimele două mandate, care detaşat de greutăţile lumeşti se încântă la gândul că nici de data asta contracandidatul nu ar fi unul pe măsura lui.
Şi în fine, a şasea ipoteză ce i se strânge ca un arici pe după gât, se simte în aer ca o presiune care provoacă frisoane faţă de ceea ce lasă în urmă la discreţia celor care vor dori să-şi bage nasul în poveştile unde s-au înghiţit sume impresionante din banul public. Şi aici este vorba de zeci de miliarde.
Fără să exclud ipoteza candidaturii justificate a unui om care a acumulat, vrând-nevrând, experienţă administrativă - că doar trebuie să fii total neinstruit ca după 16 ani de activitate într-un loc de muncă să nu te pricepi la oarece buchiseală în domeniul tău -, cred că fiecare dintre cele şapte ipoteze se regăsesc în întregul deciziei previzibile a acestui om de a obţine un nou mandat într-o Câmpină care merită mult mai mult decât o conducere discreţionară, susţinută în Consiliul Local de o majoritate nelegitimă, formată din adversari de moarte în campania electorală din 2008. Oare nu a venit timpul să ne asumăm riscul de a încerca şi alte variante?
P.S. Intenţionat nu am nominalizat personajul despre care am făcut vorbire mai sus, pentru că de acum îl ştim cu toţii. Am trăit sub „sceptrul domniei” lui aproape două decenii. E totuşi prea mult!
Prima ar fi aceea că eroul nostru se crede iubit şi stimat de o populaţie fermecată de comportamentul său de fată mare.
A doua ar fi faptul că a ştiut întotdeauna să se laude cu realizările altora (foştii primari R.R. Micu, Gheorghe Tudor şi viceprimarul Ion Dragomir), în genul unii muncesc şi alţii se laudă prin ziare şi la televiziune, ceea ce i-a adus un capital de imagine cuantificabil azi, dar nemeritat.
A treia se poate desena pe spatele său ca o emblemă pe care a purtat-o cu mândrie în toţi aceşti ani şi anume zicala românească „capul plecat sabia nu-l taie”. Astfel, ştiind să fie ascultător în preajma celor mai puternici decât el, care mută pionii pe tabla de şah a oraşului, a rămas nesacrificat, aşadar util în continuare pentru un nou mandat.
A patra este linguşeala celor ce trăiesc bine de pe urma lui în calitate de şef ori partener cu acces direct la mari resurse bugetare şi care îi şoptesc la ureche: „Ne aşteaptă al treilea mandat glorios şi nu putem să dăm acum cu piciorul la tot, după ce am asfaltat până şi spaţiile verzi”. E greu să rezişti neinfluenţat într-o astfel de companie „selectă”.
A cincea ipoteză este aceea în care îşi mai încearcă o dată norocul în faţa electoratului, ca un om prea realizat (fără griji materiale) în ultimele două mandate, care detaşat de greutăţile lumeşti se încântă la gândul că nici de data asta contracandidatul nu ar fi unul pe măsura lui.
Şi în fine, a şasea ipoteză ce i se strânge ca un arici pe după gât, se simte în aer ca o presiune care provoacă frisoane faţă de ceea ce lasă în urmă la discreţia celor care vor dori să-şi bage nasul în poveştile unde s-au înghiţit sume impresionante din banul public. Şi aici este vorba de zeci de miliarde.
Fără să exclud ipoteza candidaturii justificate a unui om care a acumulat, vrând-nevrând, experienţă administrativă - că doar trebuie să fii total neinstruit ca după 16 ani de activitate într-un loc de muncă să nu te pricepi la oarece buchiseală în domeniul tău -, cred că fiecare dintre cele şapte ipoteze se regăsesc în întregul deciziei previzibile a acestui om de a obţine un nou mandat într-o Câmpină care merită mult mai mult decât o conducere discreţionară, susţinută în Consiliul Local de o majoritate nelegitimă, formată din adversari de moarte în campania electorală din 2008. Oare nu a venit timpul să ne asumăm riscul de a încerca şi alte variante?
P.S. Intenţionat nu am nominalizat personajul despre care am făcut vorbire mai sus, pentru că de acum îl ştim cu toţii. Am trăit sub „sceptrul domniei” lui aproape două decenii. E totuşi prea mult!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu