În ultimele zile am abandonat, oarecum, monitorizarea găinăriilor politico-administrative locale şI asta nu pentru că ele au scăzut în intensitate, ci mai degrabă pentru faptul că în Europa se întâmplă lucruri care ne pot afecta viitorul şi pe care vreau să le înţeleg în profunzime.
După cum se ştie, Olanda şi Finlanda au blocat aderarea României (de Bulgaria sunt prea puţin interesat) la Spaţiul Shengen, chiar dacă raportul care atestă pregătirea ţării noastre în acest sens a fost aprobat de Comisia Europeană şi votat de Parlamentul Europei cu o majoritate confortabilă. Puţini ştiu, însă, că pentru a se lua această decizie, trebuia girul unanim al Consiliului Europei, unde sunt reprezentate toate statele membre. Cu două opinii contra, Olanda şi Finlanda au răsturnat totul. Acum se pune întrebarea, la care n-am auzit să răspundă nimeni concret până în momentul de faţă, de ce tocmai Olanda şi Finlanda ne-au întors spatele? Am citit multe declaraţii de presă în ultima vreme, mai ales ale oficialilor europeni, pentru a înţelege ce se ascunde cu adevărat în spatele acestui refuz olandezo-finlandez. La un moment dat, eram tentat să cred că instituţiile corupte şi slăbiciunile economice româneşti, care generează valuri de imigranţi în căutarea unui loc de muncă, ar putea fi motivele principale ale blocadei impuse de cele două state. Chiar eram gata să accept valabilitatea acestor argumente, care de altfel reflectă realitatea românească, până într-o zi, când am citit printre rânduri declaraţiile unui europarlamentar britanic, care scoteau în evidenţă naţionalismul populist al unor formaţiuni politice olandeze şi finlandeze, ce au reuşit să impună „o astfel de decizie periculoasă” guvernelor celor două ţări. Mai simplu spus, Partidul pentru Libertate din Olanda şi Partidul Adevăraţilor Finlandezi (care împreună reprezintă mai puţin de două milioane de voturi în Europa) au reuşit să răstoarne deciziile guvernelor de la Haga şi Helsinki (şi în cele din urmă ale Consiliului Europei), care la rândul lor au acceptat compromisul de teama pierderii sprijinului parlamentar intern. Aşadar, două milioane de populişti, care nu suportă ideea unei Europe unite, au dat peste cap o decizie luată în numele a peste 500 de milioane de europeni. Concluzia mea după acest neînsemnat studiu de caz este că şi Europa civilizată are demagogii ei, iar consecinţele unei astfel de decizii în ceea ce priveşte spaţiul Shengen, lăsate la îndemâna unei minorităţi naţionalist-populiste, pot fi extrem de nocive pentru ideea de libertate a individului european.
Şi pentru că tot am vorbit despre demagogii olandezi şi finlandezi, să zăbovim acum, mai pe scurt, şi asupra celor de pe plaiurile mioritice.
Fosta ministresă a Educaţiei, Ecaterina Andronescu, vrea studenţi fără diplomă de bacalaureat. Nu înţeleg logica unei astfel de idei. Probabil singura ar fi aceea de a le oferi tinerilor absolvenţi de liceu o alternativă la varianta şomajului ori a emigrării.
Deputatul Florin Anghel figurează pe un „onorant” loc patru în topul naţional al parlamentarilor cu cele mai multe contracte cu statul. Probabil că de aici urmează să vină şi bunăstarea celor care l-au ales, pentru că altfel nu văd de unde se naşte „parteneriatul” dintre un astfel de politician şi votanţii săi.
Administraţia Tiseanu ţine în „priză”, pe spatele bugetului local, o lungă listă de asistaţi social, pe care nu pare dispus să-i supere până la alegerile de anul viitor. Mai mult de atât, prin „Câmpina medievală” se aude că diverşi indivizi politici mărunţi se ocupă exclusiv ca aceşti asistaţi social să primească constant sarsanale cu cele trebuincioase. Mă îndoiesc că grija faţă de semeni îi împinge la astfel de gesturi umanitare.
Ultimul târg de bunătăţi, care a avut loc în primul week-end al lunii octombrie, a fost parcă ceva mai decent decât altă dată (iată că sunt folositoare şi criticile noastre). Cu toate astea, se vede de la o poştă că organizatorii (ştiţi dumneavoastră, cele două cuconiţe „agreate” de primarul Tiseanu) nu sunt atenţi la detaliile care deranjează cetăţeanul, cum ar fi parcarea maşinilor în zona de promenadă. Şi aici nu mă refer numai la cele ale locatarilor riverani, rămase aiurea într-un spaţiu oferit în exclusivitate pietonilor, ci mai ales la autoturismele, ATV-urile şi autoutilitarele târgoveţilor de ocazie, care treceau de bariera restrictivă plasată în zona hotelului Muntenia fără ca nimeni să-i oprească. Poliţia locală a lipsit cu desăvârşire, ocupată fiind probabil cu împărţitul ziarelor în care şeful lor, primarul Tiseanu, se laudă pe banii noştri (60 de milioane de lei lunar, adică şase salarii ori şase pensii decente!!!).
După cum se poate observa, demagogii Europei nu seamănă deloc cu ai noştri. În timpul în care ai lor urmăresc scopuri înalte, ai noştri se ocupă tot de găinării.
După cum se ştie, Olanda şi Finlanda au blocat aderarea României (de Bulgaria sunt prea puţin interesat) la Spaţiul Shengen, chiar dacă raportul care atestă pregătirea ţării noastre în acest sens a fost aprobat de Comisia Europeană şi votat de Parlamentul Europei cu o majoritate confortabilă. Puţini ştiu, însă, că pentru a se lua această decizie, trebuia girul unanim al Consiliului Europei, unde sunt reprezentate toate statele membre. Cu două opinii contra, Olanda şi Finlanda au răsturnat totul. Acum se pune întrebarea, la care n-am auzit să răspundă nimeni concret până în momentul de faţă, de ce tocmai Olanda şi Finlanda ne-au întors spatele? Am citit multe declaraţii de presă în ultima vreme, mai ales ale oficialilor europeni, pentru a înţelege ce se ascunde cu adevărat în spatele acestui refuz olandezo-finlandez. La un moment dat, eram tentat să cred că instituţiile corupte şi slăbiciunile economice româneşti, care generează valuri de imigranţi în căutarea unui loc de muncă, ar putea fi motivele principale ale blocadei impuse de cele două state. Chiar eram gata să accept valabilitatea acestor argumente, care de altfel reflectă realitatea românească, până într-o zi, când am citit printre rânduri declaraţiile unui europarlamentar britanic, care scoteau în evidenţă naţionalismul populist al unor formaţiuni politice olandeze şi finlandeze, ce au reuşit să impună „o astfel de decizie periculoasă” guvernelor celor două ţări. Mai simplu spus, Partidul pentru Libertate din Olanda şi Partidul Adevăraţilor Finlandezi (care împreună reprezintă mai puţin de două milioane de voturi în Europa) au reuşit să răstoarne deciziile guvernelor de la Haga şi Helsinki (şi în cele din urmă ale Consiliului Europei), care la rândul lor au acceptat compromisul de teama pierderii sprijinului parlamentar intern. Aşadar, două milioane de populişti, care nu suportă ideea unei Europe unite, au dat peste cap o decizie luată în numele a peste 500 de milioane de europeni. Concluzia mea după acest neînsemnat studiu de caz este că şi Europa civilizată are demagogii ei, iar consecinţele unei astfel de decizii în ceea ce priveşte spaţiul Shengen, lăsate la îndemâna unei minorităţi naţionalist-populiste, pot fi extrem de nocive pentru ideea de libertate a individului european.
Şi pentru că tot am vorbit despre demagogii olandezi şi finlandezi, să zăbovim acum, mai pe scurt, şi asupra celor de pe plaiurile mioritice.
Fosta ministresă a Educaţiei, Ecaterina Andronescu, vrea studenţi fără diplomă de bacalaureat. Nu înţeleg logica unei astfel de idei. Probabil singura ar fi aceea de a le oferi tinerilor absolvenţi de liceu o alternativă la varianta şomajului ori a emigrării.
Deputatul Florin Anghel figurează pe un „onorant” loc patru în topul naţional al parlamentarilor cu cele mai multe contracte cu statul. Probabil că de aici urmează să vină şi bunăstarea celor care l-au ales, pentru că altfel nu văd de unde se naşte „parteneriatul” dintre un astfel de politician şi votanţii săi.
Administraţia Tiseanu ţine în „priză”, pe spatele bugetului local, o lungă listă de asistaţi social, pe care nu pare dispus să-i supere până la alegerile de anul viitor. Mai mult de atât, prin „Câmpina medievală” se aude că diverşi indivizi politici mărunţi se ocupă exclusiv ca aceşti asistaţi social să primească constant sarsanale cu cele trebuincioase. Mă îndoiesc că grija faţă de semeni îi împinge la astfel de gesturi umanitare.
Ultimul târg de bunătăţi, care a avut loc în primul week-end al lunii octombrie, a fost parcă ceva mai decent decât altă dată (iată că sunt folositoare şi criticile noastre). Cu toate astea, se vede de la o poştă că organizatorii (ştiţi dumneavoastră, cele două cuconiţe „agreate” de primarul Tiseanu) nu sunt atenţi la detaliile care deranjează cetăţeanul, cum ar fi parcarea maşinilor în zona de promenadă. Şi aici nu mă refer numai la cele ale locatarilor riverani, rămase aiurea într-un spaţiu oferit în exclusivitate pietonilor, ci mai ales la autoturismele, ATV-urile şi autoutilitarele târgoveţilor de ocazie, care treceau de bariera restrictivă plasată în zona hotelului Muntenia fără ca nimeni să-i oprească. Poliţia locală a lipsit cu desăvârşire, ocupată fiind probabil cu împărţitul ziarelor în care şeful lor, primarul Tiseanu, se laudă pe banii noştri (60 de milioane de lei lunar, adică şase salarii ori şase pensii decente!!!).
După cum se poate observa, demagogii Europei nu seamănă deloc cu ai noştri. În timpul în care ai lor urmăresc scopuri înalte, ai noştri se ocupă tot de găinării.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu