Afacerea „centrala termică” miroase a gaze puturoase

Hotărât lucru, opoziţia pe care o manifest prin scrierile mele faţă de cei care azi deţin puterea, mai ales pe plan local, are părţile ei bune, dar şi mai puţin bune, dacă stau să mă gândesc la toate mesajele de „dragoste” transmise de ăştia pe care i-am ales să ne reprezinte şi care se cred stăpâni în funcţii publice ca pe moşia familiei lor. Deocamdată n-am chef să vorbesc despre presiunile care se fac asupra mea în cel mai ordinar stil securisto-comunist, care cred l-ar pune pe gânduri (să-mi fie iertată comparaţia) şi pe unul dintre cei mai incomozi români care au trăit în perioada interbelică, ziaristul, filosoful şi profesorul universitar Nae Ionescu, ai cărui discipoli au fost nume ilustre ale culturii române, precum Cioran, Eliade ori Noica. Dacă însă lucrurile vor ajunge într-o zonă periculoasă şi am să constat că în ţara asta a noastră nu mai avem nici măcar dreptul să vorbim ori să scriem despre tot ceea ce nu este în regulă, am să fac publice toate mizeriile la care sunt şi suntem supuşi de aceşti nenorociţi, de se va auzi până în Parlamentul Europei, pentru că numai aşa simt că pot evada din acest contingent de deznădejde în care ne-am înrolat parcă cu toţii.
Să revenim însă la părţile bune ale demersului meu jurnalistic. Una dintre ele ar fi aceea că mulţi oameni mă caută şi îmi povestesc nemulţumirile şi problemele lor, a căror sursă este nemernicia politrucilor şi a slugilor lor, puse pe căpătuială. Trist este faptul că cei care sunt nedreptăţiţi se ascund, în marea lor majoritate, în spatele anonimatului, dând dovadă de o laşitate detestabilă, care mă duce cu gândul la întreaga istorie a acestui neam dezbinat, care în cea mai mare parte a existenţei sale (cu unele mici excepţii) a fost doar martor la naşterea şi dispariţia marilor civilizaţii construite de oameni hotărâţi.
Aşa este şi cazul celui care m-a apelat într-o zi la telefon şi a cerut să ne vedem într-un anumit loc din oraş, pentru a discuta pe marginea unui „caz greu”, spunea el. Am acceptat întrevederea pentru că sesizasem în discuţia telefonică o oarecare disperare a sincerităţii în vocea lui şi asta m-a pus pe gânduri. Locul stabilit pentru întâlnire era în faţa unei foste centrale termice, care a deservit pe vremuri un cartier de locuinţe, vândută de curând de primărie şi la care noul proprietar lucra de zor pentru reabilitarea. În primul moment am fost puţin contrariat, însă aveam să aflu că omul din faţa mea avea toate motivele să fie supărat. Şi-a început povestea printr-o afirmaţie care m-a pus din nou pe gânduri: „Domnule, am auzit că gândeşti cu capul dumitale şi le poţi spune ăstora de la primărie în faţă tot ceea ce eu nu pot!” Am tăcut şi am ascultat în continuare: „Uite, am vrut să particip şi eu la licitaţie pentru această centrală termică, pentru că aveam de gând să îmi fac un atelier de... (omul m-a rugat să nu scriu ce fel de atelier, pentru că îşi vor da seama cei care i-au zădărnicit planul). I-am spus unei cunoştinţe cu relaţii ceea ce am de gând să fac şi am rugat-o să se intereseze pe la şmecherii din politică dacă am şanse la această licitaţie. Omul meu a vorbit unde trebuie şi mi-a zis că nu are rost să particip, pentru că acolo sunt băgaţi ăştia din primărie, unul de la Direcţia Economică şi unul pe care îl ţine primarul Tiseanu pe lângă el (mi-a dat şi numele celor implicaţi, însă deocamdată nu am probe şi nu le pot publica).

Licitaţia a fost câştigată de o firmă din Băneşti, al cărei administrator am înţeles că mai are o firmă, care a mai câştigat o altă fostă centrală termică şi este rudă cu unul de la Direcţia Economică. În mod normal, după ce a câştigat licitaţia, trebuia să se încheie contractul, iar firma câştigătoare să achite câteva miliarde la bugetul local. Am aflat că nici până în ziua de azi (la sfârşitul săptămânii trecute), după atâtea luni, n-a semnat contractul şi n-a achitat niciun leu şi cu toate astea nu-i zice nimeni nimic. Mai mult, s-a apucat să reabiliteze clădirea şi mă întreb de unde are autorizaţie, dacă nici măcar nu este proprietar?!”
Am rămas total surprins şi i-am promis omului că am să scriu despre acest subiect dacă informaţiile pe care mi le-a furnizat se vor verifica.
Ulterior am aflat amănunte despre acest caz şi am constatat că omul nostru a spus adevărul, însă informaţiile neoficiale pe care le-am obţinut, cu privire la implicarea anumitor personaje din administraţia locală, deocamdată nu ţin loc de probe. Cert este însă faptul că cel care a „cumpărat”  centralele termice se bucură de o mare „îngăduinţă” a autorităţilor locale, din moment ce şi-a permis să încalce legea, aşadar putem presupune, fără prea multe probe, că povestea legată de implicarea celor din administraţie în această afacere poate fi reală.
Mă gândesc acum, când scriu aceste rânduri, la „prietenii” mei, deontologii din primărie, care au sărit ca arşi când le-am spus ce le poate capul şi drept răspuns m-au umplut de lături. Oare ce or mai avea acum de zis, când toate aceste măgării ies la iveală, iar afacerea „centrala termică” miroase a gaze puturoase? Nu se mai simt ofensaţi?
La sfârşitul anului 2010 am văzut cu toţii marele scandal de la Fundaţia „Dr. Dinu”, în care administraţia locală s-a dus cu portăreii să scoată în stradă această instituţie, fără să ţină cont de prevederile legii, care la timpul lor dădeau tot dreptul fundaţiei respective să cumpere clădirea în care funcţionează, iar acum închid ochii, în urma aranjamentelor puse la cale de politrucii dezrădăcinaţi ai acestui neam. Unde e dreptatea, cum o împărţiţi şi câtă demnitate mai aveţi în voi, deontologilor?
Am uitat! Demnitatea voastră ţine până la primul semn al stăpânului, nu-i aşa?
P.S. Am aflat una de ultimă oră, care să le ridice moralul deontologilor. Se zice că licitaţia pentru Calea Dacia, „proiectul de suflet” al primarului Tiseanu, va intra cât de curând în atenţia unei comisii europene, care se ocupă cu studierea dosarelor în care sunt accesate fonduri europene. Din câte se pare, europenii au mirosit ceva nasol. Sunt tare curios să văd pe unde vor scoate ăştia cămaşa, la o adică!