Hotelul concesionat fără licitaţie e ca bazinul rămas inutil fără ministresă

Zilele trecute am aflat că la primul termen de licitaţie pentru concesionarea hotelului şi a foaierului mic de la Casa Tineretului nu s-a prezentat nimeni. Imediat m-am dus cu gândul la campania de presă pe care am făcut-o în jurul acestei afaceri controversate, în urma căreia, susţin şi azi, dacă nu aduceam în faţa opiniei publice adevăratele intenţii ale cercurilor politice şi de afaceri din jurul administraţiei locale, o mare parte din Casa Tineretului ar fi devenit, probabil, un nou centru al jocurilor de noroc pe harta judeţului. Primul impuls, după aflarea veştii că licitaţia nu a mai avut loc, a fost acela de a crede că firmele solicitante (adică cele trei cazinouri despre care am mai făcut vorbire atât în această rubrică, cât şi în alte articole, nu cu mult timp în urmă) s-au răzgândit văzând că, presaţi de opinia publică şi de ziare, mai marii administraţiei oraşului au fost nevoiţi să hotărască excluderea oricărei posibilităţi de a transforma Casa Tineretului într-un spaţiu al jocurilor de noroc. Mă şi gândeam că în ceasul al doisprezecelea i-a pocnit conştiinţa în cap pe toţi aceşti şmecheri puşi pe căpătuială şi au plecat spre alte zări, unde politrucii aranjeuri sunt mai eficienţi. Eram gata să îmi pun cenuşă în cap şi să bifez în mod public o măruntă victorie împotriva găştilor bine organizate ale celor de la putere, când cineva mai atent la amănunte mi-a arătat care este, de fapt, şmecheria.
În fapt, este vorba despre un paragraf introdus în „documentaţia de atribuire” a imobilului, unde la capitolul doi, privind instrucţiunile de organizare şi desfăşurare a procedurii de concesionare a hotelului, aprobate de majoritatea care deţine puterea în Consiliul Local, textul sună cam aşa: „Atribuirea contractului de concesiune se va face prin procedură de licitaţie, cu respectarea prevederilor OUG nr. 54/ 2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică (...). În cazul în care în urma publicării anunţului de licitaţie nu au fost depuse cel puţin trei oferte valabile, concendentul este obligat să anuleze procedura şi să organizeze o nouă licitaţie. Dacă nici după repetarea procedurii de licitaţie nu au fost depuse cel puţin trei oferte valabile, concendentul va anula procedura şi va organiza procedura de negociere directă”.
Aşadar, băieţii deştepţi din administraţia locală şi-au lăsat o portiţă deschisă pentru a fenta licitaţia, care presupune anumite canoane, cu intenţia clară de a concesiona un bun public, evaluat la aproximativ 800.000 de euro, prin negociere directă, adică la mica înţelegere. Primul pas a fost deja făcut, urmează al doilea (adică o altă licitaţie posibil anulată) şi al treilea, adică „alegerea” investitorului care trebuie. Are cineva curaj să pună pariu cu mine că aşa se va întâmpla?
Şi uite aşa ne prostesc ăştia pe noi în faţă cu bunele lor intenţii şi marile realizări, împănate cu mulţi bani şi bunuri publice.
Mai mult decât atât, surse credibile din Primărie, care nu vor să mai slugărească intereselor politice, m-au informat că după ce se va împlini negocierea directă şi investitorul care trebuie va intra în posesia bunurilor de la Casa Tineretului, următorul pas ar fi acela ca în 2012, după alegerile locale (dacă vor rămâne tot ei la putere), noul Consiliu Local să revină asupra deciziei de interzicere a jocurilor de noroc şi astfel să se împlinească pofta celor puşi pe căpătuială.
Sincer, eu nu-i bănuiesc de atâta inteligenţă încât să fie capabili de o asemenea „aroganţă” (vorba lui Gigi), însă chiar dacă ar fi aşa, sunt sigur că nu îşi vor duce planul la bun sfârşit, din simplul motiv că nu vor mai deţine puterea absolută în oraş, orice s-ar întâmpla. 

 

• 
  

Dacă încă nu aţi aflat, s-au încheiat lucrările de la bazinul de înot din incinta „căminelor Petrol”. Administraţia locală a făcut recepţia lucrării de ceva vreme, însă obiectivul încă nu poate fi dat în folosinţă. De ce? Pentru că, de aproximativ trei săptămâni, politrucii portocalii locali o tot aşteaptă pe ministresa Udrea, care nu mai apare să taie panglica. Până atunci, miliardele investite într-un proiect frumos şi util de altfel, o aşteaptă pe  Elena, prima înotătoare a ţării,  timp în care primarul nostru, Tiseanu, se zice că repetă în fiecare zi (probabil la oglindă) discursul de întâmpinare, care după părerea mea, cunoscându-i vocaţia de subaltern şi de admirator al sexului frumos, cred că sună cam aşa: „Doamnă Elena Udrea, vă mulţumesc că existaţi şi că în spiritul dvs. de mamă eroină vă ocupaţi de viitorul luminos al copiilor oraşului nostru. Noi, toţi cei prezenţi aici (şi arată armata PDL-istă cu mâna la chipiu), vă promitem că nu vom precupeţi niciun efort pentru a ridica partidul (fireşte, cel portocaliu) pe cele mai înalte culmi în alegerile din 2012, astfel încât alături de conducătorul iubit să fiţi mândră de noi!...”
Lăsând gluma la o parte (o fi doar o glumă???), povestea asta cu amânarea inaugurării bazinului de înot pentru un motiv care ţine exclusiv de festivismul politicianist, se încadrează perfect, din punctul meu de vedere, într-un mai vechi „Inventar al proştilor” pe care l-am gândit exclusiv pentru politrucii slugarnici. N-am idee care va fi ziua în care Elena doamna îşi va deplasa importanţa în urbea noastră pentru a tăia, în sfârşit, panglica, însă ştiu că bazinul, rămas inutil (fie şi pentru o lună de zile) fără apariţia ministresei, este o chestiune tot atât de nefirească precum concesionarea fără licitaţie a hotelului de la Casa Tineretului.

România de mâine s-a născut azi la Scorţeni

Mă tot întreb de la o vreme care este diferenţa dintre un om sărac, neinstruit, care îşi vinde demnitatea şi un politician care îşi cumpără privilegiile (demnităţile) mituind un astfel de cetăţean?! Am rămas în gând cu această dilemă de multă vreme şi anume de când în România noastră, acest negoţ al conştiinţelor a ajuns la rang de strategie politică. În naivitatea mea, am crezut o vreme că votul cumpărat, căci despre el este vorba, este doar o găselniţă a unor nenorociţi de politruci care nu mai au nimic sfânt şi se folosesc de slăbiciunile unei pături neinstruite a societăţii. M-am înşelat. Politrucii nenorociţi au găsit în fiecare colţ de ţară oameni mărunţi, gata oricând să se vândă pentru o găleată, un mititel, o pereche de chiloţi ori o sută de lei.  Scârbavnicii au înţeles că această lume, pierdută în marasmul ignoranţei şi al sărăciei, este a lor. O lume îngenuncheată de sistemul clientelar mafiot pe care tot ei îl conduc. Calculul nenorociţilor din politică pe care îi întâlnim la tot pasul (de la nivel local până la nivel central) este unul simplu: fură pe rupte din banul public, se îmbogăţesc, nu fac absolut nimic pentru eradicarea sărăciei şi a neinstruirii unei largi pături de cetăţeni, pentru ca ma apoi să se întoarcă tot la aceştia, din patru în patru ani, pentru a le cumpăra votul şi finalmente pentru a ajunge din nou la hălcile puterii. Acest plan diabolic funcţionează aproape perfect, iar scârba de politică a celor care au mai rămas şi nu îşi vând demnitatea este un aliat de nădejde al acestor hiene care ne dezbină cu bună ştiinţă.
Din păcate, politrucii nenorociţi despre care vorbesc nu au culoare politică. Ei sunt lesne de recunoscut şi îi găseşti întotdeauna în preajma puterii.
Aşadar, care este diferenţa dintre un om sărac, neinstruit, care îşi vinde demnitatea şi un politician care îşi cumpără privilegiile mituind un astfel de cetăţean? Răspunsul l-am aflat nu cu mult timp în urmă, în obscura localitate Scorţeni, care a devenit peste noapte centrul universului politic prahovean în mintea unor politruci demenţi care pentru un nimic (alegeri anticipate pentru funcţia de primar, al cărui mandat este doar de un an de zile) au debarcat în comună tot arsenalul propagandistic avut la dispoziţie cu un singur scop şi anume acela de a arăta că sunt mai puternici decât adversarul (fie el roşu, galben ori portocaliu). Am văzut acolo o armată de invadatori, bugetari ori nu, sute de maşini care circulau pe cheltuiala instituţiilor publice ori a sponsorilor privaţi, deputaţi, senatori, zeci de primari din alte localităţi, oameni de afaceri, poliţişti în civil şi tot felul de alte personaje care trăiesc din politică, îmbulzindu-se prin gospodăriile oamenilor cu oferte care mai de care mai tentante, în căutarea votului.
Am văzut cum o întreagă comună, cu mii de familii, a fost răscolită de la cap la coadă de politruci pentru care viaţa de zi cu zi a localnicilor, greutăţile şi neajunsurile lor, nu reprezentau decât un schimb fulger de păreri şi eventual o promisiune smulsă. Am văzut zeci de oameni nedumeriţi şi scârbiţi de ceea ce li se întâmplă, dar dornici de a primi o recompensă, pentru că au fost deranjaţi în sărăcia lor.
Am văzut demnitari de rang înalt ai statului român conducând, fără nicio jenă, operaţiunea „oameni la vot”. Am auzit de zeci de miliarde cheltuite pentru asta, iar într-un final am aflat că partidul aflat la putere a câştigat detaşat alegerile.
Dacă aşa stau lucrurile în politica românească, în ţărişoara noastră, nu pot decât să cred că acolo, în acea zi, la Scorţeni, s-a născut România de mâine. O Românie în care între un sărac neinstruit, care îşi vinde demnitatea şi un politician care îşi cumpără privilegiile nu se poate pune decât semnul egal.

Imnul şi limuzina

Aţi auzit, probabil, şi dacă nu vă spun eu acum, că inteligenţii ajunşi la putere în administraţia locală în urma unui regretabil complex de împrejurări vor să ne pricopsească cu un imn al oraşului, adică tot ceea ce-i lipsea câmpineanului cocoşat de taxe şi impozite, de stresul unui oraş transformat de asfaltangii în şantier şi de grija zilei de mâine. Probabil că unul cu mintea odihnită din gaşca de la putere a avut o revelaţie într-o noapte, lângă nevastă, în pat, iar a doua zi dimineaţă (pe la 10, când apare Tiseanu la Primărie) s-a înfiinţat proţap în biroul primarului exclamând: „Şefu’, să ştiţi că m-am gândit mult! Marile dumneavoastră realizări edilitare au nevoie de un imn!” Mi-l şi închipui pe Tiseanu mai întâi puţin mirat şi mai apoi îmbujorat de plăcere, cum le dă ordin de înfăptuire culturnicilor din comisia de specialitate a Consiliului Local. Drama în toată povestea asta nu este că oraşul va avea un imn, cu toate că mai degrabă ar fi fost cazul ca gogomanii să se gândească la o doină de jale, ci faptul că acest imn va fi ales, în urma propunerilor unei comisii de specialişti, de o supracomisie formată din politruci (cu excepţia lui Marcel Popescu, de la Casa Tineretului), care se pricep la muzică cum mă pricep eu la tuns oi. Vă dau doar trei nume din această comisie: colonel Viorel Bondoc, colonel Marian Dulă şi colonel Cercel Lucian. Vă închipuiţi că aceşti oameni se pricep la sport, cultură, sănătate, muzică, culte şi dau verdicte? Nu era mai normal ca pentru selecţia unui imn al oraşului să-şi dea cu părerea doar comisia de specialişti, formată din scriitori (poeţi, textieri) şi muzicieni? Ce rost mai are verdictul politrucilor într-o astfel de situaţie? Nu m-ar mira ca „cenzura” acestora să transforme imnul într-o odă pentru conducătorii lor iubiţi! Neseriozitatea cu care este abordat acest „proiect” rezidă şi din faptul că politrucii ageamii au alocat o sumă derizorie (2000 lei) pentru drepturile de autor care ar trebui plătite textierului şi compozitorului. Nu cred că un profesionist în materie şi-ar pierde vremea pentru o astfel de sumă. Dar ce mai contează! La noi cultura s-a îmbrăcat în uniformă, are epoleţi, vipuşcă şi o mână tremurândă la chipiu.
Am vrut ca azi să nu mai am ocazia să scriu despre limuzina de 1 miliard de lei vechi cumpărată şmechereşte acum câţiva ani din bani publici, la ordinul mai marilor din administraţia locală, pentru fosta consilieră personală a primarului Tiseanu, Jenica Tabacu, femeia care l-a sprijinit pe acesta să rămână primar atunci când a avut nevoie. Am sperat că nesimţirea unor politruci va trece prin filtrul conştiinţei şi al educaţiei şi va dispărea. M-am înşelat. Istoria acestei maşini scumpe este o mare probă a desfrâului pe bani publici, despre care eu tot vorbesc aici fără încetare. În urmă cu câţiva ani, Consiliul Local a aprobat achiziţionarea unui autoturism utilitar pentru Casa de Cultură „Geo Bogza”, care să fie folosit la activităţile specifice ale acestei instituţii. Numai că în urma licitaţiei, în curtea teatrului a ajuns o limuzină care nu putea fi folosită la transportul boxelor, a staţiilor de amplificare ori a recuzitei. Este evident că un nume important din Primărie şi-a dat acceptul pentru o astfel de achiziţie. Aproape imediat maşina a fost preluată de consilierul personal pe probleme de cultură al primarului, Jenica Tabacu. După retragerea acesteia din Consiliul Local şi din politică, maşina a fost parcată aproape doi ani în curtea Primăriei, până în ziua în care adjunctul şefului Poliţiei Comunitare, Irina Nistor, tot fost consilier al primarului, s-a gândit că i-ar sta mai bine limuzinei sub comanda ei, că tot rugineşte în parcul rece. Zis şi făcut. I-a bagat şefului sub nas o cerere, iar el s-a grăbit să iniţieze o hotărâre în Consiliul Local. Şi uite-aşa, miliardul trece de la una la alta (este vorba de instituţii), iar noi plătim taxe şi impozite mărite cu 20% pentru huzurul unor bugetari.
Soluţia corectă pentru a evita o astfel de situaţie jenantă şi mai ales pentru a arăta respect faţă de cetăţeanul contribuabil ar  putea fi următoarea: limuzina de 1 miliard lei vechi ar trebui vândută la licitaţie, probabil sub valoarea ei de piaţă, cu 10.000-12.000 de euro, ceea ce ar însemna, de fapt, ca administraţia Tiseanu să recunoască cheltuiala inutilă pe care a făcut-o. Cu o parte din aceşti bani, Poliţia Comunitară şi-ar putea achiziţiona o Dacia Logan, iar diferenţa de câteva mii de euro rămasă să fie folosită într-o zonă unde este mai mare nevoie, cum ar fi la Fundaţia AISI de la Casa Tineretului, care se îngrijeşte, cu mare chin, de soarta a zeci de copii proveniţi din familii defavorizate.

Despre scrisorica lui Ecaterinescu

La mijlocul săptămânii trecute am primit la redacţie un drept la replică din partea economistului Gheorghe Ecaterinescu, pe care îl public alăturat pentru o corectă informare a cititorilor. De la bun început am să fac observaţia că Gheorghe Ecatrinescu a răspuns interpelărilor mele anterioare în calitate de persoană fizică şi nu în aceea de autoritate publică (directorul Direcţiei Economice din Primărie şi membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului Municipal Câmpina), aşa cum era normal, să îşi asume responsabilitatea unor replici la întrebări care ţin exclusiv de administrarea banului public. O astfel de atitudine sfidătoare faţă de cetăţenii care citesc ziarul nostru şi rubrica de faţă lasă loc de multe interpretări. Sincer, nu sunt deloc surprins, pentru că în general oamenii de acest tip se cred buricul pământului şi au impresia că ne pot trata, din funcţiile publice plătite de noi, după bunul lor plac. Dar să revenim.
Vă spuneam în ediţiile precedente că, drept urmare a faptului că nu îmi tace gura şi îi critic pe aceşti eterni necriticaţi aducând în faţa opiniei publice adevărata lor faţă, anumiţi băieţi, bine ancoraţi în gaşca politică de la conducerea oraşului, s-au gândit cum să-mi întoarcă „favorurile”. Printre primele lor demersuri s-a numărat şi cel legat de activitatea societăţii care administrează terenul de minifotbal de la Casa Tineretului, unde şi eu sunt acţionar minoritar. Acolo speră ei să găsească mari nereguli, prin intermediul cărora să îmi închidă gura. Ecaterinescu susţine, însă, în dreptul la replică de care pomeneam, că acest control nu este decât unul obişnuit, programat încă de anul trecut şi că, de fapt, verificarea nu are nicio legătură cu activitatea mea publicistică. Îl informez pe această cale că, din păcate pentru el/ ei, în primărie mai există şi oameni corecţi, care nu îi mai suportă şi care mi-au spus exact ce au pus la cale în ceea ce mă priveşte. Numai că, aşa cum am mai spus, NU AM NIMIC DE ASCUNS în spatele acestei activităţi sportive aproape falimentară pe care, alături de ceilalţi investitori, am realizat-o aproape exclusiv pentru fotbalul la nivel de copii şi juniori din Câmpina şi, bineînţeles, cu dorinţa ca în cei 10 ani de parteneriat cu Primăria să ne scoatem măcar banii investiţi.
Într-o societate normală, oamenii care investesc din buzunarul lor în astfel de activităţi sunt respectaţi şi ajutaţi de autorităţile locale, însă la noi totul se măsoară în funcţie de interesele unei găşti politice servite de tot felul de lachei soioşi.
Ca să închei într-o notă oarecum optimistă comentariile faţă de prima parte a dreptului la replică semnat de Gheorghe Ecatrinescu, am să spun că aştept cu nerăbdare raportul controlului efectuat la firma la care sunt acţionar, raport pe care am să-l public integral în aceeaşi pagină de ziar, alături de lista cu toate firmele care au devorat bani publici, fără licitaţie (prin încredinţări directe, adică la mica înţelegere), ale căror facturi au fost semnate şi de directorul Direcţiei Economice, Gheorghe Ecaterinescu. Asta aşa, ca să se vadă că pentru mine transparenţa despre care tot vorbesc nu este doar o vorbă în vânt.

Cât priveşte ultima parte a scrisoricii lui Ecaterinescu, nu este prea mult de comentat. Vă reamintesc că i-am cerut public, subliniez, directorului Direcţiei Economice din Primăriei şi membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului Municipal, numit de Primărie, Gheorghe Ecaterinescu, explicaţii cu privire la cheltuirea celor 5.5 miliarde lei vechi alocate de Spitalul Municipal pentru reparaţii la Spitalul de Boli Infecţioase desfiinţat anul trecut. Îl întrebam atunci dacă pentru aceste lucrări a fost organizată licitaţie publică sau nu şi ce firme au încasat aceşti bani. Răspunsul îl găsiţi în dreptul la replică alăturat şi este cel la care eu, de fapt, mă aşteptam. Trimis de Primărie în conducerea spitalului, pentru a se îngriji de bunul mers al acestei instituţii care înghite de ani de zile sume enorme din bugetul public, Ecaterinescu ne spune că el nu ştie ce se întâmplă acolo, pentru că nu este de competenţa lui.
Nu vreau să mai adaug mare lucru, pentru că asta ar însemna să îi spun exact ceea ce merită acestui personaj care ne batjocoreşte cu un astfel de răspuns. Am să mai spun doar că îmi este mie ruşine că am ajuns în situaţia să polemizez cu astfel de specimene şi că acest drept la replică, de o impertinenţă ieşită din comun, nu are nimic de a face cu genul de reacţie care îi este permis unui funcţionar public. Vina este însă a noastră, pentru că am deprins prea lesne ignoranţa, mediocritatea şi laşitatea, în timpul în care ar fi trebuit să le pretindem ăstora decenţă, respect şi mai ales corectitudine. Azi, unul ca mine se întâmplă să le ceară toate astea. Mâine, cu siguranţă, vor merge şi alţii pe acest drum. Este singura cale spre normalitate.

P.S. Nu m-aş fi gândit niciodată că un post scriptum (P.S.) gândit ca un fel de pamflet , poate produce atâtea reacţii şi chiar o întreagă poveste urbană. Săptămâna trecută i-am aplicat, în scris, o scurtă corecţie unui politruc de la putere, doar din dorinţa de a-i atrage atenţia asupra modului total anapoda în care încearcă să intimideze oameni care nu împărtăşesc ideile politice ale PDL, pe care politrucul îl slujeşte cu atâta devotament. E drept că cele scrise de mine au fost cam acide şi au făcut înconjurul oraşului extrem de rapid, fără nicio reacţie negativă, ceea ce îmi dă dreptul să cred că cititorii îmi sunt alături.
Probabil că mitul soldatului Svejk de la Câmpina s-ar fi încheiat destul de rapid dacă însuşi personajul care îl întruchipează în viziunea mea, consilierul local PDL Viorel Bondoc, nu ar fi făcut din asta o adevărată tragedie. Surprins cu musca pe căciulă, Bondoc nu a înţeles că trebuie să îşi corecteze conduita politică şi nici că în anul 2011, în societatea noastră, astfel de politruci talibani nu îşi mai au rostul. Dimpotrivă, el a lansat o adevărată campanie de denigrare la adresa mea, apelând la josnice tertipuri. Zile la rând, am auzit de la foarte mulţi cunoscuţi că m-a înjurat ca la uşa cortului, că m-a ameninţat în fel şi chip şi chiar că m-a adus în discuţie la ultima şedinţă a biroului local al PDL, unde am înţeles că Tiseanu şi colegii săi de partid s-au arătat mai degrabă amuzaţi de situaţie decât intrigaţi. Oarecum disperat de faptul că „tragedia” lui nu este atât de băgată în seamă pe cât se aştepta, bondocul ar fi afirmat că îşi va căuta dreptatea la Mihai Anastasescu, ca la o „instanţă” supremă, probabil singura care crede el că îi va rezolva în mod favorabil „situaţia ingrată”. Ce legătură poate avea unul dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din oraş cu angoasele unui politruc mărunt, nu îmi dau seama, însă numai şi faptul că bondocul aduce în discuţie numele lui Mihai Anastasescu în acest context ar trebui să-i dea acestuia din urmă de gândit.
Pentru că trebuie să fiu corect, recunosc că toate reacţiile lui Bondoc au ajuns la urechile mele prin intermediul unor cunoscuţi, care ar putea fi mai mult sau mai puţin subiectivi. Tocmai de aceea îi îndemn pe cititorii mei să nu le considere drept nişte informaţii venite din surse sigure, ci mai degrabă ca pe nişte bârfe sortite, la un moment dat, uitării. Eu în schimb le voi asimila ca pe nişte adevăruri, pentru că ştiu exact cu ce se ocupa politrucii de genul acestui Bondoc.

Drept la replică

Pe blogul semnat de Frăţilă, apar câteva rânduri legate de „ordinele” primite de subsemnatul de la „băieţi” pentru a face control „la sânge” asupra activităţii societăţii care administrează terenul de minifotbal de la Casa Tineretului. Faţă de cele expuse în material, doresc să exprim punctual câteva răspunsuri:
1. Societatea în cadrul căreia Frăţilă este acţionar administrează un teren de 1200 mp, iar în calitate de asociată şi-a asumat prin contract anumite obligaţii, printre care şi realizarea unor investiţii de 150.000 lei, urmând ca din profitul realizat să cedeze primăriei, în calitate de asociat principal, 10% - plătibil anual. Această asociere înfiinţată în nov. 2008, printr-un contract cu drepturi şi obligaţii, necesită din partea ambilor asociaţi un control al modului de ducere la începlinire a obligaţiilor asumate.
Fiind vorba de bani publici pe care primăria trebuia să-i încaseze prin contract, este evident că se impunea un control „la sânge”, pentru a se preîntâmpina orice tendinţă de evaziune. Că numitul Frăţilă are sau nu are interese patrimoniale, nu interesează în momentul în care se aprobă planul de control fiscal anual. Acest plan se întocmeşte în perioada noiembrie - decembrie a fiecărui an pentru anul fiscal următor, de către şeful serviciului „Venituri bugetare”, fiind aprobat de subsemnatul în calitate de şef direct - responsabil de colectarea veniturilor bugetare. La data elaborării şi aprobării planului de control pentru anul 2010, fără „ordin din afară”, au fost incluse pentru verificare tematică toate contractele de asociere în derulare.
Revenind la ideea principală, reamintesc persoanei nemulţumite, că „fără a mă opinti” direct şi personal, inspectorii de control au depistat suficiente, să le zicem deocamdată „carenţe” în derularea contractului, legate atât de neplata la termen a unor obligaţii contractuale, de modul de ţinere a evidenţei contabile pentru activitatea asocierii, cât şi de nefinalizarea la termen a unor lucrări de investiţii asumate prin contractul de asociere.
2. La „sfatul” dat de Frăţilă, ca în timpul „opintelilor” să-i acord răspunsuri la câteva întrebări, îi fac cunoscut acestui personaj că, trecând în revistă şirul de nelămuriri pe care le are legat de activitatea Spitalului, subsemnatul - în calitatea mea de membru al Consiliului de Administraţie al Spitalului Municipal, nu pot să-i acord răspunsurile dorite, problemele ridicate nefiind de competenţa Consiliului de Administraţie, dar că se poate adresa pentru lămuriri suplimentare direct conducerii executive a instituţiei respective.
3. Legat de ultima afirmaţie, potrivit căreia nimeni nu mă întreabă în ce direcţie ajung veniturile colectate, îl asigur pe acest personaj că toate cheltuielile se realizează în baza bugetului local aprobat în plenul Consiliului Local, bineînţeles după ce acesta a fost supus unei prealabile şi obligatorii consultări cu contribuabilii locali.

Ec. Gheorghe Ecaterinescu

P.S. Îmi cer scuze - de la eventualii cititori - pentru modul în care m-am adresat acestei persoane, Frăţilă, dar, pe bază de reciprocitate, nu pot să-i acord apelativul de „domn”.

Panglici şi panglicari

Mă aşteptam ca în săptămâna premergătoare sărbătorii Floriilor să avem parte de ceva mai multă decenţă din partea politrucilor, în general şi a celor aflaţi la putere în administraţia locală, în special. Lipitorile puse pe căpătuială şi-au dat din nou în petec şi, în calitatea lor de sugative ale banului public, au pus la cale două evenimente în urma cărora să dea bine în faţa electoratului (zic ei!) şi, bineînţeles, să mai umple puţin buzunarele firmelor politice (într-unul din cazuri) şi să închidă gura unor ziarişti (în cel de-al doilea).
Fac o scurtă paranteză înainte de a intra în detalii. Trebuie să ştiţi că lipitorile bugetare dispun de o celulă de lucru şi propagandă bine organizată, al cărei unic scop este acela de a menţine gaşca politică la putere, acolo unde banul public este din belşug, iar ei nu trebuie decât să întindă mâna şi să-l culeagă sub diverse forme.
Nu insist acum asupra încrengăturii create de cumetria politică din administraţia locală şi nici asupra formelor absolut calificate prin care banul public ajunge în buzunarul unor politruci care ne-au jurat credinţă şi respect.
Dar să revenim la cele două evenimente care, în mod evident (cel puţin aşa cred eu), ne arată cât de penibili sunt aceşti „lăutari” politici, care de 20 de ani asfaltează încontinuu aceleaşi străzi, cu aceleaşi firme, dar de fiecare dată cu bani tot mai mulţi.
Am să încep cu o concluzie: ăştia sunt în stare să taie panglici şi după ce au astupat o gură de canal, doar ca să bifeze evenimentul în lista „marilor realizări”. Ce creier de găină în călduri trebuie să ai ca să tai o panglică peste cadavrul unui spital desfiinţat (mă refer la cel de Boli Infecţioase), pentru mutarea unei secţii de recuperare de la alt spital desfiinţat (şi aici mă refer la cel de la Poiana Câmpina), după ce ai cheltuit 5,5 miliarde lei vechi fără licitaţie (adică prin încredinţare directă) pentru câteva zugrăveli (reamenajări), împărţite cu dedicaţie la anumite firme de partid?! Nesimţirea şi festivismul proletar de care au dat dovadă aceşti indivizi nu reprezintă decât măsura indiferenţei faţă de cetăţeanul contribuabil, plătitor de taxe şi impozite majorate cu 20%.
Săptămâna trecută îl întrebam public pe Gheorghe Ecaterinescu, şeful Direcţiei Economice şi membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului Municipal, dacă s-a ţinut sau nu licitaţie pentru lucrările de reparaţii arătate mai sus. Bineînţeles că nu am primit răspuns, însă între timp am aflat, parţial, adevărul, de la doctorul Alexandru Matei, managerul Spitalului Municipal (mă întreb ce caută în gaşca asta?!), care a recunoscut că lucrările s-au acordat prin încredinţare directă (adică la mica înţelegere) mai multor firme, care şi-au împărţit banii proveniţi din bugetul local (3 miliarde) şi de la Casa Judeţeană de Sănătate (2,5 miliarde).
Cineva ar putea spune că aceste lucrări trebuiau făcute. De acord, cu toate că nu aş fi atât de sigur. Însă nu cred că pentru câteva reparaţii la acoperiş şi câteva spoieli era nevoie de o asemenea sumă. Despre firmele care au executat lucrările se păstrează o tăcere suspectă, pentru că sunt deţinute de oameni politici ori de slugile lor. Eu le ştiu. Îl invit însă, din nou, pe Gheorghe Ecaterinescu să ne spună măcar numele acestora, dacă despre licitaţie nu a vrut să vorbească. Până săptămâna viitoare vă mai spun doar că deputatul PDL Florin Anghel, prezent şi el printre tăietorii de paglică, se purta ca un adevărat dirigite de şantier, care vroia să se asigure că zugrăvelile au fost executate corect. Asta spun unii cârcotaşi. Ce lume rea!

Despre al doilea eveniment mai că îmi vine să nu mai scriu, dar parcă e păcat să ratez un subiect care chiar merită comentat. Este ştiut faptul că primarul nostru, Tiseanu, este genul de om „lasă-mă să te las”, plictisitor (de unde şi porecla Plictiseanu) şi în cale afară de ascultător când vine vorba de ordinele venite de la superiori, fie ei politici sau nu. Altfel, unul dintre puţinii politruci educaţi care se află acum la putere. Cu toate astea, de la o vreme, primarul a intrat într-o agitaţie mai mult decât forţată, poate şi în urma articolelor mele (acum mă dau mare!), dar mai sigur în urma presiunii pe care i-o aplică opoziţia liberală, din ce în ce mai incomodă. Ultima dovadă în acest sens este ziarul pe care administraţia locală l-a înfiinţat (în noaptea dinaintea Floriilor)  exclusiv pentru promovarea „marilor realizări” edilitare, care este de fapt o nouă metodă de propagandă pe banii contribuabililor. Ceea ce mă uimeşte nu este înfiinţarea acestei publicaţii care, în condiţii normale (atunci când economia merge, sunt bani la buget şi nu este nevoie de jupuirea populaţiei cu taxe şi impozite suplimentare) ar putea fi un demers corect, ci nesimţirea cu care ei încearcă să-şi facă propagandă pentru ceea ce, de fapt, se poate vedea cu ochiul liber şi nu reprezintă decât obligaţiile lor de serviciu (exclusiv asocierea cu FC Unirea Câmpina), în urma cărora sunt plătiţi din bani publici. Fără să mai pun la socoteală faptul că se folosesc de Poliţia Comunitară, care nu are atribuţiuni în acest sens, pentru împărţirea fiţuicii laudative, am să vă spun că acest demers nu este nici pe departe o dovadă a transparenţei (pe care am pretins-o în multe alte ocazii), ci doar confirmarea faptului că o gaşcă se simte ameninţată. Şi pentru că tot şi-au înfiinţat ziar de propagandă pe banii noştri, îi invit să ne demonstreze buna credinţă şi mai ales că sunt curaţi, publicând în anexă, lângă „marile realizări”, şi devizele lucrărilor fără licitaţie plătite cu miliarde grele, însoţite de numele firmelor care le execută. Dacă nu se pricep, mă ofer să scriu eu, gratuit, o rubrică pe această temă în ziarul lor.
Din nefericire pentru ei, cetăţeanul contribuabil asistă la toate aceste comicării, simte gustul amar al şmecheriilor şi contabilizează  pentru apropiata vreme a scadenţei, când toate miliardele lor (de fapt, ale noastre), puse în balanţă cu dispreţul popular, nu vor mai atârna atât de greu, iar panglicile şi panglicarii vor dispărea.
P.S. 1 Aţi auzit de soldatul Svejk de la PDL Câmpina? Este de fapt un colonel în rezervă, care duce mâna la chipiu chiar şi atunci când vede umbra vreunui şef prin apropiere. Lipitor de afişe pe garduri fără ţambre, acest Svejk al zilelor noastre şi-a permis să abordeze un amic de-al meu care ţine cursuri la Casa de Cultură „Geo Bogza” şi să-i spună, aşa, într-o doară, că politica pe care o face amicul nu seamănă deloc cu cea a PDL-ului şi că asta ar putea fi o problemă. Nu ştiu ce i-a răspuns amicul, pentru că auzind una ca asta mi s-a urcat tot sângele la cap, însă ştiu ce i-aş fi răspuns eu: domnule colonel în veşnică rezervă Viorel Bondoc, caută-ţi o canalizare în care să te bagi atunci când societatea te va trimite la...!
P.S. 2 Am primit de ziua mea (sărbătoarea Floriilor) zeci de mesaje şi telefoane de felicitare. M-am simţit onorat de o asemenea băgare în seamă. Le mulţumesc celor care au făcut acest gest şi le urez atât lor, cât şi cititorilor mei, ca sărbătoarea Învierii Domnului să le aducă lumină în suflet şi speranţa în mai bine!

Cronica unei rivalităţi mincinoase

Meciul de fotbal din Cupa României, care a avut loc fix acum o săptămână, între CSM Câmpina şi Unirea Câmpina, a fost un adevărat spectacol, rar întâlnit în ultimii ani în oraşul nostru, cu o încărcătură emoţională ieşită din comun. Ceea ce trebuia să fie o simplă confruntare sportivă între două echipe de fotbal, s-a transformat într-o luptă plină de ambiţii, dusă până la extrem de o mână de politruci care, nemaigăsind altă sursă de propagandă, au pus la cale o mare cheltuială din banul public de „dragul” suporterilor.
Am să mă refer aici mai puţin la obrăznicia şi îndrăzneala acestor politruci aşezaţi vremelnic pe scaunul puterii, aceea de a folosi în mod discreţionar fonduri din banul public, plătite cu greu şi nejustificat (vezi mărirea taxelor şi impozitelor locale cu 20%) de către toţi contribuabilii şi mai degrabă la rivalitatea mincinoasă pe care aceşti oameni injectaţi cu un tupeu fantastic au reuşit să o aducă în rândul iubitorilor de fotbal şi al opiniei publice în general.
Ca să fiu mai explicit în a demonstra făţărnicia politicianistă, am să vă reamintesc doar câteva dintre „măreţele” lor realizări în plan sportiv, care sunt de notorietate şi stau mărturie împotriva acestei găselniţe electorale care se cheamă implicarea administraţiei locale în fotbal cu bani publici: desfiinţarea FCM Câmpina, echipă de fotbal cu mare tradiţie a oraşului, care s-a stins în mandatul trecut exclusiv pe mâna celor care azi deţin puterea în Primărie; desfiinţarea traseului de motocros printr-un „ordin de împădurire” despre care am scris la vremea respectivă - azi cluburile de motocros din oraş se căciulesc pe la uşa mereu închisă a primarului pentru o bucată de teren, oriunde, numai să se poată antrena; buget derizoriu în ultimii 11 ani la capitolul sport, lucru care a împins toată mişcarea sportivă câmpineană în colaps - rezultatul: niciun sport de echipă (cu excepţia fotbalului), niciun club care să polarizeze mişcarea sportivă în şcoli, nicio bază sportivă publică, într-un cuvânt un mare NIMIC.
Aşadar, politrucii asfaltangii de la putere, care au o singură grijă, de a colecta taxele şi impozitele, pentru a le distribui apoi după bunul lor plac, sunt arhitecţii acestui sumbru peisaj al vieţii sportive câmpinene, iar azi vin să ne spună cât de mult îi pasionează fotbalul local. Aceste lipitori mincinoase au simţit că le fuge pământul de sub picioare şi s-au aplicat ca nişte ventuze pe corpul slăbit (falimentar) al celor de la Unirea Câmpina.
I-am văzut la meci, în tribuna stadionului Poiana, printre oameni, cu un rânjet superior pe faţă (e drept, nu pe toţi!), gata să le dea o lecţie celor care susţin echipa adversă din propriile buzunare şi mai cu seamă cu multă pasiune. Numai că, după câteva minute de fotbal, au început să le tremure izmenele Armani, iar la sfârşit au plecat cu coada între picioare să le raporteze şefilor, spăşiţi, marele eşec.
Din păcate, tot ceea ce a reuşit să facă administraţia Tiseanu prin această infuzie grabnică a banului public la Unirea Câmpina, nu este decât actul de naştere al unei rivalităţi mincinoase între două cluburi, care în mod normal ar fi trebuit susţinute în mod egal sau, în ultimă instanţă, unificate sub culorile unei singure echipe.

Politrucii din administraţia locală nu au făcut altceva decât să-i dezbine pe câmpineni, aşa cum de altfel şefii lor de la Bucureşti îi dezbină pe români. Incapabili să înţeleagă conceptul de interes general, pentru care au jurat la investitura în funcţii, aceşti şefi de clanuri politice ne sfidează în continuare, pe banii noştri, crezând că sunt lipiţi definitiv de scaunele puterii.
Ca un iubitor de sport şi mai ales de fotbal, nu pot decât să mă bucur pentru că cei de la Unirea au găsit soluţia financiară de a nu desfiinţa clubul, pentru că orice sport care dispare înseamnă un pic mai rău pentru societate. Însă nu înţeleg apetenţa unor oameni de acolo pentru promovarea acestei rivalităţi mincinoase şi chiar a violenţei. Cred că cei de la Unirea nu trebuie să intre în jocul murdar al unora dintre politrucii needucaţi care îi manevrează, pentru că ar fi păcat ca toată munca lor de până acum să se risipească în urma unui capriciu electoral de un sezon.
Dincolo de rivalitatea mincinoasă promovată de politrucii care deţin puterea în administraţia locală, meciul dintre CSM Câmpina şi Unirea Câmpina a fost o bucurie pentru iubitorii de fotbal. Cei peste 1000 de spectatori au avut ce vedea pe arena din Poiana, ca în vremurile bune şi ăsta este singurul lucru care contează.

P.S. 1 După ce săptămâna trecută le-am cerut celor aflaţi la putere în administraţia locală transparenţă totală în ceea ce priveşte cheltuirea banului public (şi am primit foarte multe semnale pozitive de la cetăţeni), băieţii au şi luat prima măsură: i-au dat ordin directorului Direcţiei Economice din Primărie, Gheorghe Ecaterinescu, să verifice la sânge societatea care administrează terenul de minifotbal de la Casa Tineretului, unde sunt şi eu asociat. Foarte bine, pentru că nu am nimic de ascuns în spatele acestei afaceri din păcate falimentară. Însă, în timpul în care Ecaterinescu se va opinti să îmi găsească ceva în neregulă, îl invit să se gândească la răspunsuri pentru următoarele întrebări: a organizat sau nu Spitalul Municipal Câmpina, al cărui membru în Consiliul de Administraţie din partea Primăriei este Gheorghe Ecaterinescu, licitaţie pentru lucrările de reparaţii în valoare de aproximativ 6 miliarde lei vechi la spitalul de boli contagioase desfiinţat anul trecut? Ce firmă a făcut lucrarea şi de ce a fost absolut necesară cheltuirea unor sume impresionante pentru repararea unui spital desfiinţat? Răspunsul îl aştept în mod public pentru că, nu-i aşa, este de interes general. Ecaterinescu a spus întotdeauna că este un foarte bun colector de taxe, însă nimeni nu l-a întrebat în ce direcţii ajung aceste taxe, sub semnătura lui.

P.S. 2 Un nenorocit de politruc care nu mă înghite a avut tupeul să impună unui agent economic scoaterea afişului cu reclama acestei rubrici („Cuvântul care înţeapă”) din geamul prăvăliei sale. Îl anunţ pe această cale că astfel de practici securiso-comuniste nu mă vor intimida. Am să vă povestesc în curând şi alte detalii despre acest măgar, pe care îl anunţ că pentru fiecare afiş interzis voi pune alte 25 în locuri în care ordinăria lui nu va putea ajunge.

Ne jupuiţi cu taxele? Vrem să vedem pentru ce!

Nu am făcut o obsesie pentru mărirea taxelor şi impozitelor locale cu 20%, însă această decizie a „alianţei” aflate la putere în administraţia locală a deschis o adevărată cutie a Pandorei în societatea câmpineană. Evident că primul impuls al celor nemulţumiţi (care am aflat că sunt de ordinul miilor) de această decizie negândită (ca să nu spun nesimţită) a fost acela de a se întreba în ce măsură banii din bugetul local sunt cheltuiţi cu folos şi mai cu seamă corect. Decizia de a pune presiune pe contribuabili într-o perioadă de criză ar fi trebuit susţinută de un motiv foarte serios, cum ar fi, de exemplu, acela că banii din bugetul local nu sunt de ajuns pentru serviciile publice de strictă necesitate. I-aţi auzit d-voastră pe conducătorii urbei plângându-se de aşa ceva? Bineînţeles că nu. Nu am făcut un calcul (promit să îl fac în curând), însă cred că bugetul local al anului în curs ar fi ajuns pentru cheltuieile de strictă necesitate, fără să fie nevoie de majorarea taxelor şi impozitelor locale cu un procent atât de mare.
De fapt, cheia acestei jupuieli publice stă în altă parte. Anul 2011 este unul preelectoral, în care cei aflaţi la putere trebuie să bifeze puncte la capitolul imagine publică, iar pentru asta le trebuie bani publici. O parte din aceşti bani nu puteau să vină decât din suplimentarea taxelor, pentru că, după cum bine ştim, aleşii noştri sunt aproape incapabili să aducă fonduri extrabugetare (sunt vreo două excepţii, cu fonduri europene, pentru care ei nu au nici un merit).
Dar să vedem care a fost planul şi cum înţeleg ei să cheltuiască aceşti bani. Puţină lume ştie că sferele de influenţă din administraţia locală sunt delimitate, prin fişa postului, după cum urmează: primarul Tiseanu se ocupă de investiţii, viceprimarul Dragomir de reparaţii, iar consilierul personal al primarului, Alin Moldoveanu, de curăţenia oraşului. Şi mai puţină lume ştie că aceşti oameni gestionează (a se vedea în bugetul local), de ani de zile, sume importante pentru zonele de care sunt direct responsabili. Anul acesta, Tiseanu răspunde de un buget de 100 miliarde lei vechi, Dragomir de 54 miliarde lei vechi, iar Moldoveanu de 50 miliarde lei vechi. Sumele sunt aproximative, dar foarte aproape de cele reale. Aşadar, trei oameni hotărăsc ce lucrări publice se vor executa şi în conturile cui vor intra peste 200 miliarde lei vechi. Tot ei sunt cei care au fost „mandataţi” să vegheze dacă aceşti bani sunt cheltuiţi în realul folos al comunităţii şi mai ales corect. În mod normal, Consiliul Local ar trebui să gireze aceste lucruri, însă ştim cu toţii care sunt sferele de influenţă în legislativul local. Ca o paranteză, am să vă reamintesc că suplimentarea taxelor şi impozitelor locale cu 20% înseamnă încasări de aproximativ 40 miliarde lei vechi şi vă las pe d-voastră, cititorii, să vă imaginaţi care dintre cei trei va gestiona această sumă. N-am să plec de la premisa că vreunul dintre ei este de rea credinţă, pentru că nu ar fi corect, însă am să vă dau doar câteva exemple care îmi vin acum la îndemână despre cum s-a cheltuit ori urmează să se cheltuiască banul public în Câmpina: 5,5 miliarde lei vechi pentru sensul giratoriu de la Fibec; 1,5 miliarde lei vechi pentru premiile proiectului science-fiction de modernizare a centrului civic; 5,5 miliarde lei vechi pentru lucrări de reparaţii la fostul spital de boli contagioase, desfiinţat anul trecut; 5,5 miliarde lei vechi pentru renovarea unei clădiri de la Spitalul Voila, care se vrea a fi un centru social de primire a persoanelor cu probleme; 10-12 miliarde lei vechi (dacă nu chiar mai mult) pentru lucrări de izolare termică a Spitalului Municipal, în condiţiile în care la capitolul dotări strict medicale, pe secţiile spitalului este dezastru; cel puţin două miliarde lei vechi pentru fotbalul electoral în urma asocierii grabnice cu Unirea Câmpina. Sumele sunt aproximative, dar foarte aproape de cele reale. Lista ar putea fi îngrozitor de lungă, dacă ar fi să trecem în revistă doar cheltuielile cu mari semne de întrebare din anii trecuţi şi din cel care abia a început.
Fără să îmi dau cu părerea despre utilitatea unor astfel de cheltuieli publice (vă las pe dvs. să o faceţi), am să subliniez faptul că o mare parte din ele sunt făcute pe bani nejustificat de mulţi, ceea ce îmi dă dreptul să cred că au fost zămislite de aceşti politruci cu dedicaţie pentru anumite firme agreate. Cine îi controlează? Nimeni. Nouă nu ne rămâne decât să aşteptăm alegerile din patru în patru ani şi eventual să-i sancţionăm. Numai că şi chestia asta cam pică, pentru că, scârbiţi de ei, nu mergem la vot şi îi lăsăm să-şi facă mendrele cu buzunarele pline, printre primitorii de băşti, găleţi şi hârtie igienică.
Pentru că situaţia asta trebuie să înceteze (altfel viitorul nu sună bine deloc), avem dreptul să le cerem politrucilor, care   sunt şi vor fi la conducerea oraşului, foarte multă transparenţă. De pildă, să informeze opinia publică (pe site-ul Primăriei şi în presa locală) despre toate licitaţiile, încredinţările directe de până la 15.000 de euro şi în general tot ceea ce ţine de cheltuieli publice, cu date concrete, nume de firme, devize de lucrări, procese verbale de recepţie a lucrărilor etc. Asta înseamnă transparenţă totală şi respect faţă de cetăţeanul contribuabil.
Bineînţeles că implementarea unei astfel de idei acum (retroactiv, cel puţin de la începutul acestui mandat) ar provoca prăbuşirea eşafondajului „alianţei” care conduce oraşul şi în mod normal demisii în lanţ. Pentru ei pierderea puterii ar însemna şi falimentul politic, iar în unele cazuri chiar falimentul personal, pentru că în marea lor majoritate, aceşti politruci trăiesc exclusiv de pe urma banului public şi nu sunt în stare să se descurce în viaţa reală. Cu puţine excepţii.

P.S. 1. Primesc în continuare ameninţări de tot felul. Ultima a venit aşa, mai indirect, din partea unora la care nu mă aşteptam. Băieţii mi-au transmis că dacă nu mă liniştesc, mă vor da afară din spaţiul de la Casa Tineretului, pe care îl ocup cu sediul redacţiei. Le-am trimis vorbă că nu au primit moştenire de la familia lor nici oraşul, nici Casa Tineretului şi nici dreptul de a face legea după bunul lor plac. Mai mult de atât, i-am asigurat că eu pot scrie despre şmecheriile lor şi de pe o bancă din Piaţa Centrală, unde mă pot aşeza cu un laptop în braţe, fără a avea nevoie de cei patru pereţi la care se face referire. Mi-e scârbă şi din nefericire pentru ei acest sentiment îmi dă şi mai multă putere.
P.S. 2. Săptămâna trecută, portăreii trimişi de Primărie s-au prezentat din nou la uşa Şcolii Postliceale Sanitare Dr. Dinu pentru a forţa evacuarea acestei instituţii de învăţământ şi, după mine, pentru a batjocori memoria celui care a fost Doctor Florea Dinu, omul care a schimbat vieţile a sute de pacienţi din ţară şi din străinătate prin harul şi inventivitatea sa medicală. Aproape în acelaşi timp, politrucii de la conducerea oraşului aprobau concesionarea hotelului de la Casa Tineretului pentru 25 de ani, în urma unei decizii venite pe firul scurt de la şefii lor. De aici trageţi dvs. concluzia, pentru că mie, după cum spuneam mai înainte, mi-e scârbă.