După o scurtă vacanţă prilejuită de sărbătorile pascale am revenit la treabă cu mai puţin aplomb faţă de altădată, dar cu o tolbă întreagă de subiecte ce merită comentate.
- Primarul Băneştiului, Ion Costache Petre, a rămas în arest preventiv încă cel puţin 20 de zile (aşa a decis instanţa), alături de alţi trei inculpaţi şi, mai nou, în compania unui director de la OMV Petrom care nu pare a fi deloc străin de ilegalităţile anchetate de procurori în acest dosar. În timpul ăsta, o mare parte a comunităţii băneştenilor şi urleţenilor trăieşte regretul de a fi avut un primar vrednic şi totuşi extrem de predispus greşelilor izvorâte din trufie. Viceprimarul din localitate, Amelin Mihalache, pare a fi însă unul dintre cei mai afectaţi în urma încarcerării şefului său, din moment ce s-a pus pe scris mesaje moralizatoare pe site-ul Primăriei Băneşti. Iată un scurt extras: „Dacă omul Petre Ion Costache nu a fost iubit, simpatizat sau măcar plăcut de o parte a concetăţenilor săi, nu trebuie amestecat cu primarul Petre Ion Costache, care în cei aproape 8 ani de îndeplinire amandatului a realizat în comună mai multe decât toţi ceilalţi primari aleşi după revoluţie, la un loc. (...). Stoparea bruscă şi inumană a traseului acestui om având accentuate aspecte parcă luate din Kafka, nu face bine nici proiectelor în derulare sau ce urmau să înceapă şi nici percepţiei asupra caracteristicilor morale ale celor ce au generat toată această tevatură”. Devoţiunea viceprimarului este explicabilă şi justificată, din moment ce viitorul pentru el, fără Costache, nu se arată deloc în culori prea calde. În fond, acest Amelin (după cum se vede un filozof din popor care este tot mai aproape de a candida din partea PDL la Primăria Băneşti) este de apreciat pentru că nu scuipă mâna celui care l-a hrănit, dar în acelaşi timp cred că se poate socoti responsabil, alături de mulţi alţi slujbaşi devotaţi ai lui Costache, pentru că a ştiut şi văzut multe chestiuni deocheate, care puteau fi stopate la timp printr-o vorbă ori un gest care să tulbure somnul raţiunii celui arestat azi.
- Recenta inaugurare a pasajului suprateran al oraşului va rămâne pentru mine un moment cu dublă semnificaţie. Aceea că am fost martor la finalizarea unui proiect de care oraşul avea mare nevoie şi aceea de a fi avut şansa să mă aflu în imediata apropiere a unei pleiade de intelectuali „profund emoţionaţi” de zornăitul arginţilor rămaşi în buzunare odată cu tăierea panglicii tricolore. O astfel de abordare poate părea neimportantă în faţa edificiului în sine, dar oamenii au dreptul să ştie că în urma unor astfel de poveşti edilitare frumoase, deficitul lor existenţial se măreşte, numai şi pentru faptul că în cazul de faţă vor plăti, indirect, o penalizare de aproximativ 10 miliarde lei vechi pentru greşelile unor funcţionari din administraţie, care nici până în ziua de azi nu au fost traşi la răspundere. Adevărul despre marile interese financiare care stau ascunse în spatele acestui proiect va ieşi la iveală şi atunci vom vedea adevărata faţă a celor ce le tremură bărbia de emoţie la inaugurări. Pasajul suprateran este singurul proiect edilitar de referinţă din ultimele două mandate ale administraţiei Tiseanu, însă pentru mine, care ştiu bine dedesubturile acestei afaceri, nu este un motiv de mândrie, ci mai degrabă unul de mulţumire faţă de o stare de normalitate.
- PPDD-ul local devine cu fiecare zi care trece tot mai vizibil pe scena politică. Construcţia electorală a lui Dan Diaconescu a devenit peste noapte un vehicul ieftin de acces la putere pentru diverşi intelectuali câmpineni, aşezaţi parcă de o mână invizibilă pe tabla de şah a viitorului mandat administrativ. Jenica Tabacu, Adrian Piţigoi şi mai nou doctorul Mihai Tifigiu (!!!) vor să reprezinte, din câte se pare, „poporul” în viitorul legislativ local. Rămâne de văzut în ce măsură poporul se va lăsa condus de ei toţi despre care am făcut vorbire în acest material.