Falimentul sportului local sau batjocura politrucilor asfaltangii

Ca un iubitor de sport în general şi mai ales de fotbal, observ cu tristeţe politica falimentară promovată cu obstinaţie, în ultimele două mandate, de administraţia Tiseanu şi ca să fiu obiectiv, chiar în ultimii 21 de ani, de toţi cei care s-au perindat la conducerea oraşului, cu mici excepţii. Am să las însă trecutul să doarmă liniştit, iar pe cei care l-au reprezentat să rămână cu regretul neîmplinirilor şi cu palida consolare a unei prezenţe prăfuite în cartea de istorie a oraşului.
Dacă că azi am să vorbesc despre falimentul sportului local, asta nu inseamnă că voi trece mai uşor peste celelate aspecte importante ale vieţii publice câmpinene, cum ar fi cultura, petrecerea timpului liber ori educaţia, care se înscriu şi ele pe acelaşi palier al penibilului ridicat la rang de „strategie” de mulţi neica-nimeni, paraşutaţi în funcţii administrative de votul popular ori de haznaua care în România se numeşte politică. Voi aborda aceste subiecte atunci când le va veni rândul, pentru că ele merită consemnate, numai şi pentru a rămâne drept mărturii ale neputinţei unor personaje publice, pentru generaţiile viitoare care ne vor judeca.
Să revenim la falimentul sportului local. La începutul anilor ‘90, sportul câmpinean venea ca o moştenire destul de bine structurată a sistemului centralizat comunist, pornind de la cluburile sportive şcolare şi până la sportul muncitoresc practicat pe scară largă în fabrici şi uzine. Existau echipe de fotbal, volei, handbal, tenis, popice, atletism, motocros, box şi baze sportive cât de cât la înălţimea acestor activităţi care se practicau la nivel de amatori. Cineva se ocupa de fenomenul sportiv cu bani puţini şi asta se simţea în viaţa publică a oraşului. Treptat, pe măsură ce am înaintat printre meandrele democraţiei şi ale economiei de piaţă, fenomenul s-a stins, iar în zilele noastre el a ajuns în faliment total. Fără baze sportive şi fără sprijin din partea statului, dar mai ales a autorităţilor locale, sportul a rămas doar la îndemâna unor „frumoşi nebuni” care îl susţin cu mari eforturi, din propriile buzunare sau la îndemâna unor oameni educaţi şi formaţi în acest stil de viaţă care se încăpăţânează să transmită mai departe „flacăra olimpică” a competiţiei drepte şi libere, dar şi a formării de caractere cu adevărat folositoare societăţii. La aceşti „ciudaţi” ai vremurilor noastre, pe care îi poţi număra pe degete, autorităţile se uită cu coada ochiului, peste gard, în fuga limuzinei şi le promit din patru în patru ani câte un colac, pentru ca după ce s-au aşezat bine pe scaunele puterii, să le trimită şi lumânarea.
Dramatic este faptul că, de 21 de ani, Câmpina (cândva oraşul cu cel mai mare număr de intelectuali...) are ghinionul de a avea la conducere (cu mici excepţii) numai personaje pentru care sportul, cultura, educaţia sunt noţiuni abstracte, pe care ei le încadrează de ani de zile la cota zero din bugetul local, fără să realizeze că şi de aici se naşte civilizaţia şi progresul unei naţiuni. Aceşti asfaltangii, bordurişti şi zugravi de clădiri (mereu aceleaşi) se simt tare mândri de proiectele lor edilitare, de pe urma cărora trăiesc toate potăile din jurul lor, fără să se gândească la faptul că peste zece, douăzeci de ani, copiii de azi vor fi obezi, nu vor şti să alerge, iar deculturalizarea îi va putea menţine la nivelul de cetăţeni asistaţi şi batjocoriţi de alte lichele politice.

Nu vreau să mai vorbesc acum despre toţi cei care au ocupat şi ocupă poziţii cheie în comisiile de sport, cultură, educaţie din consiliul local şi care, în marea lor majoritate, au fost şi sunt doar nişte politruci teleghidaţi, întorşi cu cheiţa de la spate, care votează, de exemplu, împădurirea fostului circuit de motocros ori zero lei la capitolul sport din bugetul local. Incompetenţa şi slugărnicia lor sunt deja de notorietate, iar o radiografie în câteva rânduri ar fi prea puţin.
Am să deschid însă o altă temă şi anume aceea a nesimţirii politrucilor de la putere, care vor să-şi „cumpere” imagine şi voturi cu bani publici, pe spinarea sportului, iar în cazul de faţă al fotbalului. Cei care azi împart banul public local, după ce au majorat taxele şi impozitele locale cu 20%, s-au strâns în jurul prăzii şi anume a bugetului local. Spre deosebire de alţi ani, 2011 va aduce şi ceva nou pe lângă asfaltări, bordurări, studii de fezabilitate, sensuri giratorii, concerte stradale, de unde iese „caşcaval” la greu şi imagine publică. Anul 2001 va aduce şi un proiect de hotărâre prin care administraţia Tiseanu se oferă să finanţeze clubul de fotbal Unirea Câmpina. Uite aşa, cu un an înainte de alegerile locale, s-au trezit proletarii din administraţia locală să subvenţioneze un club de fotbal privat, pe care l-au mai folosit şi acum patru ani, tot în campanie electorală. Atunci Tiseanu se lupta în turul doi cu aghiotantul lui de azi, Alin Moldoveanu şi avea nevoie de simpatia microbiştilor.
Nesimţirea celor care apelează din nou la acest tertip murdar se măsoară prin faptul că, la capitolul sport din bugetul local de anul acesta, aşa cum am mai spus, sunt alocaţi zero lei, în condiţiile în care multe activităţi sportive sunt la limita supravieţuirii sau chiar pe cale de dispariţie, iar ei vor aloca, probabil, o sumă importantă de bani pentru fotbalul electoral, fără să-i intereseze soarta celorlalţi.
Mergeţi să vedeţi în ce condiţii vitrege îşi desfăşoară activitatea secţia de atletism îndrumată de profesorul Pavel, care a rămas una dintre singurele ramuri sportive din oraş cu rezultate la nivel naţional, ori cu ce probleme se confruntă profesorii de sport din şcoli, care ar vrea să facă o echipă de baschet ori de handbal pentru copii. Să nu mai vorbesc de secţiile de motocros care se antrenează pe unde apucă, la depărtare de zeci de kilometri de casă. Probabil am uitat multe alte discipline, însă mă grăbesc să arăt care sunt dimensiunile nesimţirii acestor politruci, care îşi plătesc huzurul funcţiilor pe care le ocupă din buzunarul nostru secătuit.
Ceea ce fac azi aceşti nesimţiţi ar trebui să reprezinte cazuri de studiu la cursurile de administraţie publică din facultăţi şi la cele de politologie, unde să li se explice studenţilor că aşa ceva nu trebuie făcut. Chiar dacă la prima vedere pare un caz de importanţă minoră, un rahat politic, am să vă spun că toate aceste rahaturi, puse la un loc, ne-au ajuns până la gât şi dacă nu ne trezim, ele o să ne treacă peste cap.
În ceea ce-i priveşte pe cei de la Unirea Câmpina, care acceptă din nou târgul electoral al politrucilor, ştiind că vor rămâne cu buza umflată după ce vor fi folosiţi, cred că aş putea să-i înţeleg. Acolo sunt oameni care iubesc fotbalul, dar din păcate, acest sport nu se poate întreţine doar cu sentimente. Dar dacă tot au ajuns la acest compromis, să-l facă la un preţ corect şi să nu se mai lase batjocoriţi ca în 2008!