Mai speraţi că vom trăi vremuri în care valoarea este valoare şi este pusă la locul pe care îl merită? Eu cred că sunt apuse de mult şi nu se vor mai întoarce vreodată. Trăim un coşmar în care nonvaloarea este la putere, personajele spălate pe creier şi grobiene sunt luate drept model, iar ideea nu stârneşte decât zâmbete ironice. Înainte de a fi considerat negativist, am să recunosc că mi-am pierdut voinţa de a crede în normalitate şi asta pentru că mă simt blocat în propria-mi ţară şi pentru că, între altele, spiritul oraşului în care trăiesc se stinge sub talpa de bocanc a nelegiuiţilor, fără ca eu să pot face mare lucru. Trăim într-o lume a extremelor, unde între dragoste şi crimă nu mai e loc pentru nimic. În schimb, se admit doar adulaţia sau demolarea.
În ce să mai crezi în ziua în care William Brânză este gata să ajungă ministru, iar Georgică Severin erou naţional, doar pentru că a sărit la timp dintr-o barcă ce se scufundă?! Ce cale de a merge mai departe să găseşti, când viaţa în ţărişoara asta nu prea mare are să-ţi ofere nicio surpriză neplăcută?
Ne căutăm scuze în acţiunile trecutului pentru a ne motiva lipsa de reacţie din prezent. Ne lăsăm conduşi de tot felul de haimanale politice, motivând că nu noi i-am ales, iar la momentul bilanţului să ne şoptim în barbă că aşa e viaţa. Numai că nu totul se scuză prin faptul că aşa e viaţa. Cu aşa e viaţa nu am ajuns prea departe. Păi mă gândesc, dacă aşa e viaţa, atunci să-i lăsăm pe escroci să ne trişeze în continuare, pe analfabeţi să ajungă consilieri, profesori, miniştrii şi chiar preşedinţi, iar pe oportuniştii nesimţiţi, eroi naţionali.
Nu ştiu dacă noi, ca naţie, vom primi prea curând premiu pentru fericire, însă eu unul aş fi mulţumit dacă am prinde un loc pe podium la sărbătoarea voinţei, chiar dacă ar fi vorba despre aceea de a crede că se mai poate schimba ceva. Într-una din scrierile sale, Mircea Eliade a lăsat să se înţeleagă că pentru a se schimba o lume, trebuie să se schimbe teoria pe baza căreia funcţionează. După ce am studiat gândirea filosofului în acest sens, am avut o revelaţie şi anume că atât miniştrii guvernului pitic, cât şi rezervele lor, nu vor afla niciodată în ce ligă a jucat şi ce primă de instalare a primit acest Eliade.
P.S. Dilema veche de săptămâna trecută i-a dedicat o pagină profesorului Christian Crăciun, editorialistul gazetei noastre. Un om de mare valoare, ale cărui scrieri sunt mândru să le găzduiesc de mulţi ani în paginile gazetei pe care o conduc. Într-o ediţie viitoare vom reproduce câteva fragmente din materialul semnat de Dan C. Mihăilescu. Merită să mai aflăm că pe lume există oameni care gândesc la altceva decât la manele şi jaf.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu