marți, 26 octombrie 2010

Chirurgul paraziţilor

De multă vreme încerc să evit, cu o rigoare planificată, comentariile pe marginea înlăturării medicului chirurg Călin Tiu de la conducerea Spitalului Municipal  Câmpina. Am preferat mai întâi să desluşesc cu atenţie mecanismul arbitrarului prin care dr. Tiu a fost evacuat, la comanda activiştilor de partid, pe criterii şi exigenţe extra-profesionale. Într-un final mi-a fost lesne să înţeleg că în vremea domniei paraziţilor poţi fi marginalizat foarte uşor dacă îţi faci meseria şi nu te laşi contaminat de servilism, păstrându-ţi onorabilitatea, fără să te fi murdărit.
Atât cât a putut rezista la conducerea Spitalului Municipal, Călin Tiu a reuşit să aducă puţină normalitate în această instituţie, după o lungă perioadă în care anumiţi slugoi de partid au fost în stare să-şi dea şi scaunul de sub fund pentru o mână de euro. Doctorul Tiu a dezvăluit contracte oneroase, a echilibrat, pe cât a fost posibil, balanţa cheltuielilor exorbitante angajate de predecesorii săi şi multe alte lucruri, pe care nu le mai enumăr aici. Călin Tiu cred că a vrut să facă o grădină dintr-un maidan de buruieni, aşa cum a demonstrat că se poate cu clinica Medis, care în câţiva ani a ajuns un brand naţional. Călin Tiu a vrut să-şi facă meseria, dar a fost luat peste picior de un sistem condus de oameni bolnavi. Nemernicii au văzut că poate face treabă şi atunci şi-au zis că trebuie călcat pe bătături. În cele din urmă l-au înlăturat şi au adus o altă autoritate, incapabilă să sară peste propria-i umbră. Acum la Spitalul Municipal este linişte. Nimeni nu mai întreabă de dosarele ajunse de multă vreme la Parchet, nimeni nu mai cere controlul Curţii de Conturi, însă în cabinete, pe secţii, în sălile de operaţie şi de primiri urgenţe există materie primă pentru un deceniu de furie. 
Autoexilat în propria-i meserie, Călin Tiu îşi continuă cariera între sala de operaţii, clinica privată pe care o conduce, simpozioanele naţionale şi internaţionale, partidele de golf şi familie. La cârma Spitalului Municipal n-a fost bun.
Cel care a fost pentru scurtă vreme chirurgul paraziţilor care au căpuşat prima instituţie ce  apară sănătatea câmpinenilor ne-a lăsat în aşteptarea inevitabilei „demisii a organelor”, aşa cum plastic definea Emil Cioran bătrâneţea. Pe mai departe nu ne rămâne decât să retrăim tot mai acut senzaţiile de umilinţă, stupoare şi furie neputincioasă.

P.S. Scandalul iscat în jurul hotărârii de Consiliu în urma căreia a fost aprobată extinderea magazinului „La Bigu’ Mic“ a adus din nou în prim plan numele consilierului  PDL Marian Nistor. Iniţiator al proiectului de hotărâre, Marian Nistor este suspectat de mai mulţi membrii ai Asociaţiei de Proprietari 943, care au de suferit de pe urma deciziei Consiliul Local, că ar avea anumite interese de afaceri cu proprietarii Bigului Mic. Câţiva dintre  ei mi-au adus şi ceva dovezi, însă eu cred că este vorba doar despre un ordin politic pe care Nistor a trebuit să-l execute. Argumentul este acela că Nistor este suficient de şiret astfel încât să nu pice într-o asemenea capcană.

marți, 19 octombrie 2010

Reflecţii amare

Nu mă simt în apele mele. Starea febrilă care mă însoţeşte de câteva zile îmi dă un sentiment de indiferenţă, aşa că am să oblig cuvintele să mă ajute să spun ceea ce cred. Zilele trecute am fost întrebat de o cunoştinţă de ce scriu această rubrică, ce îmi aduce cu fiecare apariţie tot mai mulţi „duşmani“. I-am răspuns că scriu pentru că nu mai înţeleg nimic din ceea ce se întâmplă în jurul meu, în societatea în care trăiesc şi pentru că toţi cei pe care îi deranjez s-au obişnuit să nu fie deranjaţi şi tocmai de aceea îşi fac de cap. M-a privit zâmbind şi mi-a spus că sunt naiv. Poate avea dreptate, dar eu încă mai cred în puterea cuvântului.

Cineva din anturajul domnului primar Tiseanu mi-a atras atenţia că edilul şef al oraşului este supărat pe mine pentru că, în ediţiile precedente ale acestei rubrici, am scris despre vocaţia lui de subaltern şi despre compromisurile politice pe care le-a făcut pentru a rămâne lipit atâţia ani de fotoliul primului cabinet din primărie. În scrierile mele spuneam că toate acestea îl vor devora într-o zi şi că timpul acela nu este deloc departe. Nici nu s-a uscat bine cerneala pe scriiturile respective, că au şi început să apară semnele în susţinerea celor afirmate de mine. Proaspătul pesedist Georgică Severin, instalat confortabil pe covorul roşu al social-democraţiei, şi-a ales drept cal de bătaie, în prima conferinţă de presă la care a participat în calitate de membru al PSD Câmpina, pe fostul său aliat Tiseanu, cel căruia îi prezenta, până la exasperare, realizările la buletinele de ştiri locale, iar azi îl arată cu degetul pentru proasta gestionare a banului public în proiectul modernizării Căii Dacia. Severin l-a urecheat pe Tiseanu şi pentru organizarea nereuşită a festivalului „Serbările Toamnei“, dar şi pentru „relaţia inexistentă a administraţiei locale cu mediul de afaceri“. Aşadar, Tiseanu, cel mai frumos armăsar al hergheliei pedeliste locale, s-a transformat peste noapte într-un cal răpciugos şi plin de bube. Iată, domnule primar Tiseanu, care sunt efectele compromisurilor despre care vorbeam! Şi ăsta este doar începutul. Dacă nu am dreptate, de ce nu reacţionaţi? Sau tocmai faptul că am dreptate vă supără? Demersul meu de a vă critica nu este rodul unei conspiraţii politice, aşa cum am înţeles că v-aţi exprimat în anumite cercuri; este doar o reflecţie personală asupra unui om despre care încă mai cred că se poate schimba, pentru a rămâne în percepţia publică cu imaginea unui primar, nu a unui subaltern.

Arestarea omului de afaceri Mihai Sorin (pentru cine nu ştie, fost consilier al oraşului în mandatul 1996-2000, fost director al Peco Prahova şi preşedinte al CA al Petrom Service) a picat ca un trăznet. Cel puţin pentru mine. N-am să dezbat aici motivul reţinerii sale în arest preventiv. Am să spun doar că omul ăsta a făcut mult bine pentru o seamă întreagă de câmpineni, oferindu-le un loc de muncă. Se pare că acela care îi este naş, Liviu Luca, i-a fost atât înger, cât şi demon. Proştii care azi se bucură de răul lui Mihai Sorin sunt doar cei care nu au făcut nimic în viaţă. Şi sunt mulţi.

marți, 12 octombrie 2010

Corespondenţă de la Paris

Ultimele zile le-am petrecut într-un marş forţat prin Europa (peste 5000 km în cinci zile), cu destinaţia Paris, una dintre capitalele lumii, pe care mi-am propus să le văd în această viaţă.
Indiscutabil, Parisul este impresionant! Mizerabil pe margini, în cartierele locuite de negrii, absolut superb în centrul istoric, boem pe malul Senei ori la cafenelele supraaglomerate, Parisul respiră un aer al contrastelor. E greu să nu întorci privirea după pariziencele autentice, cu glezna fină şi tot la fel de greu este să nu te ţii de nas în metroul ticsit de „imigranţi“, mai mult sau mai puţin coloraţi. Am văzut, însă, atât de puţine lucruri în oraşul luminii, evident, din lipsă de timp, încât nu voi avea îndrăzneala să continuu naraţiunea în semn de respect pentru cele nevăzute.
Am să trec, însă, în registrul de acum obişnuit al acestei rubrici şi am să vă povestesc o scurtă secvenţă derulată în timpul şederii mele la Paris. Printre toate cele pe care am vrut să le văd a fost şi turnul Eiffel. Odată ajuns în pântecul mastodontului de oţel, mă pregăteam, alături de fiul meu (am uitat să vă spun că am fost împreună în această călătorie), să admir priveliştea din jur, când am simţit telefonul vibrând în borsetă. Curiozitatea m-a împins să văd cine este. Pe ecran apărea un apel cu număr ascuns. Am răspuns oarecum iritat, pentru că eram deranjat de un anonim într-un moment de relativă introspecţie. La capătul celălalt, o voce de bărbat a început să mă înjure cu simţ de răspundere. Singura frază pe care pot să o redau este următoarea: „Ce ai cu Tiseanu mă’ golanule, nu vezi ce primar bun este?!“ Monologul simpatizantului cretin al lui Tiseanu a ţinut preţ de 3-4 minute, timp în care nu am avut nicio reacţie. Înainte de a-i închide telefonul, l-am anunţat că acest apel îl va costa dublu, pentru că sunt plecat din ţară. Vocea i s-a oprit brusc, iar eu m-am simţit oarecum răzbunat. 
Mai târziu, la o terasă cu aer boem, în faţa unei cafenele, am zărit pe un avizier o copertă de carte. Era vorba despre volumul Mathesis - Bucuriile simple de Constantin Noica. Gândul că în lume există un imperiu  al marilor spirite mi-a dat putere să sper că ele vor continua să ne salveze de specimene precum anonimul simpatizant al lui Tiseanu.

marți, 5 octombrie 2010

Ordin de împădurire

Câte mandate credeţi că i-ar fi trebuit primarului Tiseanu pentru a observa că se produc oarece alunecări de teren în zona fostei piste de motocros, dacă nu ar fi primit ordin de împădurire de mai sus? 
Propoziţia introductivă nu este doar o simplă întrebare, ea este esenţa unei viziuni critice asupra unui om care cred că începe să trăiască un profund simţ al sfârşitului existenţei sale publice.
Viziunea critică la care mă refer nu este neapărat un reproş, ci mai degrabă o caracterizare provocată de o intuiţie a firescului, care nu mai lasă loc promiscuităţii. 
Urmăresc evoluţia publică a domnului Tiseanu încă din vremea primului său mandat de viceprimar, unde destinul l-a aruncat fără prea multe justificări. Era un om fundamental singur, filiform, fragil, uneori lacom, care păstra în priviri, în gesturi şi în felul de a vorbi trăirile subalternului gata oricând să îşi aprobe şeful. Era aproape imposibil să afli ce părere are într-o anumită privinţă, pentru că făcea parte dintre aceia ale căror gânduri stau închise într-un sertar până la noi ordine. De atunci şi până în zilele noastre a stat mereu la pândă, aşteptând cuminte să i se consume toţi şefii şi să se prezinte ca o soluţie recomandată de experienţa de subaltern. Tenacitatea şi îndemânarea sa speculativă l-au aşezat în cele din urmă printre figurile locale de vârf ale vremurilor pe care le trăim. 
După aproape 16 ani de mandat, domnul Tiseanu îşi consumă destinul de paznic al cabinetului 1 din Primărie cu aceeaşi traiectorie caracteristică a subalternului, care aşteaptă ca gândul să-i fie gândit fără a avea idealuri mai înalte. După atâţia ani a înţeles doar că trebuie să-şi facă imagine cu orice preţ, că notorietatea îi aduce voturi şi pentru asta nu trebuie să supere pe nimeni. Îi reuşeşte, însă preţul pe care noi toţi îl plătim pentru asta este de multe ori prea scump. 
Revenind la întrebarea iniţială a acestei scriituri, am să vă spun că „ordinul de împădurire“ a fostei piste de motocros de pe dealul Muscel este doar un exemplu al vocaţiei de subaltern a domnului Tiseanu. Este evident faptul că nu grija lui pentru mediul înconjurător a pus în mişcare, tocmai în zona aceea, un astfel de proiect costisitor (aproximativ 2 miliarde lei vechi pentru plantarea a zeci de mii de copaci) într-o zonă destul de puţin populată, având în vedere că în Câmpina mai sunt cel puţin alte trei zone cu astfel de probleme, unde piciorul primarului n-a călcat vreodată. Gândul i-a fost gândit şi trimis în plic! El a înţeles că este musai şi a mai înţeles că va bifa o nouă realizare în acest mandat.
La drept vorbind, ce-şi poate dori mai mult un veşnic subaltern?
Partea bună a acestei poveşti este că ne vom alege şi noi cu mai mult oxigen şi cu un peisaj superb, în care să ne putem retrage când ne vine cheful de un grătar. Sau poate că nu!?
Cât despre sfârşitul existenţei sale publice, nu voi spune decât că omul politic Tiseanu a făcut prea multe compromisuri, care într-un final îl vor devora. Poate am să revin asupra acestui subiect într-o ediţie viitoare.

P.S. 1 Săptămâna trecută scriam despre aventurile lui Elvis Arghir în biroul unui director de şcoală. Fostul consilier PNL s-a arătat extrem de supărat de insinuările mele. I-am explicat că nu este normal cum procedează şi că a mai pus o cărămidă la edificiul compromiterii sale publice. Nu cred că a înţeles mare lucru! 
P.S. 2 Scandalul legat de evacuarea Fundaţiei „Dr. Dinu“ din clădirea de pe Bulevard are, din câte se pare, conotaţii strict imobiliare. Se zice că cineva important din oraş ar fi pus ochii pe vilişoara respectivă, iar administraţia Tiseanu se dă de ceasul morţii să rezolve problema. S-o fi primit ordin de evacuare?

marți, 28 septembrie 2010

Artista, Tiseanu şi consilierii

Mă întrebam, săptămâna trecută, care este raţiunea pentru care primarul Tiseanu şi-a angajat  consilieri personali, dacă nimeni din jurul lui nu este în stare să-l sfătuiască cum se rezolvă o situaţie în care imaginea oraşului pe care îl conduce este serios şifonată la un post de radio de mare audienţă naţională?! Întrebarea este, de fapt, retorică, pentru că primărelul nostru s-a înconjurat de obligaţii politice şi în niciun caz de sfătuitori competenţi. Lăsând la o parte acest aspect, am să vă spun că la începutul săptămânii trecute, câteva zile la rând, artista Monica Anghel şi colegul ei de platou, Bogdan Miu, de la emisiunea de dimineaţă a postului de radio Europa FM, au reproşat administraţiei locale starea deplorabilă în care se află clădirea şcolii speciale de pe lângă Spitalul Voila.
Artista a venit şi cu o soluţie pentru a găsi o parte din  fondurile necesare în vederea rezolvării acestui caz. S-a oferit să vină la Câmpina, în calitate de prezentator la spectacolul organizat cu ocazia zilelor oraşului, iar banii pe care ar fi trebuit să-i primească pentru această prestaţie să fie donaţi pentru reparaţiile necesare acoperişului şcolii, despre care a auzit că este serios avariat. Reacţia lui Tiseanu a fost cât se poate de vehementă, într-un moment în care ar fi trebuit să dea dovadă de mai multă diplomaţie. A intrat în direct la emisiunea respectivă şi le-a servit sutelor de mii de ascultători povestea unui scandal între vechea şi actuala conducere a şcolii, pe fondul căreia ar fi plecat informaţii eronate către realizatorii emisiunii. În esenţă, primarul cam are dreptate, pentru că nu este chiar un dezastru la şcoala de pe Voila, însă sunt convins că foarte puţini dintre cei care i-au auzit justificările la Europa FM au şi crezut în ele. 
Poate că dacă ar fi avut mai multă minte, Tiseanu ar fi ieşit mai elegant din această situaţie, acceptând oferta Monicăi Anghel şi a lui Bogdan Miu, dar pentru alt moment artistic şi alt scop nobil, că doar şcoli, grădiniţe şi spitale de reparat sunt destule în oraşul ăsta. El însă trăieşte în lumea lui, într-o veşnică lehamite din care, din când în când, mai scoate capul cu entuziasm, odată cu apariţia unui microfon sau a unei camere de filmat. Şi când te gândeşti că este la al patrulea mandat (două de viceprimar şi două de primar)! 

P.S. 1 Consilierul Elvis Arghir (prin reprezentanţii săi, în cazul de faţă frăţiorul care se vroia şef la Hidro Prahova cu ceva vreme în urmă) cam face presiuni asupra unor directori de şcoli. Omul vrea banii pe lucrările câştigate la licitaţie, chiar dacă unele sunt făcute de mântuială. 
P.S. 2 Senatorul Georgică Severin a intrat serios în pâinea pesedistă. Zilele trecute era la umărul lui Ion Iliescu, la o lansare de carte semnată de fostul preşedinte, care a avut loc la Ploieşti.

marți, 21 septembrie 2010

Câinele de pripas

Mă simt oarecum stânjenit faţă de cititorii acestei rubrici, de la care primesc tot mai multe semnale pozitive, pentru faptul că sunt nevoit să vorbesc din nou despre senatorul Georgică Severin, în timpul în care ţara se află într-o profundă criză morală, economică şi financiară. Îmi propusesem să-l las în lumea lui, aceea a demagogilor stupizi care îşi atârnă la rever insigna democraţiei, spintecând orice urmă de moralitate atunci când vine vorba de propriul interes. Numai că acest câine de pripas al politicii, care a ştiut să se gudure întotdeauna la uşa stăpânului cu bani şi putere, a ales să-şi pună cenuşă în cap într-o conferinţă de presă organizată de PSD Prahova cu ocazia înregimentării sale în marea oaste socialistă. După ce a năpârlit ani la rând pe partea dreaptă a politicii româneşti (PD, PNL, PLD, PD-L) şi îşi scuipa în sân când auzea de PSD, PC, Felix (omul despre care editorialistul Severin scria un material devastator în urmă cu ceva ani şi pe care acum îl vizitează aproape zilnic la Antena 1 şi 3), Năstase, Iliescu, azi vine cu pieptul în faţă şi ne spune că a ales cel mai democratic partid din România şi că el era hotărât să facă acest pas încă de anul trecut, din timpul turului doi al alegerilor prezidenţiale, când a văzut el dictatura din PD-L. Să nu-ţi vină să iei un pumn de sibutramină, ca Mutu şi să te autosuspenzi din ţara asta defectă, când îl auzi pe acest „idol al caşcavalului“ (asta pentru că a fost ovaţionat de mulţime la Festivalul Caşcavelei de la Valea Doftanei) vorbind despre democraţie şi moralitate?! Oare cât de proşti ne crede acest individ, care azi pozează în victimă, riscând să devină erou naţional, iar pe vremea lui Ceauşescu era gata, gata să se pozeze cu cizmele lui Lenin?! 
Domnule senator, motivul plecării dumneavoastră din PD-L este unul cât se poate de simplu. În urma scandalului „caseta“, în care Băsescu a fost aproape desfiinţat în campania electorală, dumneavoastră aţi ieşit cam şifonat. În PD-L nu mai aveaţi nicio şansă să vă rezolvaţi interesele, aşa că aţi aşteptat momentul în care opoziţia avea nevoie de un vot în plus în Parlament şi aţi trecut la negocieri. Ca să nu vă faceţi de râs, aţi bătut întâi la uşa PNL. Aici aţi găsit înţelegere la centru, dar pe plan local vi s-a întors spatele. Ulterior, aţi ales să vă faceţi de râs, intrând în partidul unde spuneaţi că nu veşi ajunge niciodată. Asta este, pe scurt, povestea „salvării democraţiei“ pe care o aruncaţi în faţa milioanelor de oameni care nu vă cunosc şi care, de bună credinţă, vă privesc ca pe un erou. 
Pentru că m-am plictisit de dumneavoastră, vă voi scrie câteva cuvinte ale unui om deştept: „Pentru a fi folositor în societate, un soldat trebuie să fie disciplinat, iar un om politic trebuie să fie liber“. Aţi înţeles ceva din asta? Nu prea cred, pentru că dumneavoastră sunteţi liber doar atunci când mergeţi la closet şi nici atunci nu sunt sigur că nu vă sună telefonul... 

P.S. Am fost întrebat de mai mulţi cunoscuţi ce am de împărţit cu acest Severin. Răspunsul este: nimic! Până la un moment dat l-am respectat pentru că mi-a fost profesor şi oarecum model îl adolescenţă. Ulterior, observându-i evoluţia de la activist PCR (şi nu unul de rând, ci unul care ţinea lecţii despre valorile comunismului) la ultrademocrat, formator de opiunie şi în cele din urmă „salvator al democraţiei“, l-am detestat pentru transformarea mincinoasă pe care a încercat să ne-o bage pe gât.
Imaginea dascălului pe care îl priveam cu admiraţie a murit şi nu a rămas nimic în schimb. Atâta tot.

miercuri, 15 septembrie 2010

Inventarul proştilor (I)

Aveţi idee câţi proşti sunt în ţara asta? Unii mi-au sugerat că ar fi fără număr, însă eu m-am încăpăţânat să le fac inventarul. Convins fiind că voi avea mult de lucru, am împărţit, de la bun început, povestea proştilor în mai multe capitole (I, II, III), în ideea în care, într-o bună zi voi strânge destul material pentru o antologie.
Sincer, nu m-am hotărât cu ce categorie să încep şi asta pentru că mi-a fost dat să întâlnesc o mulţime de proşti pe care cu greu aş putea să-i categorisesc. Voi încerca, însă, o clasificare, fără a avea pretenţia că este cea mai corectă.
Cei mai periculoşi sunt proştii cu legitimaţie de partid, pe care îi găseşti în orice localitate din ţărişoara asta, inclusiv în Câmpina, renumit „intelectuală“. De exemplu, la noi sunt aceia care l-au arătat cu degetul pe Adrian Dochia, prezentatorul spectacolului „Meteor - 40 de ani“, pentru că a îndrăznit să spună, pe scena Casei de Cultură „Geo Bogza“, în faţa a sute de oameni, adevărul despre administraţia locală şi anume faptul că nu a ajutat cu nimic la realizarea momentului aniversar al celei mai titrate trupe de muzicieni care a fost vreodată la Câmpina, Meteor. După un spectacol magnific, pus în scenă cu eforturi umane şi materiale ale membrilor trupei şi ale prietenilor acestora, s-au găsit câţiva proşti cu legitimaţie de partid (din arcul puterii!!!) care să înfiereze cu mânie proletară „impertinenţa“ lui Adrian Dochia de a fi pus într-o lumină proastă conducerea oraşului. Sunt aceiaşi atârnători politici care nu au avut bunul simţ ca măcar în acest an aniversar al muzicii câmpinene, să arate un semn al recunoştinţei, invitând formaţia Meteor la serbările organizate de ziua oraşului. Legat de acest subiect, nu pot să nu remarc şi o altă categorie de proşti, puţin mai răsăriţi, a celor care au lipit afişe în diferite campanii electorale şi au primit în schimb câte un loc în picioare în administraţia locală şi la uşa stăpânilor. Ăştia, după ce au încercat să umilească trupa Meteor, condiţionând finanţarea de la bugetul public a concertului aniversar de 40 de ani, cu intervenţii politice pe scenă în timpul spectacolului, au vrut să dreagă busuiocul fluturând nişte diplome în faţa unor maeştrii aplaudaţi îndelung la scenă deschisă la finalul unui concert absolut impresionant. ULTERIOR, ARTIŞTII AVEAU SĂ AFLE CĂ DIPLOMELE SEMNATE DE MAI MARII ADMINISTRAŢIEI LOCALE ERAU, DE FAPT, ÎN ALB... NECOMPLETATE. 
Şi pentru că tot am vorbit de diplome, am să închei prin a vă enumera o altă categorie, şi anume a proştilor cu diplomă, care îşi freacă mâinile de bucurie la vestea că senatorul Georgică Severin se va înscrie în PSD şi le va ridica partidul până la cer, ca şi cel mai tare manager. Pe ăştia, sincer, îi compătimesc, pentru că încă nu îşi dau seama că omul este, de fapt, sub un contract de „leasing politic“ pentru care cineva a plătit, dar are pretenţia să îl ruleze până la final.

P.S. La sfâşitul săptămânii trecute am fost în deplasare cu fotbaliştii de la CSM Câmpina undeva la Cocorăşti Colţ alături de alţi aproximativ 50 de suporteri. Înainte de începerea meciului, am observat un om care stătea pe iarbă şi se uita intens la trei nuci verzi aşezate pe o scândură. M-am apropiat fără să-l deranjez şi am observat surprins că era nea Ilie, fostul „spintecător de burţi“ de la morga Spitalului Municipal. În primul moment am crezut că se află într-o stare de meditaţie transcedentală şi că se pregăteşte pentru o nouă „disecţie“. Mi-am revenit însă când, dintr-o dată, a ridicat capul şi a zis tăios: „Măi băiete, azi câştigăm!“ Omul dădea în bobi. M-am întors pe călcâie şi am plecat repejor, fără să-i răspund. După 90 de minute, profeţia avea să se împlinească.