Ordin de împădurire

Câte mandate credeţi că i-ar fi trebuit primarului Tiseanu pentru a observa că se produc oarece alunecări de teren în zona fostei piste de motocros, dacă nu ar fi primit ordin de împădurire de mai sus? 

Propoziţia introductivă nu este doar o simplă întrebare, ea este esenţa unei viziuni critice asupra unui om care cred că începe să trăiască un profund simţ al sfârşitului existenţei sale publice.

Viziunea critică la care mă refer nu este neapărat un reproş, ci mai degrabă o caracterizare provocată de o intuiţie a firescului, care nu mai lasă loc promiscuităţii. 

Urmăresc evoluţia publică a domnului Tiseanu încă din vremea primului său mandat de viceprimar, unde destinul l-a aruncat fără prea multe justificări. Era un om fundamental singur, filiform, fragil, uneori lacom, care păstra în priviri, în gesturi şi în felul de a vorbi trăirile subalternului gata oricând să îşi aprobe şeful. Era aproape imposibil să afli ce părere are într-o anumită privinţă, pentru că făcea parte dintre aceia ale căror gânduri stau închise într-un sertar până la noi ordine. De atunci şi până în zilele noastre a stat mereu la pândă, aşteptând cuminte să i se consume toţi şefii şi să se prezinte ca o soluţie recomandată de experienţa de subaltern. Tenacitatea şi îndemânarea sa speculativă l-au aşezat în cele din urmă printre figurile locale de vârf ale vremurilor pe care le trăim. 

După aproape 16 ani de mandat, domnul Tiseanu îşi consumă destinul de paznic al cabinetului 1 din Primărie cu aceeaşi traiectorie caracteristică a subalternului, care aşteaptă ca gândul să-i fie gândit fără a avea idealuri mai înalte. După atâţia ani a înţeles doar că trebuie să-şi facă imagine cu orice preţ, că notorietatea îi aduce voturi şi pentru asta nu trebuie să supere pe nimeni. Îi reuşeşte, însă preţul pe care noi toţi îl plătim pentru asta este de multe ori prea scump. 

Revenind la întrebarea iniţială a acestei scriituri, am să vă spun că „ordinul de împădurire“ a fostei piste de motocros de pe dealul Muscel este doar un exemplu al vocaţiei de subaltern a domnului Tiseanu. Este evident faptul că nu grija lui pentru mediul înconjurător a pus în mişcare, tocmai în zona aceea, un astfel de proiect costisitor (aproximativ 2 miliarde lei vechi pentru plantarea a zeci de mii de copaci) într-o zonă destul de puţin populată, având în vedere că în Câmpina mai sunt cel puţin alte trei zone cu astfel de probleme, unde piciorul primarului n-a călcat vreodată. Gândul i-a fost gândit şi trimis în plic! El a înţeles că este musai şi a mai înţeles că va bifa o nouă realizare în acest mandat.

La drept vorbind, ce-şi poate dori mai mult un veşnic subaltern?

Partea bună a acestei poveşti este că ne vom alege şi noi cu mai mult oxigen şi cu un peisaj superb, în care să ne putem retrage când ne vine cheful de un grătar. Sau poate că nu!?

Cât despre sfârşitul existenţei sale publice, nu voi spune decât că omul politic Tiseanu a făcut prea multe compromisuri, care într-un final îl vor devora. Poate am să revin asupra acestui subiect într-o ediţie viitoare.

P.S. 1 Săptămâna trecută scriam despre aventurile lui Elvis Arghir în biroul unui director de şcoală. Fostul consilier PNL s-a arătat extrem de supărat de insinuările mele. I-am explicat că nu este normal cum procedează şi că a mai pus o cărămidă la edificiul compromiterii sale publice. Nu cred că a înţeles mare lucru! 

P.S. 2 Scandalul legat de evacuarea Fundaţiei „Dr. Dinu“ din clădirea de pe Bulevard are, din câte se pare, conotaţii strict imobiliare. Se zice că cineva important din oraş ar fi pus ochii pe vilişoara respectivă, iar administraţia Tiseanu se dă de ceasul morţii să rezolve problema. S-o fi primit ordin de evacuare?