Ce fel de caractere clădim în şcoli?

Zilele trecute am primit la redacţie vizita unei doamne cu părul alb, ce avea un aer misterios şi un baston de care nu cred că avea mare nevoie.
Mă privea ca un detectiv în recunoaştere şi parcă nu-şi găsea locul. Era evident că încă se mai gândea dacă a făcut bine să mă caute, dar în acelaşi timp părea hotărâtă. S-a aşezat pe canapea şi mi-a mărturisit că ceea ce vrea să îmi dezvăluie trebuie să rămână confidenţial. Am recunoscut, la rândul meu, că sunt obişnuit cu oamenii care vor să reclame ceva sau pe cineva fără să-şi asume în vreun fel răspunderea ori identitatea. Societatea românească, încă bântuită de tarele trecutului, este plină de astfel de exemple, am continuat eu. M-a privit în ochi şi mi-a spus că îmi admiră curajul şi tocmai de aceea m-a căutat. Doamna cu părul nins  ştia să umble la sentiment. Am înţeles că nu era o persoană oarecare şi m-am hotărât să o ascult. Şi-a început povestea prin afirmaţia că nu îmi va spune cum se numeşte, din simplul motiv că asta i-ar putea dăuna copilului despre care este vorba. Am acceptat şi această nouă cerinţă, mai mult din curiozitatea de a afla ce se ascunde în spatele unui copil. O mică dramă, a unui elev de clasa a II-a, pe care sistemul de învăţământ românesc sau poate mai degrabă un învăţător prea drastic ori prea indulgent l-a făcut să simtă cu mult înainte de vreme cât de nedreaptă este uneori viaţa.
Bunica lui, femeia din faţa mea, auzise din gura nepotului, după serbarea şcolară de sfârşit de an, vorbe care au îndurerat-o profund. Elevul era printre puţinii din clasa lui care primise, după un an de învăţătură, premiul al II-lea, spre deosebire de majoritatea colegilor pentru care coroniţa a fost recompensa supremă. Evident că nu valoarea premiului se pune în discuţie, ci răspunsul copilului, care văzându-şi părinţii supăraţi după o asemenea ispravă, a venit cu o justificare profundă pentru vârsta lui: „Buni, de ce s-a supărat mami că am luat premiul al II-lea? Ea nu ştie că premiul I costă bani?”
Auzind aceste cuvinte, i-am înţeles deznădejdea doamnei şi m-am întrebat ce fel de caractere se nasc acolo, în clasele primare ale şcolii româneşti. Am încercat apoi să aflu dacă nu cumva învăţătorul a avut dreptate şi poate a evaluat copilul la justa lui valoare. Interlocutoarea mi-a răspuns cu o întrebare retorică: oare sunt chiar atât de mulţi copii foarte buni în şcolile câmpinene?
M-am hotărât să investighez în teren tâlcul acestei întrebări. Am aflat în scurtă vreme că în clasele primare din toate şcolile generale din oraş sunt exagerat de mulţi copii care au încheiat anul şcolar cu premiul I ori calificativul „Foarte bine”. Am mai aflat că foarte mulţi învăţători preferă această soluţie pentru a nu crea tensiuni printre părinţi, dar şi din dorinţa de a-i stimula pe cei mici, însă am auzit şi multe grozăvii, care ţin exclusiv de putreziciunea unui sistem corupt şi de lipsa de profesionalism a unor dascăli.

Mi-ar face mare plăcere să vă dau exemple concrete, însă din păcate, oamenii care ar putea să depună mărturie se ascund în spatele propriilor probleme.
În urma acestei poveşti urbane, cu oameni mărunţi (şi aici mă refer la unii dintre dascăli, care nu sunt dascăli şi la cei care preferă să ţină sub preş deziluziile copiilor lor), rămâne doar trauma unui copil de 8 ani care a învăţat, la sfârşit de an şcolar,  că totul are un preţ şi că, uneori, nu e de ajuns să fii bun ca să fii în frunte.

P.S. Să vă zic una tare. Sâmbătă, pe la prânz, m-am întâlnit pe stradă cu primarul Tiseanu. Sunt convins că ne-am fi evitat reciproc dacă nu dădeam nas în nas. Cum fiecare dintre noi avem o educaţie ce nu exclude politeţea şi nici complezenţa, ne-am întreţinut pe un trotuar (neasfaltat încă), preţ de 15 minute. Pe tot parcursul întrevederii am discutat diverse aspecte, care ne-au dus la concluzia că el s-a săturat de mine şi eu de el, adică nimic nou. Ceea ce speram să fie o luptă liberă de idei nu a fost decât un război civil verbal. Ne-am despărţit eu zâmbind, el cam crispat, cu promisiunea că ne vom reîntâlni, el crezând că posibil la Tribunal, iar eu cu speranţa că undeva pe drumul normalităţii şi al adevărului.

Filozofia de cartier a lui EpiCur din Slobozia

Epicur (filozof grec a cărui înţelepciune a lăsat lumii teoria distingerii adevărului de fals) clasa plăcerile în trei grupe: în prima, le aşeza pe cele pe care trebuie să le favorizezi; în a doua, pe cele pe care trebuie să le admiţi; în a treia, pe cele de care trebuie să fugi.
Cea mai nouă plăcere a mea, care se încadrează, deigur, în grupa celor de care trebuie să fugi, este să citesc, după lăsarea serii, mesajele scrise de „filozoful” nostru din cartierul Slobozia, Horia Tiseanu - un fel de EpiCur al zilelor noastre -, pe blogurile şi site-urile publicaţiilor locale.
Este o adevărată delectare să-i descifrezi comentariile la adresa celor care îl critică şi să-i observi „filozofia” de cartier, care se aseamănă, în opinia mea, cu îndemnul aşezat de Dante pe poarta infernului: „Lăsaţi orice speranţă, voi care intraţi!”
După ce săptămâna trecută, la conferinţa de presă a PDL, mai avea puţin şi se urca pe masă să strige în gura mare ce mogul mincinos sunt eu, zilele trecute, Epicur al nostru, „filozoful” asfaltangiu din Slobozia, a intrat pe net şi a început să trăncăne tot felul de istorioare deocheate despre liderul local al PNL, Virgil Guran, atitudine care, din punctul meu de vedere, este nedemnă de funcţia de primar al oraşului cu cei mai mulţi intelectuali (cel puţin acesta era renumele Câmpinei până nu de mult) şi, în plus de asta, care ne arată intensitatea senzaţiilor instalate în iţarii electorali ai unui om care simte că-i fuge scaunul de sub fund.
Reproduc în continuare mesajul semnat de primarul Tiseanu pe site-ul campinaph.ro, care este de fapt un comentariu la cele spuse pertinent de Guran în conferinţa de presă organizată vineri, 17 iunie, de PNL Câmpina:

"Horia Tiseanu says:
18 June 2011 at 8:46 pm
Dl. Guran crede ca a descoperit margica… Bineanteles ca bazinul este pentru copii, iar cursurile vor incepe o data cu anul scolar 2011-2012. Iar in legatura cu hotelul, presedintele liberal este al doilea, ca de obicei (in sodaje este chiar al patrulea). Consiliul local deja a aprobat un caiet de sarcini foarte corect pentru licitatie, inainte ca liberalii sa se dezmeticeasca si sa propuna ceva.
Cat priveste smecheriile, trebuie sa ne explice dl. Guran cum imbuteliaza Apa Talea sau cum a produs tone de bauturi alcoolice in trecut…(stie el mai bine ce vreau sa zic)."
Iată cu ce se ocupă primarul Câmpinei, oraşul în care economia se stinge, iar cetăţenii o duc din ce în ce mai greu! Îi verifică apa din bidoane lui Guran şi îi dezgroapă afacerile din trecut în speranţa că va găsi un hoit. Nu credeţi că astfel de metode seamănă izbitor cu cele bolşevice de pe vremea lui Vladimir Ilici Ulianov (zis Lenin), când opozanţii celor de la putere trebuiau stârpiţi?
Pe lângă faptul că „filozoful” asfaltangiu - şi când spun asfaltangiu mă refer la milioanele de euro îngropate în asfalt şi zugrăveli care au intrat în buzunarele... (ştie el mai bine ce vreau să zic) - s-a dat la fineţuri literare (auzi, Guran a descoperit mărgica!), mai lasă şi şmechereşte, într-o paranteză, informaţia că liberalul ar fi al patrulea în preferinţele electoratului pentru funcţia de primar la viitoarele alegeri.

Păi bine, domnule scriitor de felicitări din Paşte în Crăciun, dacă tot e Guran atât de neînsemnat în sondaje, de ce nu îl ignori, aşa ca un mare vătaf ce te afli pe moşia publică? Dacă  eşti tare şi crezi că ai Câmpina la picioare după trei străzi asfaltate şi un bazin de înot închis, de ce nu te porţi cu demnitate, ca un lider incontestabil? Pentru că nu este deloc aşa cum spui, iar Guran îţi suflă în ceafă şi asta îţi dă fiori prin iţarii politici care nu prea te mai încap pentru un alt mandat.
Într-un alt comentariu postat tot pe un site de informaţie local, „junele” de Slobozia se întreabă retoric de ce primarii dinaintea lui nu au asfaltat ei străzile. Răspunsul este simplu. Pentru că înaintea lui tot el a fost primar şi înaintea lui, când tot el a fost primar, tot el a fost viceprimar, vreme de 8 ani. Aşadar, tot el trebuia să asfalteze, ceea ce reiese din întrebare lui că nu s-a făcut.
Dacă ai răbdarea, în calitate de cetăţean, să citeşti pe blogurile şi site-urile locale, toate „filozofelile” de acest gen semnate de primarul nostru, te apucă o mândrie soră cu disperarea că eşti câmpinean.
Nu vreau să închei fără să-i spun acestui politician că trebuie să respecte altfel demnitatea funcţiei pe care o ocupă, că este firesc să răspundă atacurilor politicianiste, însă nu prin metode bolşevice şi că este ultimul din administraţia publică şi politica locală care poate arăta cu degetul înspre altcineva, oricine ar fi el. Şi a propos! Dacă tot e curios ce apă bagă Guran în bidoane la fabrica lui particulară, cred că e normal ca primarul să ne răspundă şi nouă, cetăţenilor, la câteva întrebări din care să aflăm cam prin ce buzunare ajung banii publici dirijaţi de el în bugetul local: 1) Ce firmă a încasat cele aproximativ 6 miliarde de lei pentru reparaţii la fostul spital de boli contagioase? 2) Care sunt cei doi PDL-işti din imediata sa apropiere care încasează zeci de milioane de lei lunar de la rampa ecologică de gunoi prin intermediul CPGC Băneşti, condusă de Ion Costache Petre? 3) Ce firmă a încasat în ultimii ani grosul miliardelor pentru studiile de fezabilitate comandate, cu rost sau fără rost, de ei?
Vezi, eu mogulul cel mincinos, nu m-am plictisit să întreb mereu acelaşi lucru. Şi azi mai vin şi cu un supliment, aşa mai şmecheresc, ca ăla cu... mărgica. Din ce resurse financiare a fost construită spălătoria auto ecologică din Slobozia, în valoare de zeci de mii de euro?

Mogulul cel rău şi primarul corect

Am scris atât de multe lucruri adevărate despre tot ceea ce este în neregulă în societatea politico-administrativă câmpineană încât mă tem că, mergând în continuare pe acest drum, miile de oameni care le citesc să nu se obişnuiască cu ele şi ceea ce este mai rău, să le accepte ca pe o fatalitate a existenţei lor.
Am vrut şi încă mai vreau să demonstrez că nu este nevoie să fim laşi, precauţi şi „înţelepţi” în faţa celor care deţin puterea şi ne calcă pe grumaz ori de câte ori au ei chef. Octavian Paler spunea la un moment dat că „un om curajos este o oglindă neplăcută într-o societate bântuită de frică” şi că  „el devine stânjenitor şi de aceea trebuie explicat într-un mod convenabil”. Din păcate, acest gen de explicaţii „convenabile” despre curajul meu de a ridica vocea împotriva autorităţii au început deja să apară, la modul organizat, în conferinţe de presă. Nu mai departe de marţi (7 iunie), primarul PDL-ist Tiseanu, alături de câţiva rezervişti absolut neglijabili din punctul meu de vedere, le-a povestit cetăţenilor, prin intermediul presei, ce mogul rău şi mincinos sunt eu şi că el, de fapt, nu răspunde la toate interpelările din această rubrică, transformată periodic într-un supliment de atitudine al ziarului „Oglinda de azi”, pentru că este prea ocupat cu „marile realizări” edilitare ale oraşului şi nu are timp de prostii. Trecând peste faptul că nu are pic de imaginaţie şi că îl copiază în declaraţii pe şeful Băsescu, pentru care sursa tuturor relelor este critica presei, am să-i spun acestui politruc cu veşnică vocaţie de subaltern că încercarea lui şi a găştii care îl înconjoară de a mă decredibiliza în faţa opiniei publice nu este decât o nouă dovadă a faptului că adevărurile pe care le spun îi deranjează foarte mult. Mai mult de atât, îl anunţ că ziua dreptăţii nu este departe şi indiferent dacă va reuşi sau nu să mai păcălească electoratul pentru încă un mandat, tot ceea ce azi spune că este o minciună va ieşi la lumină. Şi pentru că eu sunt mogulul cel rău şi spun minciuni, îl invit public (pentru a câta oară?) pe acest primar destoinic şi corect să răspundă punctual la trei întrebări, prin care să ne demonstreze buna credinţă pe care o clamează ori de câte ori are ocazia: 1) Ce firmă a încasat cele aproximativ 6 miliarde de lei pentru reparaţii la fostul spital de boli contagioase? 2) Care sunt cei doi PDL-işti din imediata sa apropiere care încasează zeci de milioane de lei lunar de la rampa ecologică de gunoi prin intermediul CPGC Băneşti, condusă de Ion Costache Petre? 3) Ce firmă a încasat în ultimii ani grosul miliardelor pentru studiile de fezabilitate comandate, cu rost sau fără rost, de ei? Despre licitaţia de la proiectul Calea Dacia o să-l întreb altă dată.
De fapt, în ceea ce priveşte întrebarea nr. 2, Tiseanu a şi răspuns, mai pe ocolite, încolţit de întrebările ziariştilor, că nu ştie de existenţa unor contracte de prestări servicii derulate prin firmele celor doi consilieri PDL, iar „acest lucru ar trebui probat” şi că, atenţie, „nu e treaba noastră (a lui - n.r.) să ştim cu cine face CPGC Băneşti deratizarea”. Pentru ca mai apoi, în stilul caracteristic, să încerce să arunce pisica răspunderii în cârca Consiliului Local (pe care îl controlează) şi a viceprimarului Dragomir, declarând: „Nu zic că e rău sau bine, dar eu constat că toate tarifele au fost aprobate (de Consiliul local - n.r.), iar domnul viceprimar semnează în continuare ordinele de plată chiar cu mâna tremurândă”.
Înţelegând printre rânduri o astfel de reacţie, este evident faptul că primarul Tiseanu ştie exact toate amănuntele despre încrengăturile acestei afaceri, însă este obligat să respecte legea tăcerii.
Aşadar, cum rămâne cu mogulul cel rău şi mincinos, domnule primar?

Circuitul banilor publici la groapa de gunoi

De foarte multă vreme afirm în această rubrică faptul că administraţia Tiseanu nu este decât un măr frumos devorat din interior de o aprigă armată de viermi preocupaţi să ronţăie permanent banul public. Putregaiul acestei administraţii, în care colcăie tot felul de indivizi slugarnici care trăiesc din politică şi care sunt împărţiţi în sfere de influenţă şi de interese, iese la iveală în fiecare zi, însă din păcate, o mare parte a cetăţenilor, preocupaţi de greutăţile vieţii de zi cu zi, nu mai au chef să-l vadă.
Ultimul exemplu este legat de zecile de milioane de lei vechi pe care le încasează firmele a doi PDL-işti din imediata apropiere a primarului Tiseanu de pe urma unor servicii prestate (sau nu?!) la groapa ecologică de gunoi de la Băneşti.
Pontul a fost livrat către presă (intenţionat sau nu) de viceprimarul Ion Dragomir, care în ultima şedinţă de consiliu, când a venit vorba de rampa de gunoi de la Băneşti, de mult închisă, şi sumele alocate de administraţia locală Câmpina pentru întreţinerea ei, a afirmat: „Îmi tremură pixul când semnez ordinul de plată!” Dragomir se referea, de fapt, la cei 500 de milioane lei vechi pe care bugetul local îi plăteşte lunar către Compania Publică Băneşti drept cotă parte la administrarea şi întreţinerea rampei, care după cum spuneam s-a transformat într-o afacere bănoasă pentru colaboratorii lui Tiseanu.
Pe lângă snoava cu tremuratul de pix, Dragomir a mai lăsat să-i scape, pentru urechile presei, şi faptul că primarul Băneştiului, Ion Costache Petre, semnează cheltuieli nejustificate şi mai mari decât ar fi normal pentru administrarea rampei. Iată declaraţiile sale publice: „Mă îndoiesc de necesitatea tuturor cheltuielilor invocate de cei de la Băneşti”; „Pe mine nu mă poate convinge nimeni că avem nevoie de contabil şi jurist cu jumătate de normă la o rampă închisă. Şi mai sunt şi alte cheltuieli absolut nejustificate, plus altele mai mari decât ar fi normal”.
Aflând despre toate astea, am decis că subiectul este interesant şi am tras uşor de fitil. După o scurtă documentare, am intrat în posesia listei cu cheltuieli lunare întocmită de SC Compania Publică SA Băneşti, aflată sub directa îndrumare a primarului Ion Costache Petre. Şi ce să vezi? Printre cheltuielile cu telefonul, hârtia de scris, deplasări şi salarii, am regăsit şi aproximativ 100 de milioane lei vechi cheltuieli cu dezinsecţia, deratizarea, analizele şi clorinarea apelor uzate. Bănuitor din fire, am întrebat câţiva ştiutori autorizaţi din Băneşti despre firmele care prestează aceste servicii bănoase. La unison, prompt şi fără dubii, oamenii mi-au răspuns că suma este împărţită oarecum frăţeşte de doi consilieri ai lui Tiseanu şi că, mai mult de atât, nu cu mult timp în urmă, unul dintre ei chiar i-ar fi făcut scandal primarului Costache pentru că acesta ar fi rămas în urmă cu plăţile către firma politrucului câmpinean. Aşadar, 100 de milioane de lei vechi pe lună din cele 500 plătite cu „pixul tremurând” de viceprimarul Ion Dragomir ajung în buzunarul unor politicieni câmpineni care, culmea, îşi şi votează (direct sau indirect) în Consiliul Local, fonduri bugetare pentru propriile afaceri.

Astfel, circuitul banilor publici la groapa de gunoi este următorul: Consiliul Local alocă şi aprobă bani pentru administrarea rampei de gunoi, Primăria Câmpina plăteşte lunar aproximativ 500 de milioane în contul Companiei Publice Băneşti, iar aceasta din urmă întoarce o parte din aceşti bani către buzunarele celor doi portocalii, care încasează, fără să facă mai nimic, aproximativ 50 de milioane lei vechi, lunar, fiecare.
Este evident faptul că o astfel de afacere cu banul public nu se poate face fără acordul tacit al primarilor Tiseanu şi Costache şi tocmai de aceea îi invit pe cei doi edili să-şi exprime public (poate chiar în conferinţa de presă ce va avea loc azi, 7 iunie, la sediul PDL Câmpina) un punct de vedere faţă de această situaţie şi, mai mult de atât, să le spună cetăţenilor care plătesc taxe şi impozite (la Câmpina mărite cu 20%) cine sunt cei doi afacerişti de carton.
Sunt sigur că în această situaţie Tiseanu va pune din nou batista pe ţambal, pentru că încrengătura din jurul său nu îi va permite niciodată momente de sinceritate.

Despre omul cu privire vicleană

Acum câteva zile (vineri, 27 mai), pe la orele prânzului, am primit un apel telefonic de la un cetăţean din comuna Băneşti care mă invita să particip, în aceeaşi zi, la ora 17.00, la un fel de întâlnire (răzmeriţă) a oamenilor de acolo cu primarul localităţii, Petre Ion Costache. Fără să primesc prea multe explicaţii, am hotărât să accept invitaţia, mai mult din curiozitatea legată de multe alte semnale negative venite din acea zonă, care aveau un numitor comun şi anume persoana lui Petre Ion Costache.
La ora 17.00 trecute fix m-am înfiinţat la locul de întâlnire stabilit, undeva în lunca râului Prahova, în zona numită de localnici Căţin, unde a apărut aproape peste noapte un vast perimetru împrejmuit, în mijlocul căruia firma Cast SRL, din Băneşti, şi-a construit o balastieră ultramodernă. Acolo, aproximativ 50 de localnici, îi explicau, care cum se pricepea mai bine, unui om cu privirea vicleană, cum stă treaba cu zgomotul infernal produs de balastieră, cu perdeaua de praf ridicată de vânt, cu „exproprierea” abuzivă a unor terenuri folosite de ei din vremea comunismului şi cu excavările iraţionale pe care firma cu pricina le face în albia râului, ceea ce, după părerea lor va avea grave efecte în zonă în cazul unor inundaţii.
Omul cu privirea vicleană, uns cu toate alifiile, asculta calm, îi aproba, îi liniştea şi le explica, aproape intrigat de situaţie, cum va sesiza el autorităţile statului în această problemă a comunităţii. La un moment dat a lansat chiar propunerea de a prelua el protestul oamenilor, promiţând că se va deplasa acasă la fiecare nemulţumit, pentru a obţine o semnătură pe un tabel, pe care ulterior să îl prezinte autorităţilor competente. Era cât pe ce să-i reuşească manevra (o să vedeţi de ce consider că a fost o manevră), dacă nu interveneau energic câţiva protestatari mai cu tupeu.
De undeva, de pe margine, îl priveam insistent pe omul  cu privire vicleană şi mă gândeam la cât de mult s-a schimbat  în aceşti aproape opt ani de când este primar al Băneştiului.
Pe Ion Costache, omul cu privire vicleană (iscoditor, gata oricând să te cumpere ori să te vândă), îl cunosc de aproape zece ani, de când era angajat al Consiliului Local Câmpina. Mult timp, până a dat de putere şi de bani, a fost un tip relativ în regulă, chiar dacă încă de pe atunci era destul de alunecos. Însă, după o vreme, aflat în mijlocul avuţiilor publice şi a meschinăriilor politice, şi-a arătat adevărata faţă, aceea a unui om al interesului, lipsit de scrupule, care a învăţat extrem de rapid arta manipulării. El ştie că oamenii simpli sunt uşor de păcălit şi tocmai de aceea, sub pretextul bunelor intenţii, îşi face de cap cu averea publică. Am să vă dau doar câteva exemple: compania de apă din localitate a intrat în faliment cu datorii de miliarde, groapa ecologică de gunoi a devenit o sursă de venit pentru diverşi politruci portocalii de la Câmpina, a vândut zeci de hectare de teren cu preţuri de nimic unor oameni din anturajul său şi multe altele, care vor ieşi la lumină probabil în curând. Pentru că trebuie să fiu corect, am să spun că primarul Băneştiului a făcut şi foarte multe lucruri bune în această comună, pe care predecesorii săi au neglijat-o aproape cu desăvârşire.

În urmă cu 8 ani, acest Petre Ion Costache avea drept avere o familie frumoasă, cu care, pe bună dreptate, se lăuda tot timpul şi un oarecare bun simţ al omului aşezat la locul lui. Azi îşi ţine declaraţia de avere ascunsă (cel puţin eu nu am găsit-o publicată undeva, aşa cum cere legea), pentru că are mult mai multe bunuri decât îi este permis unui lefegiu la stat, cu salariul tăiat de Guvern. Lumea vorbeşte despre conturi în euro, proprităţi la Sinaia, aur şi maşini de lux.
Nu mă mai deranjează prosperitatea unui bugetar politic într-o Românie în care astfel de specimene se întrec în a ne batjocori, iar noi nu avem reacţie. Însă nu pot să accept meschinăria omului care, sub masca bunelor intenţii, ne minte cu zâmbetul pe buze.
Revenind la cazul pentru care m-am deplasat la Băneşti, trebuie să ştiţi că acest Petre Ion Costache are strânse legături  cu proprietarii firmei Cast SRL, cărora le-a vândut zeci de hectare de teren la un preţ de nimic, adică 0,41 euro/ mp. Tot el le-a dat autorizaţie de construcţie şi certificat de urbanism, fără să-şi pună problema dacă un astfel de gigantic malaxor deranjează pe cineva. După cum aţi observat, în povestea de la faţa locului, descrisă mai înainte, omul cu privirea vicleană se făcea că nu ştie despre ce este vorba, oferindu-se chiar să preia el cazul spre rezolvare (despre manevra asta vorbeam mai înainte). Meschin până în măduva oaselor, Petre Ion Costache nu a urmărit decât aplanarea conflictului în acel moment şi nicidecum rezolvarea situaţiei pe care el nu o va putea tranşa niciodată în detrimentul firmei Cast SRL. Mai mult decât atât, cu o seară înaintea întâlnirii cu cetăţenii, tot el propunea Consiliului Local Băneşti vânzarea altor zeci de hectare de teren către aceeaşi firmă, motiv pentru care a fost fugărit, la propriu, de cetăţeni prin comună, fiind nevoit să ţină şedinţa de Consiliu Local în altă parte decât în Primărie, într-o locaţie din Urleta.
Petre Ion Costache a demonstrat în ultimii ani că poate fi un bun gospodar, chestiune pentru care, de altfel, nu trebuie să-i mulţumească nimeni din moment ce pentru asta este plătit. Dar eu unul, dacă aş fi în situaţia să-i încredinţez o avere (cum ar fi, în cazul de faţă, una publică) nu aş dormi liniştit noaptea. Poate sunt subiectiv, însă timpul ne va dovedi dacă am sau nu dreptate.

P.S. În sfârşit, ministresa Udrea şi şeful ei, Boc, au tăiat panglica bazinului de înot. Bucurie mare între portocalii. Numai că după răsunătoarea inaugurare, Tiseanu a pus din nou lacătul pe uşă. Umblă deja vorba prin târg, aşa, la mişto, că bazinul ar putea ajunge, curând, un „muzeu al paşilor celebri”, în care vor fi expuse urmele pantofilor ministresei Udrea, ale premierului Boc, ale şefei Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase şi ale lui Florin Anghel. Despre Tiseanu nu cred că poate fi vorba, pentru că am înţeles că, la ordinul ministresei blonde,  ar fi călcat în ciorapi pe pardoseala bazinului.

Au făcut bazin de înot, dar nu au cu ce să-l întreţină!!!

A mai trecut o săptămână (dacă nu mă înşel, a patra) şi bazinul de înot, construit în zona căminelor Petrol pe multe zeci de miliarde de lei din banul public, tot închis a rămas. Ministresa blondă Udrea nu şi-a făcut încă timp să taie panglica şi la Câmpina, aşa că autorităţile locale aşteaptă cu foarfeca în mână semnul blondinei, iar principalii beneficiari ai acestei lucrări, copiii, şi-au cam luat gândul de la bălăceala care ar fi trebuit organizată de şcoli, pentru că între timp se apropie vacanţa.
Mult amânata inaugurare nu este însă singura problemă a acestui bazin didactic de înot. Mai nou, aflăm că „inteligenţii” care îl administrează (aleşii noştri locali) şi-au dat seama că va fi foarte greu de întreţinut un asemenea edificiu, care ar putea păpa din bugetul local sute de milioane de lei vechi pe lună pentru cheltuieli curente, cum ar fi factura de gaze, de apă, de electricitate, salubritate şi nu în ultimul rând pentru salariile personalului. După un simplu calcul, asta ar însemna câteva miliarde de lei vechi pe an, bani pe care bugetul local, sărăcit de „marile realizări” ale asfaltangiilor din administraţia locală, nu prea şi-i poate permite.
Aşadar, „inteligenţii”, în frunte cu şeful lor, Tiseanu, primul tăietor de panglici al oraşului (în cazul de faţă al doilea, după ministresa blondă Udrea), s-au văzut nevoiţi să găsească soluţii pentru ca zecile de miliarde plătite din bugetul statului către firmele constructoare alese pe sprânceană să-şi găsească utilitatea. Puşi în faţa unei astfel de dileme, „inteligenţii” s-au strâns ciorchine în casa lor portocalie de pe buleveradul Carol I şi au zămislit o soluţie în urma căreia singurul care va avea din nou de pierdut este cetăţeanul. Şi să vă spun de ce: pentru că vor iniţia în curând un proiect de hotărâre în Consiliul Local, care va avea drept scop concesionarea dreptului de administrare al bazinului de înot către o firmă particulară care, bineînţeles, va fi nevoită să practice tarife piperate pentru a acoperi toate cheltuielile curente, dar şi pentru a obţine un oarecare profit. Altfel spus, ceea ce trebuia să fie un bazin didactic de care să beneficieze gratuit toţi elevii din Câmpina, s-ar putea transforma într-o piscină acoperită, unde vor avea acces doar cei care îşi permit.
Cu siguranţă „inteligenţii” din administraţia locală vor căuta să împace şi capra şi varza, pentru că, în mod normal, cu un an înainte de alegerile locale, nu-şi vor permite să închidă uşa în nas tocmai copiilor pentru care a fost construit acest bazin, însă, în această situaţie, orice firmă care s-ar încumeta să concesioneze dreptul de administrare ar intra grabnic în faliment.
Din păcate, până la urmă, această investiţie publică extrem de utilă pentru copiii oraşului, pe care o aplaud cu toate sinceritatea (chiar dacă a înghiţit mulţi bani publici care au ajuns în buzunare politice), riscă să se transforme într-o afacere măruntă de partid, sortită eşecului. Şi asta pentru că sunt sigur că vreun guzgan portocaliu, care nu se pricepe la nimic, va intra în posesia dreptului de administrare şi va conduce afacerea în primul gard ieşit în cale. Norocul nostru că a mai rămas doar un an până la dezinsecţie!

Hotelul concesionat fără licitaţie e ca bazinul rămas inutil fără ministresă

Zilele trecute am aflat că la primul termen de licitaţie pentru concesionarea hotelului şi a foaierului mic de la Casa Tineretului nu s-a prezentat nimeni. Imediat m-am dus cu gândul la campania de presă pe care am făcut-o în jurul acestei afaceri controversate, în urma căreia, susţin şi azi, dacă nu aduceam în faţa opiniei publice adevăratele intenţii ale cercurilor politice şi de afaceri din jurul administraţiei locale, o mare parte din Casa Tineretului ar fi devenit, probabil, un nou centru al jocurilor de noroc pe harta judeţului. Primul impuls, după aflarea veştii că licitaţia nu a mai avut loc, a fost acela de a crede că firmele solicitante (adică cele trei cazinouri despre care am mai făcut vorbire atât în această rubrică, cât şi în alte articole, nu cu mult timp în urmă) s-au răzgândit văzând că, presaţi de opinia publică şi de ziare, mai marii administraţiei oraşului au fost nevoiţi să hotărască excluderea oricărei posibilităţi de a transforma Casa Tineretului într-un spaţiu al jocurilor de noroc. Mă şi gândeam că în ceasul al doisprezecelea i-a pocnit conştiinţa în cap pe toţi aceşti şmecheri puşi pe căpătuială şi au plecat spre alte zări, unde politrucii aranjeuri sunt mai eficienţi. Eram gata să îmi pun cenuşă în cap şi să bifez în mod public o măruntă victorie împotriva găştilor bine organizate ale celor de la putere, când cineva mai atent la amănunte mi-a arătat care este, de fapt, şmecheria.
În fapt, este vorba despre un paragraf introdus în „documentaţia de atribuire” a imobilului, unde la capitolul doi, privind instrucţiunile de organizare şi desfăşurare a procedurii de concesionare a hotelului, aprobate de majoritatea care deţine puterea în Consiliul Local, textul sună cam aşa: „Atribuirea contractului de concesiune se va face prin procedură de licitaţie, cu respectarea prevederilor OUG nr. 54/ 2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică (...). În cazul în care în urma publicării anunţului de licitaţie nu au fost depuse cel puţin trei oferte valabile, concendentul este obligat să anuleze procedura şi să organizeze o nouă licitaţie. Dacă nici după repetarea procedurii de licitaţie nu au fost depuse cel puţin trei oferte valabile, concendentul va anula procedura şi va organiza procedura de negociere directă”.
Aşadar, băieţii deştepţi din administraţia locală şi-au lăsat o portiţă deschisă pentru a fenta licitaţia, care presupune anumite canoane, cu intenţia clară de a concesiona un bun public, evaluat la aproximativ 800.000 de euro, prin negociere directă, adică la mica înţelegere. Primul pas a fost deja făcut, urmează al doilea (adică o altă licitaţie posibil anulată) şi al treilea, adică „alegerea” investitorului care trebuie. Are cineva curaj să pună pariu cu mine că aşa se va întâmpla?
Şi uite aşa ne prostesc ăştia pe noi în faţă cu bunele lor intenţii şi marile realizări, împănate cu mulţi bani şi bunuri publice.
Mai mult decât atât, surse credibile din Primărie, care nu vor să mai slugărească intereselor politice, m-au informat că după ce se va împlini negocierea directă şi investitorul care trebuie va intra în posesia bunurilor de la Casa Tineretului, următorul pas ar fi acela ca în 2012, după alegerile locale (dacă vor rămâne tot ei la putere), noul Consiliu Local să revină asupra deciziei de interzicere a jocurilor de noroc şi astfel să se împlinească pofta celor puşi pe căpătuială.
Sincer, eu nu-i bănuiesc de atâta inteligenţă încât să fie capabili de o asemenea „aroganţă” (vorba lui Gigi), însă chiar dacă ar fi aşa, sunt sigur că nu îşi vor duce planul la bun sfârşit, din simplul motiv că nu vor mai deţine puterea absolută în oraş, orice s-ar întâmpla. 

 

• 
  

Dacă încă nu aţi aflat, s-au încheiat lucrările de la bazinul de înot din incinta „căminelor Petrol”. Administraţia locală a făcut recepţia lucrării de ceva vreme, însă obiectivul încă nu poate fi dat în folosinţă. De ce? Pentru că, de aproximativ trei săptămâni, politrucii portocalii locali o tot aşteaptă pe ministresa Udrea, care nu mai apare să taie panglica. Până atunci, miliardele investite într-un proiect frumos şi util de altfel, o aşteaptă pe  Elena, prima înotătoare a ţării,  timp în care primarul nostru, Tiseanu, se zice că repetă în fiecare zi (probabil la oglindă) discursul de întâmpinare, care după părerea mea, cunoscându-i vocaţia de subaltern şi de admirator al sexului frumos, cred că sună cam aşa: „Doamnă Elena Udrea, vă mulţumesc că existaţi şi că în spiritul dvs. de mamă eroină vă ocupaţi de viitorul luminos al copiilor oraşului nostru. Noi, toţi cei prezenţi aici (şi arată armata PDL-istă cu mâna la chipiu), vă promitem că nu vom precupeţi niciun efort pentru a ridica partidul (fireşte, cel portocaliu) pe cele mai înalte culmi în alegerile din 2012, astfel încât alături de conducătorul iubit să fiţi mândră de noi!...”
Lăsând gluma la o parte (o fi doar o glumă???), povestea asta cu amânarea inaugurării bazinului de înot pentru un motiv care ţine exclusiv de festivismul politicianist, se încadrează perfect, din punctul meu de vedere, într-un mai vechi „Inventar al proştilor” pe care l-am gândit exclusiv pentru politrucii slugarnici. N-am idee care va fi ziua în care Elena doamna îşi va deplasa importanţa în urbea noastră pentru a tăia, în sfârşit, panglica, însă ştiu că bazinul, rămas inutil (fie şi pentru o lună de zile) fără apariţia ministresei, este o chestiune tot atât de nefirească precum concesionarea fără licitaţie a hotelului de la Casa Tineretului.