Despre scrisorica lui Ecaterinescu

La mijlocul săptămânii trecute am primit la redacţie un drept la replică din partea economistului Gheorghe Ecaterinescu, pe care îl public alăturat pentru o corectă informare a cititorilor. De la bun început am să fac observaţia că Gheorghe Ecatrinescu a răspuns interpelărilor mele anterioare în calitate de persoană fizică şi nu în aceea de autoritate publică (directorul Direcţiei Economice din Primărie şi membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului Municipal Câmpina), aşa cum era normal, să îşi asume responsabilitatea unor replici la întrebări care ţin exclusiv de administrarea banului public. O astfel de atitudine sfidătoare faţă de cetăţenii care citesc ziarul nostru şi rubrica de faţă lasă loc de multe interpretări. Sincer, nu sunt deloc surprins, pentru că în general oamenii de acest tip se cred buricul pământului şi au impresia că ne pot trata, din funcţiile publice plătite de noi, după bunul lor plac. Dar să revenim.
Vă spuneam în ediţiile precedente că, drept urmare a faptului că nu îmi tace gura şi îi critic pe aceşti eterni necriticaţi aducând în faţa opiniei publice adevărata lor faţă, anumiţi băieţi, bine ancoraţi în gaşca politică de la conducerea oraşului, s-au gândit cum să-mi întoarcă „favorurile”. Printre primele lor demersuri s-a numărat şi cel legat de activitatea societăţii care administrează terenul de minifotbal de la Casa Tineretului, unde şi eu sunt acţionar minoritar. Acolo speră ei să găsească mari nereguli, prin intermediul cărora să îmi închidă gura. Ecaterinescu susţine, însă, în dreptul la replică de care pomeneam, că acest control nu este decât unul obişnuit, programat încă de anul trecut şi că, de fapt, verificarea nu are nicio legătură cu activitatea mea publicistică. Îl informez pe această cale că, din păcate pentru el/ ei, în primărie mai există şi oameni corecţi, care nu îi mai suportă şi care mi-au spus exact ce au pus la cale în ceea ce mă priveşte. Numai că, aşa cum am mai spus, NU AM NIMIC DE ASCUNS în spatele acestei activităţi sportive aproape falimentară pe care, alături de ceilalţi investitori, am realizat-o aproape exclusiv pentru fotbalul la nivel de copii şi juniori din Câmpina şi, bineînţeles, cu dorinţa ca în cei 10 ani de parteneriat cu Primăria să ne scoatem măcar banii investiţi.
Într-o societate normală, oamenii care investesc din buzunarul lor în astfel de activităţi sunt respectaţi şi ajutaţi de autorităţile locale, însă la noi totul se măsoară în funcţie de interesele unei găşti politice servite de tot felul de lachei soioşi.
Ca să închei într-o notă oarecum optimistă comentariile faţă de prima parte a dreptului la replică semnat de Gheorghe Ecatrinescu, am să spun că aştept cu nerăbdare raportul controlului efectuat la firma la care sunt acţionar, raport pe care am să-l public integral în aceeaşi pagină de ziar, alături de lista cu toate firmele care au devorat bani publici, fără licitaţie (prin încredinţări directe, adică la mica înţelegere), ale căror facturi au fost semnate şi de directorul Direcţiei Economice, Gheorghe Ecaterinescu. Asta aşa, ca să se vadă că pentru mine transparenţa despre care tot vorbesc nu este doar o vorbă în vânt.

Cât priveşte ultima parte a scrisoricii lui Ecaterinescu, nu este prea mult de comentat. Vă reamintesc că i-am cerut public, subliniez, directorului Direcţiei Economice din Primăriei şi membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului Municipal, numit de Primărie, Gheorghe Ecaterinescu, explicaţii cu privire la cheltuirea celor 5.5 miliarde lei vechi alocate de Spitalul Municipal pentru reparaţii la Spitalul de Boli Infecţioase desfiinţat anul trecut. Îl întrebam atunci dacă pentru aceste lucrări a fost organizată licitaţie publică sau nu şi ce firme au încasat aceşti bani. Răspunsul îl găsiţi în dreptul la replică alăturat şi este cel la care eu, de fapt, mă aşteptam. Trimis de Primărie în conducerea spitalului, pentru a se îngriji de bunul mers al acestei instituţii care înghite de ani de zile sume enorme din bugetul public, Ecaterinescu ne spune că el nu ştie ce se întâmplă acolo, pentru că nu este de competenţa lui.
Nu vreau să mai adaug mare lucru, pentru că asta ar însemna să îi spun exact ceea ce merită acestui personaj care ne batjocoreşte cu un astfel de răspuns. Am să mai spun doar că îmi este mie ruşine că am ajuns în situaţia să polemizez cu astfel de specimene şi că acest drept la replică, de o impertinenţă ieşită din comun, nu are nimic de a face cu genul de reacţie care îi este permis unui funcţionar public. Vina este însă a noastră, pentru că am deprins prea lesne ignoranţa, mediocritatea şi laşitatea, în timpul în care ar fi trebuit să le pretindem ăstora decenţă, respect şi mai ales corectitudine. Azi, unul ca mine se întâmplă să le ceară toate astea. Mâine, cu siguranţă, vor merge şi alţii pe acest drum. Este singura cale spre normalitate.

P.S. Nu m-aş fi gândit niciodată că un post scriptum (P.S.) gândit ca un fel de pamflet , poate produce atâtea reacţii şi chiar o întreagă poveste urbană. Săptămâna trecută i-am aplicat, în scris, o scurtă corecţie unui politruc de la putere, doar din dorinţa de a-i atrage atenţia asupra modului total anapoda în care încearcă să intimideze oameni care nu împărtăşesc ideile politice ale PDL, pe care politrucul îl slujeşte cu atâta devotament. E drept că cele scrise de mine au fost cam acide şi au făcut înconjurul oraşului extrem de rapid, fără nicio reacţie negativă, ceea ce îmi dă dreptul să cred că cititorii îmi sunt alături.
Probabil că mitul soldatului Svejk de la Câmpina s-ar fi încheiat destul de rapid dacă însuşi personajul care îl întruchipează în viziunea mea, consilierul local PDL Viorel Bondoc, nu ar fi făcut din asta o adevărată tragedie. Surprins cu musca pe căciulă, Bondoc nu a înţeles că trebuie să îşi corecteze conduita politică şi nici că în anul 2011, în societatea noastră, astfel de politruci talibani nu îşi mai au rostul. Dimpotrivă, el a lansat o adevărată campanie de denigrare la adresa mea, apelând la josnice tertipuri. Zile la rând, am auzit de la foarte mulţi cunoscuţi că m-a înjurat ca la uşa cortului, că m-a ameninţat în fel şi chip şi chiar că m-a adus în discuţie la ultima şedinţă a biroului local al PDL, unde am înţeles că Tiseanu şi colegii săi de partid s-au arătat mai degrabă amuzaţi de situaţie decât intrigaţi. Oarecum disperat de faptul că „tragedia” lui nu este atât de băgată în seamă pe cât se aştepta, bondocul ar fi afirmat că îşi va căuta dreptatea la Mihai Anastasescu, ca la o „instanţă” supremă, probabil singura care crede el că îi va rezolva în mod favorabil „situaţia ingrată”. Ce legătură poate avea unul dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din oraş cu angoasele unui politruc mărunt, nu îmi dau seama, însă numai şi faptul că bondocul aduce în discuţie numele lui Mihai Anastasescu în acest context ar trebui să-i dea acestuia din urmă de gândit.
Pentru că trebuie să fiu corect, recunosc că toate reacţiile lui Bondoc au ajuns la urechile mele prin intermediul unor cunoscuţi, care ar putea fi mai mult sau mai puţin subiectivi. Tocmai de aceea îi îndemn pe cititorii mei să nu le considere drept nişte informaţii venite din surse sigure, ci mai degrabă ca pe nişte bârfe sortite, la un moment dat, uitării. Eu în schimb le voi asimila ca pe nişte adevăruri, pentru că ştiu exact cu ce se ocupa politrucii de genul acestui Bondoc.

Drept la replică

Pe blogul semnat de Frăţilă, apar câteva rânduri legate de „ordinele” primite de subsemnatul de la „băieţi” pentru a face control „la sânge” asupra activităţii societăţii care administrează terenul de minifotbal de la Casa Tineretului. Faţă de cele expuse în material, doresc să exprim punctual câteva răspunsuri:
1. Societatea în cadrul căreia Frăţilă este acţionar administrează un teren de 1200 mp, iar în calitate de asociată şi-a asumat prin contract anumite obligaţii, printre care şi realizarea unor investiţii de 150.000 lei, urmând ca din profitul realizat să cedeze primăriei, în calitate de asociat principal, 10% - plătibil anual. Această asociere înfiinţată în nov. 2008, printr-un contract cu drepturi şi obligaţii, necesită din partea ambilor asociaţi un control al modului de ducere la începlinire a obligaţiilor asumate.
Fiind vorba de bani publici pe care primăria trebuia să-i încaseze prin contract, este evident că se impunea un control „la sânge”, pentru a se preîntâmpina orice tendinţă de evaziune. Că numitul Frăţilă are sau nu are interese patrimoniale, nu interesează în momentul în care se aprobă planul de control fiscal anual. Acest plan se întocmeşte în perioada noiembrie - decembrie a fiecărui an pentru anul fiscal următor, de către şeful serviciului „Venituri bugetare”, fiind aprobat de subsemnatul în calitate de şef direct - responsabil de colectarea veniturilor bugetare. La data elaborării şi aprobării planului de control pentru anul 2010, fără „ordin din afară”, au fost incluse pentru verificare tematică toate contractele de asociere în derulare.
Revenind la ideea principală, reamintesc persoanei nemulţumite, că „fără a mă opinti” direct şi personal, inspectorii de control au depistat suficiente, să le zicem deocamdată „carenţe” în derularea contractului, legate atât de neplata la termen a unor obligaţii contractuale, de modul de ţinere a evidenţei contabile pentru activitatea asocierii, cât şi de nefinalizarea la termen a unor lucrări de investiţii asumate prin contractul de asociere.
2. La „sfatul” dat de Frăţilă, ca în timpul „opintelilor” să-i acord răspunsuri la câteva întrebări, îi fac cunoscut acestui personaj că, trecând în revistă şirul de nelămuriri pe care le are legat de activitatea Spitalului, subsemnatul - în calitatea mea de membru al Consiliului de Administraţie al Spitalului Municipal, nu pot să-i acord răspunsurile dorite, problemele ridicate nefiind de competenţa Consiliului de Administraţie, dar că se poate adresa pentru lămuriri suplimentare direct conducerii executive a instituţiei respective.
3. Legat de ultima afirmaţie, potrivit căreia nimeni nu mă întreabă în ce direcţie ajung veniturile colectate, îl asigur pe acest personaj că toate cheltuielile se realizează în baza bugetului local aprobat în plenul Consiliului Local, bineînţeles după ce acesta a fost supus unei prealabile şi obligatorii consultări cu contribuabilii locali.

Ec. Gheorghe Ecaterinescu

P.S. Îmi cer scuze - de la eventualii cititori - pentru modul în care m-am adresat acestei persoane, Frăţilă, dar, pe bază de reciprocitate, nu pot să-i acord apelativul de „domn”.

Panglici şi panglicari

Mă aşteptam ca în săptămâna premergătoare sărbătorii Floriilor să avem parte de ceva mai multă decenţă din partea politrucilor, în general şi a celor aflaţi la putere în administraţia locală, în special. Lipitorile puse pe căpătuială şi-au dat din nou în petec şi, în calitatea lor de sugative ale banului public, au pus la cale două evenimente în urma cărora să dea bine în faţa electoratului (zic ei!) şi, bineînţeles, să mai umple puţin buzunarele firmelor politice (într-unul din cazuri) şi să închidă gura unor ziarişti (în cel de-al doilea).
Fac o scurtă paranteză înainte de a intra în detalii. Trebuie să ştiţi că lipitorile bugetare dispun de o celulă de lucru şi propagandă bine organizată, al cărei unic scop este acela de a menţine gaşca politică la putere, acolo unde banul public este din belşug, iar ei nu trebuie decât să întindă mâna şi să-l culeagă sub diverse forme.
Nu insist acum asupra încrengăturii create de cumetria politică din administraţia locală şi nici asupra formelor absolut calificate prin care banul public ajunge în buzunarul unor politruci care ne-au jurat credinţă şi respect.
Dar să revenim la cele două evenimente care, în mod evident (cel puţin aşa cred eu), ne arată cât de penibili sunt aceşti „lăutari” politici, care de 20 de ani asfaltează încontinuu aceleaşi străzi, cu aceleaşi firme, dar de fiecare dată cu bani tot mai mulţi.
Am să încep cu o concluzie: ăştia sunt în stare să taie panglici şi după ce au astupat o gură de canal, doar ca să bifeze evenimentul în lista „marilor realizări”. Ce creier de găină în călduri trebuie să ai ca să tai o panglică peste cadavrul unui spital desfiinţat (mă refer la cel de Boli Infecţioase), pentru mutarea unei secţii de recuperare de la alt spital desfiinţat (şi aici mă refer la cel de la Poiana Câmpina), după ce ai cheltuit 5,5 miliarde lei vechi fără licitaţie (adică prin încredinţare directă) pentru câteva zugrăveli (reamenajări), împărţite cu dedicaţie la anumite firme de partid?! Nesimţirea şi festivismul proletar de care au dat dovadă aceşti indivizi nu reprezintă decât măsura indiferenţei faţă de cetăţeanul contribuabil, plătitor de taxe şi impozite majorate cu 20%.
Săptămâna trecută îl întrebam public pe Gheorghe Ecaterinescu, şeful Direcţiei Economice şi membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului Municipal, dacă s-a ţinut sau nu licitaţie pentru lucrările de reparaţii arătate mai sus. Bineînţeles că nu am primit răspuns, însă între timp am aflat, parţial, adevărul, de la doctorul Alexandru Matei, managerul Spitalului Municipal (mă întreb ce caută în gaşca asta?!), care a recunoscut că lucrările s-au acordat prin încredinţare directă (adică la mica înţelegere) mai multor firme, care şi-au împărţit banii proveniţi din bugetul local (3 miliarde) şi de la Casa Judeţeană de Sănătate (2,5 miliarde).
Cineva ar putea spune că aceste lucrări trebuiau făcute. De acord, cu toate că nu aş fi atât de sigur. Însă nu cred că pentru câteva reparaţii la acoperiş şi câteva spoieli era nevoie de o asemenea sumă. Despre firmele care au executat lucrările se păstrează o tăcere suspectă, pentru că sunt deţinute de oameni politici ori de slugile lor. Eu le ştiu. Îl invit însă, din nou, pe Gheorghe Ecaterinescu să ne spună măcar numele acestora, dacă despre licitaţie nu a vrut să vorbească. Până săptămâna viitoare vă mai spun doar că deputatul PDL Florin Anghel, prezent şi el printre tăietorii de paglică, se purta ca un adevărat dirigite de şantier, care vroia să se asigure că zugrăvelile au fost executate corect. Asta spun unii cârcotaşi. Ce lume rea!

Despre al doilea eveniment mai că îmi vine să nu mai scriu, dar parcă e păcat să ratez un subiect care chiar merită comentat. Este ştiut faptul că primarul nostru, Tiseanu, este genul de om „lasă-mă să te las”, plictisitor (de unde şi porecla Plictiseanu) şi în cale afară de ascultător când vine vorba de ordinele venite de la superiori, fie ei politici sau nu. Altfel, unul dintre puţinii politruci educaţi care se află acum la putere. Cu toate astea, de la o vreme, primarul a intrat într-o agitaţie mai mult decât forţată, poate şi în urma articolelor mele (acum mă dau mare!), dar mai sigur în urma presiunii pe care i-o aplică opoziţia liberală, din ce în ce mai incomodă. Ultima dovadă în acest sens este ziarul pe care administraţia locală l-a înfiinţat (în noaptea dinaintea Floriilor)  exclusiv pentru promovarea „marilor realizări” edilitare, care este de fapt o nouă metodă de propagandă pe banii contribuabililor. Ceea ce mă uimeşte nu este înfiinţarea acestei publicaţii care, în condiţii normale (atunci când economia merge, sunt bani la buget şi nu este nevoie de jupuirea populaţiei cu taxe şi impozite suplimentare) ar putea fi un demers corect, ci nesimţirea cu care ei încearcă să-şi facă propagandă pentru ceea ce, de fapt, se poate vedea cu ochiul liber şi nu reprezintă decât obligaţiile lor de serviciu (exclusiv asocierea cu FC Unirea Câmpina), în urma cărora sunt plătiţi din bani publici. Fără să mai pun la socoteală faptul că se folosesc de Poliţia Comunitară, care nu are atribuţiuni în acest sens, pentru împărţirea fiţuicii laudative, am să vă spun că acest demers nu este nici pe departe o dovadă a transparenţei (pe care am pretins-o în multe alte ocazii), ci doar confirmarea faptului că o gaşcă se simte ameninţată. Şi pentru că tot şi-au înfiinţat ziar de propagandă pe banii noştri, îi invit să ne demonstreze buna credinţă şi mai ales că sunt curaţi, publicând în anexă, lângă „marile realizări”, şi devizele lucrărilor fără licitaţie plătite cu miliarde grele, însoţite de numele firmelor care le execută. Dacă nu se pricep, mă ofer să scriu eu, gratuit, o rubrică pe această temă în ziarul lor.
Din nefericire pentru ei, cetăţeanul contribuabil asistă la toate aceste comicării, simte gustul amar al şmecheriilor şi contabilizează  pentru apropiata vreme a scadenţei, când toate miliardele lor (de fapt, ale noastre), puse în balanţă cu dispreţul popular, nu vor mai atârna atât de greu, iar panglicile şi panglicarii vor dispărea.
P.S. 1 Aţi auzit de soldatul Svejk de la PDL Câmpina? Este de fapt un colonel în rezervă, care duce mâna la chipiu chiar şi atunci când vede umbra vreunui şef prin apropiere. Lipitor de afişe pe garduri fără ţambre, acest Svejk al zilelor noastre şi-a permis să abordeze un amic de-al meu care ţine cursuri la Casa de Cultură „Geo Bogza” şi să-i spună, aşa, într-o doară, că politica pe care o face amicul nu seamănă deloc cu cea a PDL-ului şi că asta ar putea fi o problemă. Nu ştiu ce i-a răspuns amicul, pentru că auzind una ca asta mi s-a urcat tot sângele la cap, însă ştiu ce i-aş fi răspuns eu: domnule colonel în veşnică rezervă Viorel Bondoc, caută-ţi o canalizare în care să te bagi atunci când societatea te va trimite la...!
P.S. 2 Am primit de ziua mea (sărbătoarea Floriilor) zeci de mesaje şi telefoane de felicitare. M-am simţit onorat de o asemenea băgare în seamă. Le mulţumesc celor care au făcut acest gest şi le urez atât lor, cât şi cititorilor mei, ca sărbătoarea Învierii Domnului să le aducă lumină în suflet şi speranţa în mai bine!

Cronica unei rivalităţi mincinoase

Meciul de fotbal din Cupa României, care a avut loc fix acum o săptămână, între CSM Câmpina şi Unirea Câmpina, a fost un adevărat spectacol, rar întâlnit în ultimii ani în oraşul nostru, cu o încărcătură emoţională ieşită din comun. Ceea ce trebuia să fie o simplă confruntare sportivă între două echipe de fotbal, s-a transformat într-o luptă plină de ambiţii, dusă până la extrem de o mână de politruci care, nemaigăsind altă sursă de propagandă, au pus la cale o mare cheltuială din banul public de „dragul” suporterilor.
Am să mă refer aici mai puţin la obrăznicia şi îndrăzneala acestor politruci aşezaţi vremelnic pe scaunul puterii, aceea de a folosi în mod discreţionar fonduri din banul public, plătite cu greu şi nejustificat (vezi mărirea taxelor şi impozitelor locale cu 20%) de către toţi contribuabilii şi mai degrabă la rivalitatea mincinoasă pe care aceşti oameni injectaţi cu un tupeu fantastic au reuşit să o aducă în rândul iubitorilor de fotbal şi al opiniei publice în general.
Ca să fiu mai explicit în a demonstra făţărnicia politicianistă, am să vă reamintesc doar câteva dintre „măreţele” lor realizări în plan sportiv, care sunt de notorietate şi stau mărturie împotriva acestei găselniţe electorale care se cheamă implicarea administraţiei locale în fotbal cu bani publici: desfiinţarea FCM Câmpina, echipă de fotbal cu mare tradiţie a oraşului, care s-a stins în mandatul trecut exclusiv pe mâna celor care azi deţin puterea în Primărie; desfiinţarea traseului de motocros printr-un „ordin de împădurire” despre care am scris la vremea respectivă - azi cluburile de motocros din oraş se căciulesc pe la uşa mereu închisă a primarului pentru o bucată de teren, oriunde, numai să se poată antrena; buget derizoriu în ultimii 11 ani la capitolul sport, lucru care a împins toată mişcarea sportivă câmpineană în colaps - rezultatul: niciun sport de echipă (cu excepţia fotbalului), niciun club care să polarizeze mişcarea sportivă în şcoli, nicio bază sportivă publică, într-un cuvânt un mare NIMIC.
Aşadar, politrucii asfaltangii de la putere, care au o singură grijă, de a colecta taxele şi impozitele, pentru a le distribui apoi după bunul lor plac, sunt arhitecţii acestui sumbru peisaj al vieţii sportive câmpinene, iar azi vin să ne spună cât de mult îi pasionează fotbalul local. Aceste lipitori mincinoase au simţit că le fuge pământul de sub picioare şi s-au aplicat ca nişte ventuze pe corpul slăbit (falimentar) al celor de la Unirea Câmpina.
I-am văzut la meci, în tribuna stadionului Poiana, printre oameni, cu un rânjet superior pe faţă (e drept, nu pe toţi!), gata să le dea o lecţie celor care susţin echipa adversă din propriile buzunare şi mai cu seamă cu multă pasiune. Numai că, după câteva minute de fotbal, au început să le tremure izmenele Armani, iar la sfârşit au plecat cu coada între picioare să le raporteze şefilor, spăşiţi, marele eşec.
Din păcate, tot ceea ce a reuşit să facă administraţia Tiseanu prin această infuzie grabnică a banului public la Unirea Câmpina, nu este decât actul de naştere al unei rivalităţi mincinoase între două cluburi, care în mod normal ar fi trebuit susţinute în mod egal sau, în ultimă instanţă, unificate sub culorile unei singure echipe.

Politrucii din administraţia locală nu au făcut altceva decât să-i dezbine pe câmpineni, aşa cum de altfel şefii lor de la Bucureşti îi dezbină pe români. Incapabili să înţeleagă conceptul de interes general, pentru care au jurat la investitura în funcţii, aceşti şefi de clanuri politice ne sfidează în continuare, pe banii noştri, crezând că sunt lipiţi definitiv de scaunele puterii.
Ca un iubitor de sport şi mai ales de fotbal, nu pot decât să mă bucur pentru că cei de la Unirea au găsit soluţia financiară de a nu desfiinţa clubul, pentru că orice sport care dispare înseamnă un pic mai rău pentru societate. Însă nu înţeleg apetenţa unor oameni de acolo pentru promovarea acestei rivalităţi mincinoase şi chiar a violenţei. Cred că cei de la Unirea nu trebuie să intre în jocul murdar al unora dintre politrucii needucaţi care îi manevrează, pentru că ar fi păcat ca toată munca lor de până acum să se risipească în urma unui capriciu electoral de un sezon.
Dincolo de rivalitatea mincinoasă promovată de politrucii care deţin puterea în administraţia locală, meciul dintre CSM Câmpina şi Unirea Câmpina a fost o bucurie pentru iubitorii de fotbal. Cei peste 1000 de spectatori au avut ce vedea pe arena din Poiana, ca în vremurile bune şi ăsta este singurul lucru care contează.

P.S. 1 După ce săptămâna trecută le-am cerut celor aflaţi la putere în administraţia locală transparenţă totală în ceea ce priveşte cheltuirea banului public (şi am primit foarte multe semnale pozitive de la cetăţeni), băieţii au şi luat prima măsură: i-au dat ordin directorului Direcţiei Economice din Primărie, Gheorghe Ecaterinescu, să verifice la sânge societatea care administrează terenul de minifotbal de la Casa Tineretului, unde sunt şi eu asociat. Foarte bine, pentru că nu am nimic de ascuns în spatele acestei afaceri din păcate falimentară. Însă, în timpul în care Ecaterinescu se va opinti să îmi găsească ceva în neregulă, îl invit să se gândească la răspunsuri pentru următoarele întrebări: a organizat sau nu Spitalul Municipal Câmpina, al cărui membru în Consiliul de Administraţie din partea Primăriei este Gheorghe Ecaterinescu, licitaţie pentru lucrările de reparaţii în valoare de aproximativ 6 miliarde lei vechi la spitalul de boli contagioase desfiinţat anul trecut? Ce firmă a făcut lucrarea şi de ce a fost absolut necesară cheltuirea unor sume impresionante pentru repararea unui spital desfiinţat? Răspunsul îl aştept în mod public pentru că, nu-i aşa, este de interes general. Ecaterinescu a spus întotdeauna că este un foarte bun colector de taxe, însă nimeni nu l-a întrebat în ce direcţii ajung aceste taxe, sub semnătura lui.

P.S. 2 Un nenorocit de politruc care nu mă înghite a avut tupeul să impună unui agent economic scoaterea afişului cu reclama acestei rubrici („Cuvântul care înţeapă”) din geamul prăvăliei sale. Îl anunţ pe această cale că astfel de practici securiso-comuniste nu mă vor intimida. Am să vă povestesc în curând şi alte detalii despre acest măgar, pe care îl anunţ că pentru fiecare afiş interzis voi pune alte 25 în locuri în care ordinăria lui nu va putea ajunge.

Ne jupuiţi cu taxele? Vrem să vedem pentru ce!

Nu am făcut o obsesie pentru mărirea taxelor şi impozitelor locale cu 20%, însă această decizie a „alianţei” aflate la putere în administraţia locală a deschis o adevărată cutie a Pandorei în societatea câmpineană. Evident că primul impuls al celor nemulţumiţi (care am aflat că sunt de ordinul miilor) de această decizie negândită (ca să nu spun nesimţită) a fost acela de a se întreba în ce măsură banii din bugetul local sunt cheltuiţi cu folos şi mai cu seamă corect. Decizia de a pune presiune pe contribuabili într-o perioadă de criză ar fi trebuit susţinută de un motiv foarte serios, cum ar fi, de exemplu, acela că banii din bugetul local nu sunt de ajuns pentru serviciile publice de strictă necesitate. I-aţi auzit d-voastră pe conducătorii urbei plângându-se de aşa ceva? Bineînţeles că nu. Nu am făcut un calcul (promit să îl fac în curând), însă cred că bugetul local al anului în curs ar fi ajuns pentru cheltuieile de strictă necesitate, fără să fie nevoie de majorarea taxelor şi impozitelor locale cu un procent atât de mare.
De fapt, cheia acestei jupuieli publice stă în altă parte. Anul 2011 este unul preelectoral, în care cei aflaţi la putere trebuie să bifeze puncte la capitolul imagine publică, iar pentru asta le trebuie bani publici. O parte din aceşti bani nu puteau să vină decât din suplimentarea taxelor, pentru că, după cum bine ştim, aleşii noştri sunt aproape incapabili să aducă fonduri extrabugetare (sunt vreo două excepţii, cu fonduri europene, pentru care ei nu au nici un merit).
Dar să vedem care a fost planul şi cum înţeleg ei să cheltuiască aceşti bani. Puţină lume ştie că sferele de influenţă din administraţia locală sunt delimitate, prin fişa postului, după cum urmează: primarul Tiseanu se ocupă de investiţii, viceprimarul Dragomir de reparaţii, iar consilierul personal al primarului, Alin Moldoveanu, de curăţenia oraşului. Şi mai puţină lume ştie că aceşti oameni gestionează (a se vedea în bugetul local), de ani de zile, sume importante pentru zonele de care sunt direct responsabili. Anul acesta, Tiseanu răspunde de un buget de 100 miliarde lei vechi, Dragomir de 54 miliarde lei vechi, iar Moldoveanu de 50 miliarde lei vechi. Sumele sunt aproximative, dar foarte aproape de cele reale. Aşadar, trei oameni hotărăsc ce lucrări publice se vor executa şi în conturile cui vor intra peste 200 miliarde lei vechi. Tot ei sunt cei care au fost „mandataţi” să vegheze dacă aceşti bani sunt cheltuiţi în realul folos al comunităţii şi mai ales corect. În mod normal, Consiliul Local ar trebui să gireze aceste lucruri, însă ştim cu toţii care sunt sferele de influenţă în legislativul local. Ca o paranteză, am să vă reamintesc că suplimentarea taxelor şi impozitelor locale cu 20% înseamnă încasări de aproximativ 40 miliarde lei vechi şi vă las pe d-voastră, cititorii, să vă imaginaţi care dintre cei trei va gestiona această sumă. N-am să plec de la premisa că vreunul dintre ei este de rea credinţă, pentru că nu ar fi corect, însă am să vă dau doar câteva exemple care îmi vin acum la îndemână despre cum s-a cheltuit ori urmează să se cheltuiască banul public în Câmpina: 5,5 miliarde lei vechi pentru sensul giratoriu de la Fibec; 1,5 miliarde lei vechi pentru premiile proiectului science-fiction de modernizare a centrului civic; 5,5 miliarde lei vechi pentru lucrări de reparaţii la fostul spital de boli contagioase, desfiinţat anul trecut; 5,5 miliarde lei vechi pentru renovarea unei clădiri de la Spitalul Voila, care se vrea a fi un centru social de primire a persoanelor cu probleme; 10-12 miliarde lei vechi (dacă nu chiar mai mult) pentru lucrări de izolare termică a Spitalului Municipal, în condiţiile în care la capitolul dotări strict medicale, pe secţiile spitalului este dezastru; cel puţin două miliarde lei vechi pentru fotbalul electoral în urma asocierii grabnice cu Unirea Câmpina. Sumele sunt aproximative, dar foarte aproape de cele reale. Lista ar putea fi îngrozitor de lungă, dacă ar fi să trecem în revistă doar cheltuielile cu mari semne de întrebare din anii trecuţi şi din cel care abia a început.
Fără să îmi dau cu părerea despre utilitatea unor astfel de cheltuieli publice (vă las pe dvs. să o faceţi), am să subliniez faptul că o mare parte din ele sunt făcute pe bani nejustificat de mulţi, ceea ce îmi dă dreptul să cred că au fost zămislite de aceşti politruci cu dedicaţie pentru anumite firme agreate. Cine îi controlează? Nimeni. Nouă nu ne rămâne decât să aşteptăm alegerile din patru în patru ani şi eventual să-i sancţionăm. Numai că şi chestia asta cam pică, pentru că, scârbiţi de ei, nu mergem la vot şi îi lăsăm să-şi facă mendrele cu buzunarele pline, printre primitorii de băşti, găleţi şi hârtie igienică.
Pentru că situaţia asta trebuie să înceteze (altfel viitorul nu sună bine deloc), avem dreptul să le cerem politrucilor, care   sunt şi vor fi la conducerea oraşului, foarte multă transparenţă. De pildă, să informeze opinia publică (pe site-ul Primăriei şi în presa locală) despre toate licitaţiile, încredinţările directe de până la 15.000 de euro şi în general tot ceea ce ţine de cheltuieli publice, cu date concrete, nume de firme, devize de lucrări, procese verbale de recepţie a lucrărilor etc. Asta înseamnă transparenţă totală şi respect faţă de cetăţeanul contribuabil.
Bineînţeles că implementarea unei astfel de idei acum (retroactiv, cel puţin de la începutul acestui mandat) ar provoca prăbuşirea eşafondajului „alianţei” care conduce oraşul şi în mod normal demisii în lanţ. Pentru ei pierderea puterii ar însemna şi falimentul politic, iar în unele cazuri chiar falimentul personal, pentru că în marea lor majoritate, aceşti politruci trăiesc exclusiv de pe urma banului public şi nu sunt în stare să se descurce în viaţa reală. Cu puţine excepţii.

P.S. 1. Primesc în continuare ameninţări de tot felul. Ultima a venit aşa, mai indirect, din partea unora la care nu mă aşteptam. Băieţii mi-au transmis că dacă nu mă liniştesc, mă vor da afară din spaţiul de la Casa Tineretului, pe care îl ocup cu sediul redacţiei. Le-am trimis vorbă că nu au primit moştenire de la familia lor nici oraşul, nici Casa Tineretului şi nici dreptul de a face legea după bunul lor plac. Mai mult de atât, i-am asigurat că eu pot scrie despre şmecheriile lor şi de pe o bancă din Piaţa Centrală, unde mă pot aşeza cu un laptop în braţe, fără a avea nevoie de cei patru pereţi la care se face referire. Mi-e scârbă şi din nefericire pentru ei acest sentiment îmi dă şi mai multă putere.
P.S. 2. Săptămâna trecută, portăreii trimişi de Primărie s-au prezentat din nou la uşa Şcolii Postliceale Sanitare Dr. Dinu pentru a forţa evacuarea acestei instituţii de învăţământ şi, după mine, pentru a batjocori memoria celui care a fost Doctor Florea Dinu, omul care a schimbat vieţile a sute de pacienţi din ţară şi din străinătate prin harul şi inventivitatea sa medicală. Aproape în acelaşi timp, politrucii de la conducerea oraşului aprobau concesionarea hotelului de la Casa Tineretului pentru 25 de ani, în urma unei decizii venite pe firul scurt de la şefii lor. De aici trageţi dvs. concluzia, pentru că mie, după cum spuneam mai înainte, mi-e scârbă.

Cronica unei jupuieli publice

Ştiu că am mai spus-o, însă tare îmi place să o repet. Decizia celor aflaţi la putere în administraţia locală de a mări taxele şi impozitele cu 20% (cea mai mare creştere din România) este pe cât de inoportună, în această perioadă, pe atât de nejustificată, având în vedere motivele „subţiri” invocate de autorităţi.
Am avut curiozitatea să calculez, cu aproximaţie, cîţi bani va încasa administraţia locală în urma acestei majorări fără precedent a birurilor. Ei bine, aproximativ 40 de miliarde lei vechi (în cazul în care toată suflarea cetăţenească contribuabilă îşi va plăti impozitele) este suma pentru care aceste paiaţe politice au ales să ne jupoaie de piele, iar ei să rămână liniştiţi, în funcţiile lor călduţe, lăudându-se doar cu respectul şi responsabilitatea pentru cetăţeni.
Dar să vedem pentru ce trebuie să plătim acest preţ suplimentar, clocit 100% artificial de aceste găini politice de Gostat (şi aici îmi cer iertare de la harnicele fiinţe outoare,  care în scurta lor viaţă produc ceva pentru societate). Păi vă spuneam că, în primul rând, pentru liniştea lor, care printre altele, înseamnă: continuarea asfaltărilor promise clienţilor politici, „plantarea” unui nou sens giratoriu în imediata vecinătate a terenurilor de tenis de la Fibec, comandarea unui studiu de fezabilitate pentru proiectul ştiinţifico-fantastic de modernizare a centrului civic şi a unui studiu de oportunitate în urma căruia o mare parte a Casei Tineretului se va transforma într-un cazino, plombarea sutelor de gropi din carosabil cu tehnologia buteliei de aragaz şi a arzătorului de pârlit porcul, aranjarea câtorva borduri politice, unul-două concerte stradale, finanţarea fotbalului electoral şi nu în cele din urmă, spoirea câtorva grădiniţe, şcoli ori spitale, toate tocmite „la sânge” de comisiile de încredinţare directă ori de licitaţie (aceste comisii care sunt adevărate „fabrici de succes” ale băieţilor deştepţi din administraţia locală vor face obiectul altui material, în care am să vă explic exact mecanismul aproape perfect al şmecheriilor) girate de deontologii de Primărie. Sunt sigur că mi-au scăpat multe din „marile realizări” gândite de administraţia Tiseanu în contul acestor 40 de miliarde de lei vechi, dar sunt tot atât de sigur că, în marea lor majoritate, ele ar fi trebuit reportate pentru vremuri mai bune şi poate chiar eliminate definitiv din cârca contribuabilului. Numai că un astfel de raţionament, zic eu al unui om normal, nu se potriveşte cu gândul lor cel mare şi anume acela de a câştiga alegerile din 2012 cu orice preţ şi, ce ironie, cu ajutorul zecilor de miliarde din buzunarul tot mai gol al cetăţeanului. Ce chestie interesantă! Jupoi populaţia cu noi taxe şi impozite, asfaltezi trei străzi... iar în campania electorală te întorci la uşa celui jupuit şi-i spui: „Vezi ce-am făcut noi pentru tine? Votează-ne!” Şi când mai pui la socoteală că din toată afacerea le rămâne şi de „o măslină”, politica lor se transformă într-un vis frumos! Acum înţelegeţi de ce ţin ăştia cu dinţii de privilegiile lor?

Sunt sigur că deontologii din Primărie, care mai devreme sau mai târziu vor da socoteală, vor spune că lista „marilor realizări” enumerate mai sus este doar ceea ce vrea să scoată în evidenţă un ziarist care îi critică tot timpul.
Aş putea să fiu de acord cu o astfel de abordare, în măsura în care, la rândul lor, vor prezenta opiniei publice cum anume vor fi cheltuiţi, leu cu leu, toţi aceşti bani pe care cetăţenii ar fi putut să-i folosească spre binele familiei lor. Pe lângă asta, ei trebuie să ne mai spună câte miliarde se cheltuiesc pentru aparatul propriu al Primăriei în fiecare an în contul salariilor, întreţinerii, combustibililor, telefoniei, deplasărilor, sporurilor, protocolului şi ce economii s-au făcut la acest capitol. Nu mai zic că înainte de a aproba „marea jupuială publică”, nişte administratori responsabili de oraş ar fi trebuit să prezinte opiniei publice o analiză complexă din care să reiasă că singura soluţie pentru ca bugetul local să nu se prăbuşească (dacă aici s-a ajuns după managementul lor) este mărirea taxelor. Şi asta după ce, în prealabil, funcţionarii din Primărie şi şefii lor ar fi făcut nopţi albe încercând să găsească alte soluţii, pentru a nu pune presiune pe cetăţeni. Dar ce vorbesc eu de nopţi albe, de analize economice, de strategii de criză ori dezvoltare a oraşului, când singura lor preocupare, de ani de zile, este „serviciul de colectare taxe şi asfaltare”, brevetat de ei, unde banii se strâng, se cheltuiesc şi de cele mai multe ori se întorc în teşcherea.
Zilele trecute am urmărit, pe toate canalele tv, răzmeriţa englezilor împotriva unor decizii de austeritate impuse de administraţia britanică. Sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru a-şi apăra drepturile. Nu sunt adeptul unor astfel de confruntări stradale, însă nu mă pot împăca cu ideea pacifismului de prost gust românesc. Tăcerea noastră le dă aripi acestor găinari care ne batjocoresc tocmai pentru că ne-au simţit slăbiciunea.
Sunt curios dacă recentul demers al singurului partid de opoziţie din oraş, de a strânge semnături de la cetăţeni în favoarea anulării hotărârii prin care Consiliul Local a majorat taxele şi impozitele locale cu 20%, va avea succes. Demersul este unul legitim şi se bazează pe dreptul cetăţenesc de a nu fi de acord cu ceea ce o mână de politruci slugarnici a hotărât că este bine pentru comunitate.
Probabil că cei împotriva cărora se îndreaptă această iniţiativă o vor socoti drept propagandă politică a concurenţei. Chiar şi aşa să fie, eu cred că este un bun prilej de a le transmite celor care nu ţin cont de părerile noastre că a trectul timpul în care ne puteau scuipa în faţă fără să primească înapoi un dos de palmă peste bot.

P.S. 1 Sâmbătă, 26 martie, operaţiunea „furtună în deşert” a revenit pe străzile Câmpinei. Cine s-a încumetat să iasă pe stradă a primit, în contul măririi taxelor şi impozitelor cu 20%, porţia de nisip în gură şi de praf în ochi de la administraţia Tiseanu. Aşteptăm ploaia, care nu mai vine, singura care mai poate spăla ruşinea!
P.S. 2 După cum mă aşteptam, cumetria din administraţia locală înfloreşte. Celebrii soţi Nistor, ştiţi d-voastră care, unul la Piaţă, altul la Poliţia Comunitară (sau viceversa, cine mai ştie?!), au cam intrat într-un con de umbră. Se zice că în vogă acum sunt  domnii Comănescu, tată şi fiu, primul inspector la Piaţă (care nu ştie nici el ce inspectează), celălalt electrician la Primărie. Dar nu orice fel de electrician, ci unul care se zice că este băgat în priza din cabinetul 1 şi care ar avea puţină legătură cu firma portocalie care construieşte bazinul de înot de la căminele Petrol. Vă spun eu povestioara altă dată, când o să aflu şi cam ce învârte numitul Drăgănoiu în partitura asta.
P.S. 3  Să ceri taxă de urbanism de 100 de milioane lei vechi unei asociaţii de proprietari care şi-a anvelopat blocul pe cheltuiala ei, mi se pare o altă tâmpenie marca „administraţia Tiseanu”. De aici reiese foarte clar că pe ăştia îi doare în cot de cetăţeni şi de problemele lor. Pentru a rezolva astfel de situaţii,  Consiliul Local ar trebui să adopte o hotărâre prin care anveloparea locuinţelor să fie exceptată de la plata oricăror taxe locale.

Lecţia de modestie

După ce-l asculţi preţ de două ore pe marele actor Marcel Iureş este foarte dificil să-i întorci spatele şi sa reintri în atmosfera apăsătoare a unei existenţe mărunte trăită într-un oraş prăfuit de provincie cum este Câmpina, unde singurele bucurii ale sufletului sunt cele câteva fete frumoase pe care le observi sporadic pe stradă, lectura unei cărţi bune, emoţiile de suporter al unei echipe de fotbal şi poate chiar momentele de socializare în faţa unui pahar cu bere, alături de amici mai mult sau mai puţin bârfitori.
Asta am simţit eu săptămâna trecută, când am avut privilegiul să-l cunosc personal pe cel care a împărţit platourile de filmare cu mari actori ai lumii, în producţii cinematografice importante: Marcel Iureş. Un om, pe cât de complex, pe atât de simplu şi extrem de modest.
La întâlnirea cu Marcel Iureş, care a avut loc în sala de protocol a fostului Hotel al Petrom, am sosit cu o oarecare aroganţă a omului care are o impresie bună despre sine, tipic românească de altfel şi am plecat cu coada între picioare, îngândurat, realizând la ce mare depărtare mă aflu de un astfel de mare spirit.
Modestia lui Iureş este năucitoare. De la hainele pe care le îmbracă, până la principiile sale de viaţă şi mai ales cele referitoare la societatea în care trăim, omul debordează de bun simţ. Simplitatea lui îţi arată, de fapt, complexitatea unui mare caracter născut în Băileştiul lui Amza Pellea şi desăvârşit pe marile scene ale lumii.
Dialogul cu Marcel Iureş a fost un moment de normalitate într-o lume absolut nebună, în care cei peste 200 de invitaţi au aflat că viaţa nu este o simplă piesă de teatru pusă în scenă de o clică de regizori proşti, ci mai degrabă o luptă în care fiecare ne alegem rolul în funcţie de cât ne duce mintea.
Atunci când am prins momentul, l-am întrebat pe Iureş care este filosofia lui de viaţă. Mi-a răspuns că este aceea a lucrului bine făcut, izvorâtă din învăţătura primită de la mamă, care l-a îndemnat: „Să te porţi bine cu oricine şi oriunde te duci” Odată cu acest răspuns am aflat de acceptase Iureş invitaţia de a participa la o discuţie liberă cu oameni faţă de care nu avea nicio obligaţie şi de pe urma cărora nu avea să încaseze nimic în seara aceea. El a trecut pe la noi să ne înţeleagă şi să ne ofere, fără intenţie, o lecţie de modestie. Oare câţi dintre noi, în locul lui, am fi procedat la fel?

Pacientul politic

De foarte mult timp vorbesc aici despre politruci şi găştile lor, a căror singură preocupare este aceea de a devora banul public şi de a pune mâna pe toate bunurile care pot face obiectul unei decizii politice, atât la nivel central, cât şi la nivel local. Nu am avut niciodată pretenţia că sunt deţinătorul adevărului, însă rând pe rând, multe dintre cele despre care am scris se adeveresc azi.
Am să vă dau doar un singur exemplu şi asta din lipsă de spaţiu, ca să înţelegeţi mai bine cum se pune problema în această societate românească patronată de lichele, în special de cele politice: zilele trecute, deputatul PDL Florin Anghel a fost declarat de presa centrală (ziare de mare tiraj şi televiziuni) printre primii parlamentari din România la capitolul devoratorilor de bani publici. Firmele pe care le controlează înregistrează mari profituri de pe urma lucrărilor publice şi asta în timpul în care sute de mii de alte societăţi au dat faliment ori se zbat în mocirla unei economii naţionale prăbuşite. Anghel se mândreşte cu asta şi se crede un tip isteţ, pentru că face parte dintr-o gaşcă aflată la putere, aşa cum de altfel a avut talentul sa se insinueze în toată cariera sa politică. Anghel este, de fapt, un pacient politic, greu de diagnosticat, însă cu siguranţă interesant de studiat. Nu mi-am propus să dezvolt azi acest subiect deosebit de complex (care ar putea face chiar obiectul unui întreg serial publicistic), pentru că scopul meu este altul şi anume acela de a atrage atenţia că acest gen de politician, alături de gaşca sa, bine înfipt în coasta PDL-ului local condus de Tiseanu, are şi va avea un cuvânt greu de spus în administraţia locală. Ei azi prosperă în tăcere, într-o perioadă de  criză, acoperiţi de complicitatea lui Tiseanu (pe plan local), pentru ca mai târziu să iasă din nou în faţă cu buzunarele doldora, ca o soluţie pentru cei slabi, care din ignoranţă ori sărăcie îi vor susţine. Tiseanu ştie exact câţi bani publici le intră ăstora în buzunare, însă tace chitic, pentru că fără sprijinul lor în Consiliul Local ori în viitoarea campanie electorală, mitul său riscă să se prăbuşească. Dacă teoria mea este falsă, îl invit pe Horia Tiseanu să ne spună câte miliarde au încasat firmele controlate de Anghel în ultimii ani din bugetul local pentru studii de fezabilitate (oportune sau nu) ori cine controlează firmele care asigură diverse servicii spitalelor din Câmpina? Sau poate ne răspunde domnul Tiseanu cum a ajuns la concluzia că megaproiectul de modernizare a centrului civic (pentru care a cheltuit deja aproximativ 1,2 miliarde lei vechi) este nerealizabil şi totuşi se gândeşte să comande (probabil tot la firmele controlate de Anghel) un studiu de fezabilitate care să coste alte miliarde, doar aşa, ca să existe, în caz de nevoie. Dacă aceste întrebări au un grad prea mare de dificultate, îi ofer altele două, mai „uşoare”: cine a dat ordin să se concesioneze hotelul de la Casa Tineretului unei firme care are ca obiect de activitate jocurile de noroc şi câţi bani vor încasa firmele controlate de Anghel de pe urma proiectului de modernizare a Căii Dacia? Evident, nu aştept să primesc răspunsuri, pentru că astfel de adevăruri ar putea declanşa reacţii în lanţ mai ceva ca la Fukushima.

P.S. 1 Un copil are nevoie urgentă de ajutorul nostru. Victimă a unei erori medicale, Drăgan Andrei Alexandru, nu aude şi nu vorbeşte la aproape 4 ani. Are nevoie de 30.000 de euro pentru un implant care ar putea să îi ofere o viaţă normală. Sunt curios dacă vreunul dintre toţi aceşti devoratori de bani publici se va îndura să îl ajute cu ceva pe acest copil atât de devreme încercat de viaţă.
P.S. 2 Duminică, pe stadionul Poiana a fost spectacol atât pe teren, unde CSM a arătat ca o echipă bine închegată, cât şi în tribună, unde circula din gură în gură un banc pe seama primarului Tiseanu: „De ce a ales Tiseanu să investească bani publici în fotbalul local şi tocmai la Unirea Câmpina? Pentru că s-a gândit că Mara & Co. ar fi de acord să construiască un sens giratoriu în cercul de la mijlocul terenului pentru un pumn de arginţi”.