Când vine vorba să scriu despre alţii pe marginea oricărui subiect, îmi este relativ lesne să o fac, pentru că îmi place să analizez cu luciditate oameni şi fapte. Asta este o deformaţie profesională care în timp a devenit chiar o plăcere instinctuală.
Azi trebuie să vorbesc despre mine şi o fac cu mare apăsare, doar din dorinţa de a descrie aşa cum am trăit eu un eveniment care probabil îmi va schimba semnificativ existenţa. În fapt, la prima vedere, debutul meu editorial nu este un moment de interes public, dar am luat hotărârea să împărtăşesc această bucurie cu dvs., cititorii mei, pentru că în definitiv cartea pe care am lansat-o sâmbătă, 27 octombrie, la Casa de Cultură „Geo Bogza” am scris-o împreună, eu şi dvs., într-o simbioză aproape perfectă a năzuinţelor noastre pentru o lume mai dreaptă.
Unii vor spune că sunt arogant închipuindu-mi că toţi cititorii acestei rubrici se situează pe palierul gândurilor mele. Nici vorbă să cred aşa ceva! Îmi ajunge majoritatea pe care am încercat, peste timp, să nu o dezamăgesc.
Lansarea volumului de publicistică „Rămân să disper printre ai mei” (de fapt a fost vorba despre o dublă lansare, Christian Crăciun a tipărit şi el volumul de publicistică „Circumstanţiale”) a debutat sub auspiciile emoţiilor cutremurătoare care au pus stăpânire pe mine în faţa celor aproximativ 100 de invitaţi, prezenţă record în ultimii ani la o asemenea manifestare în Câmpina. Oameni de cultură şi de afaceri, politicieni, elevi, studenţi, presă şi oameni simpli pe care nu-i cunosc. Îi priveam oarecum speriat pe toţi aceia care, aşezaţi rânduri – rânduri pe scaune, se transformaseră subit din cititorii de la celălalt capăt al gândurilor mele în persoane reale, cu aşteptări imediate. Îmi venea să fug pe scări şi să las totul la voia celorlalţi organizatori ori a întâmplării. Însă cu siguranţă aş fi fost catalogat drept nebun sau cel puţin iresponsabil.
Ceea ce a urmat a fost o recunoaştere publică (zic eu cu mult peste meritele mele) a jurnalistului, despre a cărui activitate publicistică şi-au spus punctul de vedere mulţi oameni cu ştaif ai societăţii câmpinene. Evident că m-am simţit răsplătit pentru tot efortul de a fi încercat să schimb ceva prin forţa cuvântului scris în societatea noastră, însă acest gen de recunoaştere nu ar fi fost nici pe departe complet dacă cei cărora le-am adus nenumărate critici nu erau şi ei prezenţi să o constate. Senatorul Severin, primarul Tiseanu, consilierii PDL Dulă şi Bondoc au fost acolo şi asta cred că nu poate să reprezinte decât o formă de respect, care dovedeşte că publicistul şi-a făcut corect treaba. În ceea ce-i priveşte pe cei enumeraţi mai sus, trebuie să recunosc un lucru şi anume acela că odată ce demonstrezi că ai tăria să îşi respecţi „adversarul”, înseamnă că materialul din care eşti plămădit are un anumit fond care îţi susţine prezenţa ca om între oameni. Dincolo de toate astea rămâne timpul, care va demonstra cine este fiecare cu adevărat.
Încărcătura emoţională imensă pe care am suportat-o la debutul meu editorial, dar şi recunoaşterea celor din jur, mi-au generat gândul că ceea ce fac merită continuat, fie şi numai pentru a demonstra că într-un sistem social nenorocit se poate trăi şi altfel decât cu capul în pământ.
Azi trebuie să vorbesc despre mine şi o fac cu mare apăsare, doar din dorinţa de a descrie aşa cum am trăit eu un eveniment care probabil îmi va schimba semnificativ existenţa. În fapt, la prima vedere, debutul meu editorial nu este un moment de interes public, dar am luat hotărârea să împărtăşesc această bucurie cu dvs., cititorii mei, pentru că în definitiv cartea pe care am lansat-o sâmbătă, 27 octombrie, la Casa de Cultură „Geo Bogza” am scris-o împreună, eu şi dvs., într-o simbioză aproape perfectă a năzuinţelor noastre pentru o lume mai dreaptă.
Unii vor spune că sunt arogant închipuindu-mi că toţi cititorii acestei rubrici se situează pe palierul gândurilor mele. Nici vorbă să cred aşa ceva! Îmi ajunge majoritatea pe care am încercat, peste timp, să nu o dezamăgesc.
Lansarea volumului de publicistică „Rămân să disper printre ai mei” (de fapt a fost vorba despre o dublă lansare, Christian Crăciun a tipărit şi el volumul de publicistică „Circumstanţiale”) a debutat sub auspiciile emoţiilor cutremurătoare care au pus stăpânire pe mine în faţa celor aproximativ 100 de invitaţi, prezenţă record în ultimii ani la o asemenea manifestare în Câmpina. Oameni de cultură şi de afaceri, politicieni, elevi, studenţi, presă şi oameni simpli pe care nu-i cunosc. Îi priveam oarecum speriat pe toţi aceia care, aşezaţi rânduri – rânduri pe scaune, se transformaseră subit din cititorii de la celălalt capăt al gândurilor mele în persoane reale, cu aşteptări imediate. Îmi venea să fug pe scări şi să las totul la voia celorlalţi organizatori ori a întâmplării. Însă cu siguranţă aş fi fost catalogat drept nebun sau cel puţin iresponsabil.
Ceea ce a urmat a fost o recunoaştere publică (zic eu cu mult peste meritele mele) a jurnalistului, despre a cărui activitate publicistică şi-au spus punctul de vedere mulţi oameni cu ştaif ai societăţii câmpinene. Evident că m-am simţit răsplătit pentru tot efortul de a fi încercat să schimb ceva prin forţa cuvântului scris în societatea noastră, însă acest gen de recunoaştere nu ar fi fost nici pe departe complet dacă cei cărora le-am adus nenumărate critici nu erau şi ei prezenţi să o constate. Senatorul Severin, primarul Tiseanu, consilierii PDL Dulă şi Bondoc au fost acolo şi asta cred că nu poate să reprezinte decât o formă de respect, care dovedeşte că publicistul şi-a făcut corect treaba. În ceea ce-i priveşte pe cei enumeraţi mai sus, trebuie să recunosc un lucru şi anume acela că odată ce demonstrezi că ai tăria să îşi respecţi „adversarul”, înseamnă că materialul din care eşti plămădit are un anumit fond care îţi susţine prezenţa ca om între oameni. Dincolo de toate astea rămâne timpul, care va demonstra cine este fiecare cu adevărat.
Încărcătura emoţională imensă pe care am suportat-o la debutul meu editorial, dar şi recunoaşterea celor din jur, mi-au generat gândul că ceea ce fac merită continuat, fie şi numai pentru a demonstra că într-un sistem social nenorocit se poate trăi şi altfel decât cu capul în pământ.
P.S. Săptămâna trecută vă spuneam că de azi voi începe un fel de serial portretistic al candidaţilor propuşi de colegiul nostru (2 Deputaţi şi 1 Senat) pentru alegerile parlamentare. Am să mă ţin de cuvânt începând cu ediţia viitoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu