Revolta studenţilor şi rebeliunea liberală

Revolta studenţilor de la Facultatea de Istorie din Bucureşti şi rebeliunea liberală de la Prahova sunt două întâmplări consumate în ultimele zile pe scena publică românească, aparent fără prea mare ecou şi totuşi destul de importante din punct de vedere al culturii revoltei atât de mult discutată în ultimul timp la români.
Modestă şi chiar fără motivaţii profunde (mă aşteptam la revendicări serioase şi bine formulate), revolta studenţilor nu poate fi trecută cu vederea, pentru că în spatele ei se simte nemulţumirea reală şi justificată a tinerei generaţii, care nu-şi mai găseşte locul în propria ţară, o nemulţumire care se regăseşte în toate păturile sociale. Prin gestul lor, studenţii de la istorie au readus în prim-plan tipul revoltei haotice, care a însemnat, de fapt, scânteia revoluţiei din ‘89 şi semnalul în urma căruia societatea ar trebui să conştientizeze că are probleme la care trebuie să caute soluţii rapide şi reale.
De cealaltă parte a baricadei sociale, rebeliunea liberală de la Prahova, care a însemnat decapitarea liderului PNL Adrian Semcu şi a cumetriei politice instituite de acesta, reprezintă poate un prim şi important pas înspre însănătoşirea clasei politice de jos în sus. Prea puţin dispuşi să mai înghită anumite grupări din partid care se pupau pe din dos, pentru privilegii mărunte, cu puterea portocalie, liberalii prahoveni au cerut conducerii centrale demiterea lui Semcu, care în cele din urmă a fost nevoit să renunţe la funcţie sub presiunea majorităţii. Nu ştiu dacă înlăturarea acestui personaj politic şi a sistemului oligarhic creat de el va rezolva problemele de moralitate ale liberalilor prahoveni, însă ştiu că rebeliunea (răzvrătirea) oamenilor de bună credinţă din acest partid este un semn că societatea românească încă mai are anticorpi şi totodată este un exemplu care ar putea declanşa reacţii în lanţ.
Chiar dacă sunt situate în planuri sociale diferite, revolta studenţilor şi rebeliunea liberală au un numitor comun - nevoia de a protesta în faţa nedreptăţii - care, privit la adevărata lui valoare, fără interpretări şi suspiciuni, ne dă speranţe pentru o viitoare societate normală.