Teoria jigodiilor sau povara de a fi cetăţean

M-am întrebat de multe ori în ultima vreme cum ar fi dacă noi, oamenii de rând ai acestei ţări, am demisiona cu toţii deodată din calitatea de cetăţean şi i-am lăsa pe netrebnicii conducători ai naţiei din ultimii 20 de ani singuri, fără obiectul muncii! Credeţi că un astfel de şoc i-ar trezi la realitate sau ar împărţi ţărişoara ca o haită de lupi flămânzi, aşa cum procedează şi azi? Eu sunt convins că hienele astea ar alege a doua variantă şi, mai mult de atât, cred că ar fi capabili să „importe” din lumea largă armate de proşti care salivează precum câinele lui Pavlov din patru în patru ani în faţa unei pungi cu zahăr, a unui mititel şi a unei sticle de bere. Aşa cred ei că se conduce o naţiune, iar în spatele uşilor închise îşi dau coate şi se hlizesc, sorbind aburul puterii zămislit din sângele acestei naţii obidite.
Aceşti cioclii ai României post-decembriste îşi fac de cap de peste 20 de ani, răspândiţi precum cancerul în toate celule tinerei societăţi democratice româneşti, începând de la Guvern, Parlament şi până în ultima primărie din miile de sate unde timpul a rămas încremenit parcă în epoca medievală.
Trăim şi azi ca în alte vremuri trecute ale istoriei noastre aceeaşi poveste a neamului sărăcit cu bună ştiinţă de jigodiile cu guler alb care, pe fondul lipsei de educaţie a poporului, explicabilă prin multe argumente, au intrat în politică, s-au aşezat în frunte şi se cred capabili să negocieze şi să hotărască, atât în plan intern, cât şi în plan internaţional, destinele a milioane de oameni. Ei ştiu că o mare parte a neamului nu reacţionează din laşitate, iar alta din complicitate la sistemul diabolic al politicii de cumetrie pe care l-au creat şi atunci se înfig şi mai adânc în trupul slăbit al patriei, devorând tot ce le iese în cale, mai nou pâinea de la gura copiilor şi a pensionarilor.
Într-un fel sau altul, aceste jigodii vor trebui să înţeleagă că a sosit timpul să se întoarcă în negura iadului care i-a adus pe capul nostru, însă nu o vor face decât dacă noi îi vom extirpa cu bisturiul atitudinii noastre. Eu am ales să reacţionez în felul meu în faţa acestui sistem ticălos, aici, în micul univers al oraşului în care trăiesc. Şi am să o fac atâta vreme cât am să simt în jurul meu forţa benefică a celor mulţi care îmi susţin demersul. Cred cu tărie că în oameni trebuie reaprinsă flacăra demnităţii, pentru a mai putea fi oameni. Restul este o făţărnicie.
Şi pentru ca peroraţia de mai înainte să nu fie socotită un fel de idealism (fără de care, în opinia mea, nimic nu se poate construi în societate) de către adepţii zicalei „noi muncim, nu gândim”, care sunt destul de mulţi şi fără îndoială folositori dacă au principii sănătoase, am să vă dau câteva indicii la care să reflectaţi întru susţinerea teoriei jigodiilor, pe care am expus-o de fapt mai sus.
De pildă, care credeţi că este logica pe baza căreia administraţia locală a cheltuit o sumă enormă (6,5 miliarde lei vechi) pentru sensul giratoriu din imediata vecinătate a complexului Fibec? Sau: de ce să fi plătit administraţia locală acum 1,5 miliarde lei vechi premii pentru un concurs de arhitectură care a avut drept temă modernizarea centrului civic al oraşului, când niciunul dintre proiecte nu va putea fi transfornat în realitate în următorii 10 ani? Sau: la cine credeţi că s-au gândit aleşii locali când au propus şi votat mărirea taxelor şi impozitelor locale cu 20%, într-o perioadă de profundă criză economică, în care mulţi dintre cetăţenii contribuabili ai oraşului nu mai au bani nici pentru mâncare? Sau: ce să fi avut în cap consilierul local Gheorghe Sandu când a propus mărirea unor anumite taxe locale, plătibile de către omul de rând, cu 200%? Sau: în ce fel de societate trăim în ziua în care femeile gravide hotărăsc să nască prematur, cu riscurile de rigoare, numai pentru a putea beneficia de nişte bani în plus pentru creşterea viitorilor copii?
Sunt sigur că veţi găsi răspunsuri la toate aceste indicii, aşa cum sunt sigur că nimic nu vă opreşte să le treceţi prin filtrul celor mai sus amintite de mine.
Trecând acum în cu totul alt registru, am să încerc să vă ţin la curent cu ceva detalii privitoare la polemica dintre mine şi cei doi deontologi de la Primărie, Horia Tiseanu şi Paul Moldoveanu. Între timp, din doi a rămas doar unul, având în vedere că la începutul săptămânii trecute am primit un nou drept la replică, semnat de data aceasta doar de secretarul primăriei, Paul Moldoveanu (primarul Tiseanu s-a retras discret!). Un drept la replică stufos şi plin de accente dramatice, ca într-o piesă de Shakespeare. De acolo am aflat multe dintre surprinderile lui Paul Moldoveanu, dar aproape niciun răspuns concret cu privire la întrebările pe care le-am adresat celor doi deontologi. Şmecheria este că cel care ar fi trebuit să răspundă în principal s-a retras şi l-a lăsat în luptă pe Paul Moldoveanu, care ridică din umeri şi zice că cele răscolite de mine nu intră în sfera atribuţiilor lui. Aş fi comentat cu mare drag, punct cu punct, scrisoarea deontologului, însă ca să fie şi mai deontolog, Paul Moldoveanu a publicat-o pe site-ul Primăriei (vă daţi seama cât de tare i-am enervat şi deranjat), „înobilându-mă” astfel cu onoarea de a fi primul ziarist de istoria Câmpinei pus la stâlpul infamiei la „gazeta de perete” a Primăriei. În aceste condiţii, i-am comunicat deontologului, prin intermediul purtătorului de cuvânt, că am să-i public dreptul la replică în momentul în care o să apară pe site-ul Primăriei şi punctul meu de vedere. Aşa zice deontologia profesională pe care o aduci în discuţie, Paul Moldoveanu! Cu părere de rău pentru că încă nu pot să spun ce aş avea de spus în legătură cu deontologii, mă opresc aici şi mai aştept încă un răspuns de la Primărie.
P.S. Mulţi oameni cu care de mână, dar şi cu suflet, au fost alături de suferinţa fostului primar R.R. Micu. Eu îi ştiu şi mi-ar face plăcere să îi ştiţi şi dvs., însă ei vor să rămână în anonimat, aşa cum le stă bine marilor caractere. Să nu credeţi că de partea cealaltă nu au fost şi jigodii care au posibilitatea să ajute, dar dintr-o răutate patologică nu au făcut nimic. Ăstora chiar mi-ar face mare plăcere să le public numele! Pentru dl. R.R. Micu sunt speranţe mari de vindecare şi îi doresc din partea tuturor celor care sunt  în asentimentul meu, multă sănătate!

Despre un om şi puţinul rămas

Scriu azi aceste rânduri înduplecat doar de obligaţia faţă de cei mulţi care mă aşteaptă în fiecare săptămână şi pentru care o parte din sufletul meu se consumă cu fiecare cuvânt aşternut pe hârtie.
Nu am deloc chef să vorbesc despre nesimţiţii care au învăţat să se creadă buricul pământului pentru că au o funcţie ori pentru că şi-au umflat buzunarele cu bani nemunciţi. Cred că lehamitea astea mi se trage şi de la vestea că unul dintre puţinii oameni pe care i-am respectat vreodată în administraţia locală are, din păcate, o gravă problemă de sănătate. Un om drept, pe care l-am cunoscut în perioada romantică a democraţiei postrevoluţionare (1996-2000), atunci când indiferent de culoarea politică, aleşii se aşezau în locurile lor recomandaţi doar de educaţie şi de valoarea recunoscută de societate, bineînţeles, cu mici excepţii. Acele vremuri au apus de mult, iar noi am ajuns să trăim în timpul slugoilor a căror conştiinţă se vinde la tarabă. Într-o zi, poate am să fac inventarul acestora, însă acum mă voi apleca spre cel care a rămas în percepţia publică drept cel mai bun primar al Câmpinei (şi asta nu o spun doar eu, ci mulţi dintre cei care l-au cunoscut), Romul Remus Micu, căci el este principalul motiv al tristeţii care mă încearcă în aceste zile.
Aş vrea să vă pot spune în amănunt ce se întâmplă, dar i-am promis acestui om că nu o voi face şi trebuie să îmi respect cuvântul dat. Am să subliniez doar că domnul R.R. Micu a fost, poate, singurul primar postdecembrist care nu s-a plecat în faţa nimănui, respectându-se astfel pe sine şi pe cei care l-au ales. Nu ştiu cât asfalt a turnat şi câte borduri a aranjat pe străzile oraşului, însă ştiu că nu a fost sluga nimănui şi, cel puţin pentru mine, asta înseamnă foarte mult.
Domnul R.R. Micu este un om extrem de decent, care în ultimii ani a suferit cumplit în urma pierderii soţiei, sufletul său pereche. Astăzi, suferinţa sufletului s-a dublat cu o alta, a trupului. L-am căutat din dorinţa de a-l încuraja şi pentru a-i oferi sprijinul. Mi-a răspuns puţin surprins, dar cu demnitate, că nu vrea să facă din suferinţa lui o povară pentru alţii. I-am spus că o fac din suflet pentru un OM de valoare. A tăcut preţ de câteva secunde şi apoi, uşor înlăcrimat, mi-a mulţumit. Atunci am înţeles că, poate din puţinul rămas înaintea-i, acest OM mai are puterea recunoştinţei. Câţi dintre noi ar fi capabili de aşa ceva?
Poate că ar mai fi important de ştiut că domnului R.R. Micu i-au trecut prin mână, în calitate de primar, zeci de miliarde din bugetul oraşului şi cu toate astea, a plecat de la Primărie cu aceeaşi avere cu care venise. O fi ăsta vreun merit?
P.S. 1 Aştept cu nerăbdare să văd ce reacţie vor avea cei doi dentologi din Primărie, Horia Tiseanu şi Paul Moldoveanu, la vestea ca acela care le-a fost şef un mandat întreg, dl. R.R. Micu, se află într-o situaţie dificilă şi are nevoie acum de sprijin. Îi cer iertare d-lui R.R. Micu pentru acest p.s. cu care nu ar fi fost de acord, însă cu deontologii trebuie să te asiguri că au înţeles ce trebuie să facă într-o astfel de situaţie.
P.S. 2. Ieri, înainte de închiderea ediţiei, secretarul Primăriei, Paul Moldoveanu, a trimis la redacţie un nou drept la replică, de data aceasta mult mai stufos, prin care mă ia la puricat, îmi dă lecţii de conduită şi răspunde după cum îi pică bine la întrebările pe care i le-am adresat săptămâna trecută. Din păcate nu am avut spaţiul necesar publicării lui în această ediţie şi mai cu seamă pentru comentariile de rigoare pe marginea acestuia. Aşa că, domnule Paul Moldoveanu, mai aveţi puţintică răbdare!

Scrisoare deschisă către „deontologii” Horia Tiseanu şi Paul Moldoveanu

Cum era de aşteptat, „Cuvântul care înţeapă” de săptămâna trecută a făcut înconjurul Câmpinei, iar reacţiile nu s-au lăsat mult aşteptate. Îmbucurător este faptul că am primit zeci de felicitări, pe toate canalele, în marea lor majoritate de la oameni pe care nu-i cunosc şi care şi-au făcut curaj să-mi povestească tot felul de situaţii strigătoare la cer, în care personajele cheie se pot încadra cu succes în dreptul  sintagmei  „existenţe mizerabile” ale societăţii câmpinene. Toţi vroiau puţină dreptate şi probabil momentul lor de glorie în faţa unui sistem social care îi calcă zilnic în picioare. Privindu-i în ochi, am realizat că nu am dreptul că le dau prea mari speranţe din spatele unui petec de hârtie şi a unor cuvinte tăioase, dar le-am promis că am să port drapelul nedreptăţilor care îi macină atâta vreme cât am să simt şi am să cred că în spatele meu vor fi din ce în ce mai mulţi.
De cealaltă parte a baricadei, cei direct vizaţi de ceea ce scriu au început să scoată din sertarele prăfuite ale existenţei lor, necriticate pe cât ar trebui de nimeni, tot felul de replici belicoase prin care încearcă să mă pună la punct, invocând reaua credinţă şi lipsa de deontologie în tratarea unor subiecte în care arăt activitatea lor ilustră în slujba cetăţeanului.
Vă rog să citiţi mai jos un drept la replică semnat de doi dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai Primăriei Câmpina, primarul Horia Tiseanu şi secretarul Paul Moldoveanu, pe care îl public pentru a arăta că sunt deontolog şi nu din respect.

Către ,
Ziarul „Oglinda de Azi”
In atenţia d-lui Fraţilă Florin

Referitor la articolul. dvs. „Existenţe mizerabile sau cum să încasezi chiria de la o moartă”, publicat în ziarul „Oglinda de Azi” din data de 23 noiembrie 2010, în care se deformează în mod voit şi tendenţios realitatea, vă rugăm să procedaţi la publicarea în paginile ziarului dvs. a următorului drept la replică:
Articolul la care facem referire demonstrează evidenta rea credinţă şi renunţarea la orice principii deontologice ale meseriei de ziarist, scopul fiind doar discreditarea instituţiei Primăriei municipiului Câmpina, dovadă fiind faptul că întregul articol este conceput pe baza unor zvonuri şi fără a prezenta şi punctele de vedere a celor implicaţi.
 Pentru corecta informare a cititorilor dvs., noi am contactat telefonic familia Păpuşoiu Brăduţ, care s-a ocupat de înmormântarea d-nei Maria Creangă, iar din declaraţiile telefonice ale soţilor Păpuşoiu rezultă că nu a avut loc nicio discuţie cu vreun reprezentant al biroului de Asistenţă socială din cadrul Primăriei Câmpina.
Contrar celor afirmate în articol,  reprezentanţi ai Primăriei s-au ocupat de fiecare dată, când a fost cazul, de înmormântarea persoanelor fără familie sau pentru procurarea celor necesare înmormântării, pentru cei care nu au venituri ( putem da, ca exemple în acest sens, douăsprezece asemenea cazuri pe care Biroul de Asistenţă Socială le-a rezolvat anul trecut si anul acesta).
Chiar dacă salariile, la nivelul Primăriei Câmpina, au fost micşorate, în acest an cu aproximativ 50%, calitatea actului administrativ nu s-a „diminuat”, din contră dorim să îmbunătăţim serviciile oferite cetăţenilor din municipiul nostru, o dovadă în acest sens fiind faptul că a demarat implementarea proiectului „Servicii de calitate pentru locuitorii municipiului Câmpina”.
În concluzie, apreciem că oricine poate sa afirme orice, despre oricine, dar ne aşteptăm ca profesionalismul, pe care pretindeţi că-l aveţi, să se manifeste într-o prezentare cât mai exactă a unor asemenea situaţii.

Primar, Ing.Tiseanu Horia-Laurenţiu

Secretar, Jr. Moldoveanu Paul

Aşadar, stimaţi cititori, în opinia primarului Horia Tiseanu şi a secretarului Paul Moldoveanu (ultimul fiind chiar şeful serviciului de asistenţă socială), eu am ceva cu angajaţii Primăriei, îi denigrez cu rea credinţă şi sunt un ziarist care nu îşi respectă meseria. 
Acum, domnule primar Tiseanu şi domnule secretar Moldoveanu, aflaţi ce am şi eu de zis:
1. Am decenţa şi educaţia necesare să recunosc să acest Brăduţ Păpuşoiu ar fi putut transmite informaţii distorsionate de subiectivism în povestea sa legată de vizita la Primărie în care a cerut ajutor pentru înmormântarea Mariei Creangă, iar eu să fi fost acolo, la un colţ, păcălit. Însă treaba nu stă deloc aşa. Mărturie stă faptul că după apariţia articolului l-aţi sunat personal pe Brăduţ şi l-aţi luat la întrebări cu privire la ce a declarat pentru ziar şi, în plus, l-aţi chemat la Primărie să staţi de vorbă. Ce vroiaţi să mai aflaţi, domnilor, după ce nefericita Maria Creangă era moartă şi îngropată? Evident că Brăduţ s-a speriat şi a început să mai „uite” din cele ce i se întâmplaseră.  În această situaţie, cred ca adevărul este undeva în conştiinţa acestui Brăduţ, însă presiunea pe care aţi pus-o pe el ridică multe semne de întrebare.
2. Domnule primar Tiseanu, domnule secretar Moldoveanu, dacă dumneavoastră şi subalternii eraţi atât de profesionişti precum spuneţi, trebuia să ştiţi, fără să vă mai spună Brăduţ (când a venit să ceară certificatul de deces şi un loc de veci pentru defunctă) că Maria Creangă era un caz social de multă vreme, din moment ce figura de 12 ani pe lista persoanelor care au cerut cu umilinţă o locuinţă socială pentru a putea supravieţui cu o pensie mizerabilă de 800 lei, din care plătea aproape jumătate chirie. Femeia aceasta, Dumnezeu s-o ierte, şi  pe mine că o pomenesc fără să vreau, s-a chinuit pe la uşile dumneavoastră cu un dosar în mână aproape o viaţă întreagă şi aţi umilit-o. Nu v-a ajuns că v-aţi comportat ca nişte satrapi în timpul vieţii ei, dar aţi continuat şi după ce a murit. Să nu cumva să aveţi tupeul să spuneţi că nu existau posibilităţi de a rezolva o cameră cu chirie pentru amărâta aceea, că mă apucă nervii şi fac inventarul la câţi judecători şi popi aţi dat locuinţe sociale, pentru ca ulterior ele să se transforme în afaceri imobiliare de zeci de mii de euro!
3. Domnule primar Tiseanu, domnule secretar Moldoveanu, îmi spuneţi că sunt de rea credinţă şi îmi puneţi la îndoială deontologia profesională pentru că am luat apărarea unor amărâţi. Dumneavoastră vă uitaţi în oglindă când plecaţi dimineaţa de acasă? Pentru că sunt educat şi vă respect vârsta şi familia, n-am să dezvolt aici samavolniciile caracterelor dumneavoastră duplicitare şi nici deontologia profesională, care în ultimii 15 ani a ajuns să fie un adevărat mit printre câmpineni. Am să vă întreb însă câte ceva, aşa, mai subţirel, din istoria recentă, la care să reflectaţi când vă spălaţi pe dinţi dimineaţa.
Deontologilor, de ce ţineţi în sertar, de atâtea luni, adresa prin care sunteţi obligaţi prin lege să cereţi PNDC-ului înlocuirea lui Alin Moldoveanu în Consiliul Local? Cum se măsoară deontologia d-voastră profesională când vă bateţi joc de investitorii privaţi gen Kaufland, Pieţe Târguri şi Oboare, Cameron Cooper, care au vrut să investească în Câmpina, să creeze locuri de muncă, dar au fost blocaţi de interese politice? Ce afacere stă în spatele blocării proiectului „Calea Dacia”? Cine a căpuşat ani de zile Spitalul Municipal, deontologilor? Ia să vedem, cum stăm cu deontologia, moraliştilor!
Dacă ar fi să continuu exemplele, cred că nu mi-ar ajunge cinci ediţii de ziar, însă îmi este greaţă. Şi cu asta am spus tot.

P.S.1 Coaliţia PD-L – PNDC i-a spulberat visul de afaceri lui Victor Bercăroiu, fără niciun motiv (a propos, deontologii Tiseanu şi Moldoveanu au tăcut mâlc în faţa acestei noi făcături politice), dar în schimb i-a dat undă verde „prinţişorului” pedelist Marian Nistor să negocieze de unul singur construcţia unui nou corp de clădire al Pieţei Centrale. Mă întreb de ce are nevoie Câmpina de o astfel de investiţie, într-o perioadă de profundă criză economică?!
P.S. 2 Una din întrebările care îi frământă pe cei care îmi citesc rubrica se referă la parcarea din Piaţa Centrală din faţa supermarketului Carrefour unde, în mod normal, clienţii nu ar trebui să plătească taxă. Nicăieri în lume nu se plăteşte taxă în parcarea unui supermarket. La noi, parcarea este a Primăriei. Şi-atunci, intervine intrebarea legitimă: cum de are supermarketul Carrefour autorizaţie de funcţionare fără a dispune de locuri de parcare proprii? Poate ne răspund cei doi deontologi de la Primărie, asta în situaţia în care au auzit de etică profesională.

Existenţe mizerabile sau cum să încasezi chiria de la o moartă

Ca şi viaţa, în România zilelor noastre, moartea poate oferi un spectacol dezamăgitor.
Luni, 15 noiembrie, în parcul de la Ceas din centrul civic al Câmpinei se auzea strigătul strident al unei sirene de ambulanţă. Undeva, pe o bancă, viaţa unei femei de 73 de ani se pregătea de sfârşit. Câţiva curioşi şi o targă rece aveau să fie ultimii martori ai unei existenţe care în scurt timp avea să fie considerată una măruntă de către o succesiune de oameni mizerabili.
Câteva ore mai târziu, Maria Creangă murea pe un pat de spital în anonimat, iar singura mărturie a identităţii sale rămânea un telefon mobil în a cărui agendă era trecut un singur nume: Brăduţ. De aici începe povestea lui Brăduţ, un om cu suflet mare, care acceptase ca numele său să figureze în agenda telefonică a bătrânei, fără să-i fie rudă de vreun grad, ci doar o simplă cunoştinţă care ar putea da o mână de ajutor în caz de nevoie. Maria Creangă nu a mai apucat să-i ceară ajutorul, însă medicii care au constatat decesul l-au chemat pe Brăduţ la morga spitalului pentru a identifica cadavrul. Ar fi putut să refuze, însă şi-a asumat această răspundere şi mai mult decât atât a înţeles că asta implică şi gestul moral de a se ocupa de înmormântarea bătrânei. Primul demers a fost acela de a merge la Primărie, la serviciul de asistenţă socială şi de a cere ajutor autorităţilor locale, care în mod normal au obligaţia să se implice într-un astfel de caz social.  Răspunsul a fost unul negativ şi previzibil, zic eu, din moment ce pentru rezolvarea unei astfel de situaţii subalternii lui Tiseanu ar fi trebuit să muncească mult la întocmirea unor hârtii justificative. Şi numai de asta nu le arde acum, după ce li s-a diminuat salariul cu 25%!  Degeaba le-a spus Brăduţ că el este şomer şi că nu are de unde să plătească pentru înmormântarea unei persoane care nu îi este nici măcar rudă, funcţionarii nici n-au vrut să audă. I-au atras însă atenţia că trebuie să dea o declaraţie din care să reiasă că nu va avea nicio pretenţie la averea decedatei. Aţi înţeles? Pe aceşti funcţionari îi interesa averea şi nu mortul, care putea rămâne neîngropat. Lămurit complet de autorităţi, Brăduţ s-a îndreptat, cum era şi normal, către cele sfinte, în parohia lui Ieşeanu. Popa l-a ascultat, i-a făcut nota de plată şi când a văzut că nu prea sunt bani la mijloc i-a întors spatele şi a plecat. După câteva minute de meditaţie, faţa bisericească i-a transmis, prin intermediul dascălului, că i-ar putea trimite un alt popă, care ar fi dispus să participe la înmormântare pentru un onorariu de 180 lei. Pentru Ieşeanu era, probabil, deranjul prea mare! Şi-apoi, din câte am aflat, omul nici nu prea mai are timp, pentru că trebuie să ţină evidenţa încasărilor de la enoriaşi pe calculator, în spatele ferestrelor de termopan cu care şi-a împodobit biserica. Apogeul batjocurei s-a produs însă când Brăduţ a ajuns la domiciliul în care defuncta locuise cu chirie într-o fostă casă naţionalizată. Proprietara imobilului, o oarecare Rădulescu, aflase despre tragedia chiriaşei şi încasase pensia de 800 lei în numele decedatei, oprindu-i chiria de 300 lei pentru luna în curs, adică pentru timpul în care Maria Creangă avea să „locuiască“ deja în cimitir. Aşadar, în micimea existenţei sale mizerabile, această Rădulescu a încasat chiria de la o moartă!
Am să închei prin a vă spune că Brăduţ Păpuşoiu şi-a dus la bun sfârşit misiunea cu ajutorul unor oameni simpli. Chiar dacă nu-l cunosc personal, mă ridic în picioare şi îmi scot pălăria în faţa lui pentru acest gest de profundă umanitate.

Găinării de senator

Săptămâna asta eram pregătit să scriu despre previziunile sumbre ale marilor economişti ai lumii, care afirmă cu tărie că ne îndreptăm cu „toate pânzele sus spre un nou colaps mondial“ ori despre majoritatea tăcută a societăţii româneşti, care prin neimplicare, generată de dezinteres, condamnă România la o existenţă într-un spaţiu public grav deteriorat de mizerie morală şi ură.

Am renunţat însă la aceste subiecte complexe în favoarea câtorva comentarii pe marginea conferinţei de presă organizată de proaspătul PSD-ist senatorul Georgică Severin. 

Mai nou, politrucul a început să ne bombardeze non-stop, prin conferinţe de presă, cu tot felul de găinării clocite în mintea-i odihnită.

Trecând peste faptul că îl face pe Băsescu dictator şi îi cere demisia, tocmai el, care până mai ieri îi pupa steagul cu simţ de răspundere, am să mă opresc la alte declaraţii care mă umplu de greaţă. Şi anume: „Spitalele câmpinene sunt nişte vaci de muls pentru firmele controlate de diverşi politicieni şi apropiaţii lor“ sau „Spitalele sunt cireaşa de pe tort, din punct de vedere imobiliar...“. 

Sincer, mă aşteptam ca după atâţia ani petrecuţi în culisele politicii (aşa se laudă, că el a făcut cărţile în politica locală în ultimii 20 de ani), Severin să dea dovadă de mai multă inspiraţie. Păi bine măi domn’ senator, denunţi public corupţia din spitalele câmpinene şi nu ne spui şi nouă cine sunt corupţii şi mai ales politicienii corupători? Mai mult, în calitate de senator al României, dacă eşti atât de convins de ceea ce spui, ai făcut vreo plângere în  acest sens către organele statului? Sau vrei doar să te bagi în seamă cu opinia publică şi să zică lumea că eşti plin de atitudine?

Eu zic, mai bine, să te laşi de astfel de găinării şi asta până nu se autosesizează din oficiu ceva organe băsesciene. Ăştia dacă te cheamă, trebuie să le spui ce ştii, de unde ştii, despre cine ştii şi e nasol, că din câte am înţeles, în ciorba asta sunt amestecate şi câteva persoane din fostul tău anturaj. Şi-apoi... îşi mai aduc ăştia aminte de vreo casetă cu pixeli albaştri şi se lasă greu! Aşa că dacă te mai apucă dorul de vreo conferinţă de presă, cloceşte nişte subiecte despre care chiar poţi să vorbeşti.

Tot în legătură cu spitalele câmpinene am să remarc ultima intervenţie în faţa presei a doamnei doctor Mihaela Neagu Petrovici, membru observator în Consiliul de Administraţie al Spitalului Municipal şi consilier local PSD. Cu bună intenţie (spun asta pentru că, din punctul meu de vedere, are un profil moral ireproşabil), d-na Petrovici a făcut o radiografie aproape completă a situaţiei în care se află Spitalul Municipal. A vorbit despre management, despre deficitul de medici şi asistente la secţii importante, despre sistemul ambulatoriu din Policlinică, unde cadrele medicale îşi desfăşoară activitatea cu greu pentru că nu au ce le trebuie şi nu în ultimul rând despre găurile negre din visteria spitalului, sărăcită de contracte oneroase. Din păcate, am impresia că totul n-a fost decât o poezie recitată, parcă din obligaţie, într-o conferinţă de presă de partid. D-na Petrovici s-a mulţumit să ne prezinte constatări, fără a sublinia adevăratele cauze şi mai ales măsurile ce se impun. Cu regret trebuie să spun că o astfel de abordare lasă loc de interpretări, iar statutul de simplu observator nu o va absolvi de eventualele responsabilităţi morale în viitor.

P.S. Nu pot decât să îi felicit pe Ion Tomescu şi Florin Dochia pentru gestul de a cinsti memoria lui Costică Radu, cel care a fost timp de 19 ani directorul Casei de Cultură „Geo Bogza“, cu ocazia Galelor APLER. Instituirea unui premiu şi botezarea unei săli cu numele lui Costică Radu, cel care a fost parte însemnată a comunităţii culturale câmpinene, poate fi considerat prea puţin, însă şi destul de mult într-o societate dominată de incultură.

Hidoşenia prezentului

Ţara asta a noastră nu mai este un loc unde să poţi trăi cu fruntea sus din niciun punct de vedere. Cred că am ajuns la periferia lumii şi ne trăim ultimele clipe de decenţă. Am sperat până mai ieri că în pivniţa prăfuită a acestei societăţi putrede mai există o minimă rezervă de oameni întregi la minte, care îşi doresc să schimbe hidoşenia prezentului. M-am înşelat! Iată şi câteva argumente.

Un elev a fost atacat cu cuţitul în incinta Liceului Petrol, iar autorităţile se comportă ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Mai mult decât atat, directorul şcolii respective se arată mai degrabă preocupat de ceea ce se scrie în presă, decât de gravitatea cazului în sine. 

Un consilier local PSD se joacă de-a votul în „parlamentul local“ doar pentru a le da peste nas PDL-iştilor, care la rândul lor au respins un proiect propus de fostul deputat PSD Victor Bercăroiu. Nimeni nu pare deranjat de un astfel de joc al intereselor pe care aleşii locali nu mai au nici măcar decenţa de a-l ascunde sub masă.

Postul de manager al Spitalului Municipal a fost ocupat de actualul manager în urma unui concurs la care a participat doar el, chiar dacă la Parchetul General zac dosare în care acelaşi manager general are de dat multe explicaţii. Şi asta li se pare normal politrucilor din conducerea oraşului. 

Senatorul Georgică Severin ne anunţă senin într-o conferinţă de presă că a votat în favoarea majorării bugetului la Senat, în timp ce românii strâng tot mai mult cureaua într-o situaţie de criză fără precedent.

Tiseanu ameninţă cu ieşirea din Hidro Prahova, în timp ce PSD-ul local, condus de viceprimar, vrea fonduri europene pentru aceeaşi instituţie. 

Cabinetul medical al doctorului Dinu şi şcoala postliceală sanitară care-i poartă numele sunt pe cale de a fi scoase în stradă pentru că aceluiaşi primar Tiseanu i-a venit strălucita idee de a face în clădirea respectivă un muzeu al oraşului. 

În spitalul de acum părăsit de la Poiana Câmpina se fură ca în codru, iar secţia de boli infecţioase a Spitalului Municipal a fost realmente desfiinţată şi mutată la Ploieşti fără nicio explicaţie logică. 

Clădirea Primăriei a intrat în reparaţii capitale după ce în urmă cu câţiva ani s-au cheltuit sume impresionante pentru reabilitarea ei.

Tinerii liberali s-au simţit ofensaţi pentru că i-am trimis să mai pună mâna pe cartea de limba română şi ca drept răsplată mi-am primit porţia de morală pentru aşa o idee demoralizatoare. 

Argumentele de acest tip pot continua, din păcate, la nesfârşit. Ele se produc în fiecare zi cu aceeaşi intensitate şi izvorăsc din creierele unor oameni deformaţi, sub talpa cărora societatea românească moare puţin câte puţin.

P.S. 1 Am auzit tot felul de comentarii în urma dispariţiei fizice a lui Adrian Păunescu. Şi pro şi contra. Eu cred că omul care a scris versul „Cine are părinţi pe pământ, nu în gând“ a fost un mare spirit. Restul nu mai contează.

P.S. 2 Ce credeţi că face domnul primar Tiseanu după o zi istovitoare de muncă, aşa, mai pe înserat, după ce inspectează asfaltul turnat de firma agreată, Cast? Navighează pe internet şi comentează pe blogurile şi site-urile publicaţiilor locale. Aşa, că să nu mai zică lumea asta rea că nu are şi el opinie şi că are vocaţie de subaltern. 

Impresii de Halloween

Cuvântul scris şi exprimarea în limba română par a fi două pietre de moară atârnate la gâtul tinerilor din ziua de azi. Fie că sunt responsabili cu timpul liber, elevi de liceu, studenţi ori licenţiaţi, tinerii se întrec în a demonstra că sunt adepţii forumismului insomniac (ai discuţiilor pe internet) generator prin excelenţă al deprinderilor rudimentare în folosirea limbii materne. Din păcate, modelul lor existenţial, cu mici excepţii, este cel al societăţii diletantiste, al inculturii nonşalante afişate la tot pasul, de la cel mai mic la cel mai înalt nivel. Din toată nebunia din jurul lor au învăţat doar că banii sunt un fel de atestat de personalitate, iar pentru mulţi dintre ei asta este de ajuns. 

Sâmbătă, 30 octombrie, am avut ocazia să stau mai mult timp în jurul unei comunităţi de tineri, la o petrecere de Halloween organizată de către un partid politic într-un club din Câmpina. Mi-a plăcut că cei mai mulţi dintre ei ştiu să se distreze. Mi-a plăcut veselia lor molipsitoare şi inspiraţia cu care şi-au ales costumele, însă m-am întristat când i-am observat puşi în situaţia de a-şi exprima gândurile la probele concursului de Miss şi Mister. Cu mici excepţii, băieţii şi fetele au legat cu greu două propoziţii simple. Îi priveam şi mă gândeam că ei sunt generaţia de mâine, care într-un fel sau altul va trebui să reprezinte societatea românească. Mă gândeam că ignoranţa lor ne va costa alte decenii de singurătate într-o lume dominată de performanţă. Spre dimineaţă am plecat de acolo hărţuit de imaginile unei seri interesante, în care am întâlnit viaţa reală şi parcă mai motivat pentru a pune umărul în sprijinul oricărui demers de a schimba ceva din mentalitatea românescă.

P.S. Sunt profund indignat pentru că autorităţile locale, oricare ar fi ele, au ţinut sub preş cazul în care un copil a fost atacat cu cuţitul în şcoala în care învaţă. Cu doar o zi înaintea întâlnirii de la Primărie de vineri, 8 octombrie, în care autorităţile s-au hotărât să ia oarecare măsuri în urma incidentului, a fost o şedinţă de Consiliu Local. Eu nu am auzit să se fi discutat ceva despre această situaţie fără precedent, cu toate că aleşii locali erau la curent cu evenimentele. Ei au găsit, în schimb, de cuviinţă să se bălăcărească pentru interesele lor meschine. Mai este oare ceva de înţeles din tot ceea ce ni se întâmplă?