Pe la sfârşitul anului 2011, cu mult timp înainte de alegerile locale şi parlamentare din 2012, am scris Actul I al unei piese de teatru, un fel de pamflet la adresa politicianismului câmpinean, cu personaje reale şi replici, în mare măsură, autentice. Am încercat chiar să o pun în scenă alături de câţiva colegi liberali cu simţ artistic (dar şi al umorului), sub îndrumarea profesionistă a unui regizor local, însă am renunţat, la insistenţele altor colegi, care s-au simţit lezaţi în urma demersului meu cultural. Azi, după mai bine de un an de la alegeri, mă bate gândul să scriu Actul II, dar înainte de asta tare aş vrea să cunosc părerea cât mai multor cititori faţă de Actul I. Pentru că, în fond, cititorul dă măsura valorii oricărui text.
„D’ale liberalilor”
Actul I
Acţiunea se desfăşoară într-o zi de marţi la orele 17 trecute fix, în sediul PNL, sub privirile iscoditoare ale înaintaşului Brătianu, din tabloul agăţat pe peretele dinspre apus.
Pe uşa partidului îşi fac apariţia liberali mai vechi şi mai noi, câţiva băgători de seamă, printre care unul sau doi trimişi special de la alte partide şi în cele din urmă onorabilii deţinători de funcţii în biroul politic.
Se aprind ţigări şi se formează bisericuţe, după simpatii. Enache ajunge mai târziu, dar ajunge. Zumzetul vocilor se accentuează până în momentul în care, de undeva, din sala de şedinţă, se aude vocea hotărâtă a celui mai însărcinat liberal al organizaţiei, secretarul, trezorierul, vicepreşedintele, membru în Biroul Judeţean şi şeful tuturor campaniilor electorale, Dani Ioniţă.
Ioniţă:
- Haideţi, lăsaţi ţigările şi sporovăiala inutilă! Domnul preşedinte a zis să înceapă şedinţa!
(Ioniţă afişează un zâmbet plin de satisfacţie, iar din secretariat se aud voci cu îndemnuri proletare – la muncă, ţara are nevoie de voi! – Ioniţă dă din cap dezaprobator şi îi dojeneşte cu degetul pe cârcotaşi).
Se aşază fiecare la locul său, şuşotind cu vecinii. Începe şedinţa.
Guran:
(uitându-se prin sală, să vadă audienţa)
-Dani, fă o mică prezenţă. Suntem statutari?
Ioniţă:
(notând în agendă şi numărând )
- Păi, dacă vine si dna. Rodica, suntem aproape toţi.
Guran:
(luându-şi aerul de şef de partid)
- Bună ziua la toată lumea. Se pare că pentru unii nu e chiar aşa bună. Încă nu au ajuns la şedinţă... Au treburi mai importante, dar ce să mai comentez, obicei prost...
Ioniţă:
(intervine şi completează, dând din cap cu convingere)
- Românesc, domnu’ preşedinte... obicei prost!
Guran:
- Azi avem trei puncte pe ordinea de zi, nu-i aşa, domnu’ Dani? (Ioniţă afişează o grimasă, dă din cap aprobator şi deschide agenda). Dar, înainte de asta, vreau să lămurim ceva: am informaţii că prin alte partide se comentează ce discut eu aici. Eu vă spun şi repet: dacă cineva vrea să conducă în locul meu şi este mai bun, eu mă dau la o parte! De cârcotaşi şi de ăştia care dau sfaturi m-am săturat! Cine vrea să facă treabă, să facă, cine nu, să ne lase!
(Întreaga asistenţă freamătă pe scaun, întrebându-se unii pe alţii din ochi despre cine e vorba. Ioniţă notează concentrat în agendă, răsfoind-o şi aruncând priviri furişe să vadă reacţia colegilor la spusele preşedintelui)
Guran:
- Şi acum, să trecem la primul punct de pe ordinea de zi. Mi se reproşează că sunt autoritar şi că ar trebui să le vorbesc oamenilor mai mult despre principii şi idealuri. Daţi-mi voie să vă spun ceva: idealismul în politica de azi nu face doi bani în faţa maşinăriei pedeliste! Ăştia au puterea şi bugetul, iar noi, ce facem să-i contracarăm? Venim la partid să-i dăm sfaturi preşedintelui! Aşa nu se mai poate! Are cineva ceva de zis? Nu!
(doi membri ai biroului îşi cer dreptul insistent la cuvânt, cu mâinile pe sus, nebăgaţi în seamă de Guran care se consultă cu Dani Ioniţă, iar în sala de şedinţă îşi face apariţia preşedinta organizaţiei de femei, Rodica Papuc).
Guran:
(uitându-se dezabrobator la Rodica, care se fâţâia să-şi ia locul pe scaun, continuă:)
- La punctul doi pe ordinea de zi am să vă informez ce mai este pe la judeţ.
Rodica:
(toată numai un zâmbet):
- Hellooooo! Îmi cer scuze de întârziere, am avut ceva problem la firmă!
(Guran o priveşte rece şi îşi continuă monologul, fără să ţină seama de cei doi membri ai biroului care îşi cereau dreptul la cuvânt).
Guran:
- La Ploieşti, Semcu nu mai poate de dragul meu şi eu de-al lui. Trebuia făcută ceva ordine şi acolo şi am făcut eu cu toţi. Să vă spună şi Dani. Nu-i aşa. domnu’ Dani?
(Ioniţă caută în agendă, îşi afişează din nou zâmbetul şi aprobă din cap şi în acelaşi timp, zâmbăreaţă şi nerăbătoare Rodica Papuc intevine):
Rodica:
- Domnu’ preşedinte, domnu’ preşedinte, eu cred că ar trebui să ieşim cu tineretu', să-i învăţăm pe oameni să mănânce sănătos, să facă mişcare, să meargă desculţi prin iarbă şi să asculte natura. Mirată că lumea o urmărea apatic, fără interes: - Oare s-a discutat acest subiect în lipsa mea?
(Guran se face verde-albastru la faţă, Enache zâmbeşte pe sub mustăţi, asistenţa se înviorează).
Realizând cu cine are de-a face, Guran continuă:
Guran:
- Mda (cu o lehamite în glas), să trecem mai departe. La punctul trei vă propun să facem o acţiune în cartiere, să stăm de vorbă cu oamenii, dar asta dacă va fi vreme bună. Ce ziceţi domnu’ Dani, cum stăm cu vremea?
(Ioniţă scoate grabnic telefonul, intră pe internet şi răspunde):
Ioniţă:
- Unirea a bătut pe Vispeşti cu 2-0, domnule preşedinte!
Guran:
-Lasă Dani, zi cu vremea cum stăm...
Ioniţă:
-Stăm bine... şi în următoarele şapte zile nu plouă decât dacă vrem noi.
Guran:
(Guran îl aprobă mulţumit)
-Foarte bine, Dani! Vezi să te ocupi de vreme...
Enache:
(intervine nemulţumit)
- Ce vreme? Lasă dom’le vremea, că pierdem timpul! Virgile, partidul trebuie organizat. Zic să-ncepem să ne împărţim pe comisii, iar vicepreşedinţii să lucreze pentru partid, aşa cum scrie la statut. Să ne întâlnim şi cu aliaţii de la PSD şi să avem acţiuni comune.
(IntervineFrăţilă intempestiv):
Frăţilă:
- Virgile, uite care-i treaba. Pe mine să nu mă pui să umblu cu Biţă de mână prin oraş, că nu ştiu ce se întâmplă! Orice, dar asta nu! Şi în plus de asta, cred că Enache are dreptate, ar trebui să ne organizăm mai bine.
Guran:
(iritat de sfaturi):
- Sigur că da. Ocupaţi-vă împreună de organizare. Succes! De sfaturi am podul plin! Domnu’ Dani, notează: Enache şi Frăţilă se vor împărţi pe comisii şi vor lucra pentru partid, aşa cum scrie la statut. Că văd că moncheru’ Enache s-a întors doldora de idei din deplasarea pe bani publici la Paris.
(Vădit iritat, Enache bate în retragere).
Enache:
- Virgile, eu am făcut doar aşa, o propunere, nu trebuie să o iei chiar aşa, dar dacă asta e acum problema cea mai importantă a partidului, eu vă las şi-mi văd de treabă!
(uitându-se către audienţă):
- Fraţilor, mi s-a făcut o imputare. O primesc! Mi s-a făcut imputarea că sunt foarte, că sunt ultraliberal, că vreau progresul cu orice preţ. Da, da, de trei ori da! Vreau progresul partidului şi nimic alta.( Ridicându-se în picioare, cu un aer mândru, de vechi liberal, cu faţa spre public) Cei mai mulţi îşi închipuie că politica e un fel de distracţie, cu foloase şi onoruri. Ei bine, daţi-mi voie să vă spun şi eu, precum marele nostru înaintaş Brătianu, că nu-i chiar aşa. Politica e ceva serios, Virgile, serios de tot, domnilor!
(Undeva, la masă, într-o geantă se aude ţârâitul unui apel telefonic. Rodica Papuc cotrobăie printre rimeluri, găseşte aparatul într-un târziu şi răspunde).
Rodica:
- Iuli, dragă, sunt în şedinţă. Încălzeşte-ţi şi tu singur ciorbiţa, că vin şi eu.
(Cu o mână la falcă şi oarecum resemnat, Guran ascultă la scurta convorbire a familiei Papuc, după care întreabă ironic).
Guran:
- Nu-i aşa că trebuie să pleci, Rodicuţa?
Rodica:
- Cum le ştiţi dvs. pe toate, domn’ preşedinte! Îmi cer scuze dar, ştiţi, a intervenit o problemă la firmă. (În loc de rămas bun, Rodica se ridică şi pleacă, fără să uite a le trimite colegilor bezele şi un salut în stilu-i inconfundabil). - Vă pup,drăgălaşilor! Fetelor, vedeţi cu tineretul să mobilizăm lumea, să facem ceva acţiuni...( Căutându-şi cheia de la maşină, în timp ce pleca: Unde mi-o fi cheia? Mi-a văzut careva cheia de la maşină? Dani?
(Ioniţă dă din umeri şi-i face semn că are cheile în mână)
Guran:
(mustăcind nemulţumit de plecarea Rodicăi)
-Mda, cine are firmă are şi responsabilităţi... după cum se vede. Or fi pesediştii cum or fi, dar la ei e disciplină, nu mişcă unu-n front. La noi vine lumea când vrea, pleacă când vrea, c-aşa înţeleg unii spiritul liberal.
Frăţilă:
-Stimaţi colegi, fraţilor, să ne concentrăm pe alegeri! Aici nu e de glumă!! Noi trebuie să facem primii paşi către normalitate, că de politrucii ăştia nenorociţi şi de asfaltangii m-am săturat. Ce, adică noi nu ştim, nu vedem, orbi suntem? Trebuie să-i batem pe ăştia, şi dumneata, domn’ preşedinte, eşti candidatul perfect!
Enache:
- Atâta mai spun şi eu şi cu asta am încheiat. Virgile, ai înmâna ta viaţa partidului şi viitorul Câmpinei! Tu ne conduci, tu să ne zici ce să facem!
Guran:
-Ai dreptate! V-am spus şi-o mai repet o dată, că dacă aduceţi pe unul mai bun ca mine, eu mă dau la o parte...
Guran:
(trecând peste murmurele şi comentariile colegilor,se întoace spre Dani)
- Dani, mai avem azi vreo primire în partid? Dacă nu...
Frăţilă:
-Pai nu mai avem, domn’ preşedinte,că dacă vine vreunul şi vă ia locul?!
Ioniţă:
- Domnu’ preşedinte,pot să am şi eu o părere?
Guran:
- Da, domn’ vice, oricâte doreşti!
Ioniţă:
(întorcându-se oarecum complice către Guran)
- Şi cu Biţă??!!! Cu Biţă cum rămâne?
Guran:
- Las că-ţi spun eu cum facem: pe Biţă i-l lăsăm lui Frăţilă!
Stop joc!
Lumina care cade pe scena biroului politic al PNL se estompează. S-a încheiat o altă şedinţă a Biroului Politic.