Răspunsul de bun simţ pentru o clasă politică nesimţită

Ooofff! Rare îmi vor fi probabil ocaziile de aici înainte de a începe o astfel de scriitură cu un oftat prelung, care să îmi evidenţieze starea de spirit copleşitoare. Nu ştiu dacă trebuie să mă bucur ori să fiu îngrijorat după această ultimă bătălie politică, însă ştiu sigur că în toate fibrele existenţei mele s-a aşternut epuizarea acumulată în acest 2012, un an aprig, care poate fi definit prin profunde transformări sociale, politice şi economice, la care am fost, din proprie voinţă în multe situaţii, parte activă.
Sincer, am trecut cu destule dificultăţi peste aceste mici „războaie” (în sensul că toate, la un loc şi-au lăsat amprenta asupra existenţei şi devenirii mele), începând de la “revoluţia” antibăsesciană din ianuarie, la care am participat fără rezerve în stradă, atât la Câmpina, cât şi la Bucureşti, continuând cu alegerile locale, referendumul pentru demiterea preşedintelui şi terminând cu alegerile parlamentare, în urma cărora vă mărturisesc că am învăţat mai multe lucruri, dintre care unul  important şi anume acela că politicienii trebuie să înceteze să-şi mai arate nemărginita nesimţire în faţa unui popor care, în ciuda sărăciei şi a nevoilor, şi-a dovedit încă o dată bunul simţ, acceptând o nouă formaţiune politică ce încă nu a dovedit nimic consistent.
Victoria USL în alegeri este, evident, rezultatul unui vot politic bazat pe nemulţumirea faţă de regimul portocaliu, care îi obligă pe câştigători la atitudini principiale şi măsuri economico-sociale fără precedent. Sigur că bunăstarea nu pică din cer, începând de mâine dimineaţa, însă bunul simţ al politcienilor în raport direct cu alegătorul trebuie obligatoriu să se manifeste din acest moment, pentru că altfel, cei care sunt azi la putere nu vor fi cu nimic mai buni decât cei de ieri.
În ceea ce priveşte Câmpina, rezultatul alegerilor era oarecum previzibil, pentru că era de aşteptat că atât Virgil Guran, cât şi Georgică Severin, înfăşuraţi în steagul USL, să primească votul de încredere al majorităţii electoratului, predispusă la o schimbare politică majoră. Excepţional va rămâne, însă, verdictul alegătorilor câmpineni (şi în general al celor din Colegiul 2 Deputaţi) în ceea ce priveşte „confruntarea”  (nu cred că mai este cazul să vă reamintesc amănunte despre cea mai mizerabilă campanie post-decembristă) dintre Anghel şi Guran, căreia dintr-un remarcabil bun simţ, majoritatea electoratului i-a întors spatele. Nu este asta o dovadă de bun simţ a poporului, la care făceam referire mai sus? Ceea ce de azi înainte va rămâne de urmărit în acest caz este doar răspunsul proaspătului deputat Virgil Guran.
P.S. Cred că aş putea scrie un roman despre acest 2012 electoral, dar deocamdată mă limitez la aceste rânduri, care reflectă trăirile mele din prezent. Le mulţumesc tuturor celor care în ultima vreme au apreciat efortul meu de a fi un jurnalist echilibrat şi îi asigur că a fost important şi mobilizator să îi ştiu aproape.

Întoarcerea în timp şi candidatul portocaliu

Au mai rămas câteva zile până la deznodământul campaniei electorale, un spectacol de circ pentru care tot noi vom plăti bilet încă patru ani de aici înainte. Se va lăsa cortina şi, din păcate, nu vom rămâne nici măcar cu iluzia unei jonglerii inteligente, în urma căreia să trăim cu speranţa că unul sau altul dintre politrucii candidaţi va scoate din joben iepurele bunăstării generale. Dimpotrivă. Am asistat în toată această perioadă la măscăreala aceluiaşi tip de clowni care în ultimii 23 de ani s-au dezbrăcat de caracter pentru a accede la demnităţi publice, în care tocmai caracterul este esenţa lucrurilor. Am mai spus-o şi cu alte ocazii, ne aflăm într-un etern cerc vicios, din care nu vom putea ieşi decât atunci când nu vom mai accepta astfel de specimene politice. Speranţa există, numai că va trebui, la un moment dat, să deschidem ochii şi să vedem că în jurul nostru (în ţară ori în străinătate – a se vedea faptul că astăzi la celebra universitate din Oxford, Marea Britanie, studiază cu rezultate strălucite peste 80 de tineri români) există oameni pentru care ţara reprezintă şi altceva decât un ţinut care poate fi jefuit din umbra planurilor politice mafiote. Ei trebuie căutaţi şi sprijiniţi să ajungă în locul şmecherilor de azi şi ăsta cred că trebuie să fie proiectul de căpătâi al fiecărui politician al zilelor noastre rămas de bună credinţă.
Ceea ce susţin aici poate părea un soi de idealism, însă sunt convins (aşa cum au fost şi alţii înaintea mea) că în ziua în care copiii/ tinerii noştri vor învăţa că a fura este o crimă, România se va însănătoşi.
Revenind la campania electorală din aceste zile, trebuie să spun că ea nu se deosebeşte cu nimic de cele săvârşite cu 15-16 ani în urmă, când şi politrucii de atunci se scuipau în creştet unii pe alţii, organizau chermeze cu lăutari în vatra satului ori umblau cu tolba de promisiuni deşarte din poartă în poartă. Excluzând pata de culoare a unor bluzoane multicolore, a materialelor promoţionale cu hârtie lucioasă ori a emisiunilor electorale televizate, cred că, de fapt, ne-am întors în timp, la porţile societăţii româneşti a anilor 90, care învăţa vrând-nevrând ce înseamnă democraţia şi economia de piaţă. Şi azi, ca şi atunci, întâlneşti în pridvorul existenţei neamului aceleaşi feţe nedumerite, gata să înghită nemestecat hapul învelit în poleială din palma politrucilor gângavi. Cineva a spus că orice popor are conducătorii pe care îi merită. Eu spun că aceia care se cred conducătorii unui astfel de popor nu pot trăi decât cu ruşinea de a fi fost vremelnic în această situaţie, fără să lase nimic în urmă.
Cred că într-un fel, cel mai aşteptat portret al acestei serii electorale, este  al candidatului portocaliu pentru Camera Deputaţilor Colegiul 1 Prahova, Alexandru Anghel, din partea ARD, fiul de acum celebru al unui tată la fel de celebru, Florin Anghel, pe scena politică locală şi naţională.
Candidatul Alexandru Anghel poate fi privit din două unghiuri diferite: Alexandru Anghel, fiul deputatului PDL Florin Anghel ori Alexandru Anghel, tânărul aspirant în politică, al cărui tată este omul Florin Anghel.
Alexandru, fiul deputatului Florin Anghel, este produsul unei familii de intelectuali care în perioada tranziţiei post-decembriste a ştiut să acumuleze o adevărată avere atunci când zorii economiei de piaţă i-au oferit oportunitatea. Trecerea la noul statut social l-a transformat iremediabil pe Florin Anghel care, odată ajuns în cercul puterii economico-politice, şi-a dorit mai mult, devenind astfel, pentru fiul său Alexandru, un exemplu viu al românului de succes în umbra căruia nu duci grija zilei de mâine şi, mai mult decât atât, îţi poţi permite să visezi la orice devenire ulterioară. Influenţa modelului Florin asupra lui Alexandru o regăsim azi, la finalul lui 2012, în decizia fiului de a urma calea tatălui în politică, ceea ce poate reprezenta atât un avantaj, cât şi un dezavantaj. Un avantaj pentru că, mai mult ca sigur, Florin Anghel va face în aşa fel încât să îl ferească pe Alexandru de propriile greşeli făcute în politică şi un dezavantaj pentru că, inevitabil, greşelile lui Florin Anghel (oricare ar fi ele) se vor aşeza în spinarea lui Alexandru. Este evident că societatea românească nu este încă pregătită să absolve fiii de greşelile părinţilor şi tocmai de aceea cred că Alexandru Anghel va putea înflori cu greu (politic vorbind) pe un câmp sufocat de bălăriile folclorului sădit în urma tatălui său.
Privind lucrurile din cealaltă perspectivă, să ne gândim că tânărul aspirant în politică Alexandru a pornit pe acest drum călăuzit doar de valorile învăţate într-o familie de intelectuali. Dacă aşa stau lucrurile, el ar putea avea toate şansele să-şi dezvolte propria identitate politică, în măsura în care va şti cum să îşi „pensioneze” tatăl, păstrându-l în conştiinţă doar ca pe omul căruia îi datorează totul, în afară de viitoarea carieră publică. Poate că este o utopie să te gândeşti că un asemenea fiu îşi poate „pensiona” părintele pentru a-şi clădi propriul destin, dar într-o astfel de situaţie nu cred că se poate altfel.
În aceste zile tulburi, în care adevărul umblă cu capul spart, mulţi susţin că deputatul Florin Anghel şi-a împins fiul în politică fără niciun scrupul, pentru a-l folosi ulterior într-o ecuaţie a puterii şi că asta ar fi găselniţa lui pentru a se apăra în eventualitatea unor probleme cu legea. Nu vreau să cred că un tată i-ar putea face asta fiului său, pentru că mai presus de orice ordinărie lumească, există sufletul de părinte care se consumă pentru cel căruia i-a dat viaţă şi a crescut sub ochii săi. Nu îl simpatizez pe politicianul Florin Anghel, dar de câteva ori am avut ocazia să îi văd lumina din ochi când îşi priveşte fiul. Şi asta spune mult.
Alexandru Anghel candidează azi pentru Camera Deputaţilor. El poate fi considerat doar fiul deputatului Florin Anghel sau, pur şi simplu, produsul propriului destin. În ambele situaţii, vă revine dumneavoastră cititorilor (cetăţenilor) sarcina de a decide cum îl percepeţi, pentru că, vrând-nevrând, Alexandru Anghel reprezintă una dintre ofertele politice de azi care mâine ar putea să vă hotărască soarta.

P.S. Odată cu acest ultim portret de candidat se încheie şi demersul meu jurnalistic de a le uşura cititorilor misiunea ingrată de alegători. Am încercat să fiu obiectiv şi de ajutor dumneavoastră, concetăţenilor mei şi asta mă face să mă simt bine acum, în ajunul sfintei sărbători a Crăciunului.
Pe 9 decembrie să vă dea Dumnezeu gândul cel bun!