După 16 ani

Mă întrebam zilele trecute ce îl mai poate împinge în lupta electorală pe omul de numele căruia, în ultimii 16 ani, nu se leagă nimic măreţ din punct de vedere edilitar în oraşul nostru. Nu am găsit niciun motiv logic, dar în schimb am identificat o sumedenie de ipoteze.
Prima ar fi aceea că eroul nostru se crede iubit şi stimat de o populaţie fermecată de comportamentul său de fată mare.
A doua ar fi faptul că a ştiut întotdeauna să se laude cu realizările altora (foştii primari R.R. Micu, Gheorghe Tudor şi viceprimarul Ion Dragomir), în genul unii muncesc şi alţii se laudă prin ziare şi la televiziune, ceea ce i-a adus un capital de imagine cuantificabil azi, dar nemeritat.
A treia se poate desena pe spatele său ca o emblemă pe care a purtat-o cu mândrie în toţi aceşti ani şi anume zicala românească „capul plecat sabia nu-l taie”. Astfel, ştiind să fie ascultător în preajma celor mai puternici decât el, care mută pionii pe tabla de şah a oraşului, a rămas nesacrificat, aşadar util în continuare pentru un nou mandat.
A patra este linguşeala celor ce trăiesc bine de pe urma lui în calitate de şef ori partener cu acces direct la mari resurse bugetare şi care îi şoptesc la ureche: „Ne aşteaptă al treilea mandat glorios şi nu putem să dăm acum cu piciorul la tot, după ce am asfaltat până şi spaţiile verzi”. E greu să rezişti neinfluenţat într-o astfel de companie „selectă”. 
A cincea ipoteză este aceea în care îşi mai încearcă o dată norocul în faţa electoratului, ca un om prea realizat (fără griji materiale) în ultimele două mandate, care detaşat de greutăţile lumeşti se încântă la gândul că nici de data asta contracandidatul nu ar fi unul pe măsura lui.
Şi în fine, a şasea ipoteză ce i se strânge ca un arici pe după gât, se simte în aer ca o presiune care provoacă frisoane faţă de ceea ce lasă în urmă la discreţia celor care vor dori să-şi bage nasul în poveştile unde s-au înghiţit sume impresionante din banul public. Şi aici este vorba de zeci de miliarde.
Fără să exclud ipoteza candidaturii justificate a unui om care a acumulat, vrând-nevrând, experienţă administrativă - că doar trebuie să fii total neinstruit ca după 16 ani de activitate într-un loc de muncă să nu te pricepi la oarece buchiseală în domeniul tău -, cred că fiecare dintre cele şapte ipoteze se regăsesc în întregul deciziei previzibile a acestui om de a obţine un nou mandat într-o Câmpină care merită mult mai mult decât o conducere discreţionară, susţinută în Consiliul Local de o majoritate nelegitimă, formată din adversari de moarte în campania electorală din 2008. Oare nu a venit timpul să ne asumăm riscul de a încerca şi alte variante?

P.S. Intenţionat nu am nominalizat personajul despre care am făcut vorbire mai sus, pentru că de acum îl ştim cu toţii. Am trăit sub „sceptrul domniei” lui aproape două decenii. E totuşi prea mult!

Justiţia divină

Este deja de notorietate faptul că oamenii nu mai au încredere în dreptatea făcută de autorităţi, chestiune demonstrată sociologic prin zeci de sondaje de opinie, în care trei sferturi din populaţia ţării îşi arată constant îngrijorarea în acest sens.
Din nefericire, reforma în instituţiile statului întârzie să apară, iar cei care se confruntă zilnic cu autorităţile se trezesc în situaţia de a rămâne cu „dreptatea în braţe” şi cu speranţa că doar divinitatea ori, în cel mai bun caz, instituţiile europene, le vor rezolva problemele.
Zilnic, în calitatea mea de jurnalist, mă întâlnesc cu astfel de cazuri, în care diverşi cetăţeni cer sprijinul presei, ca ultimă soluţie, în faţa unui sistem politic şi administrativ rigid, care le întoarce spatele.
În cele mai multe situaţii, este aproape imposibilă intervenţia unei anchete jurnalistice, cel mai des întâlnită găselniţă a autorităţilor fiind aceea de obstrucţionare a anchetei, rămânând astfel doar posibilitatea de a prezenta opiniei publice punctele de vedere, poate subiective, ale părţilor vătămate.
Un exemplu în acest sens este şi cel pe care îl aduc acum în atenţia cititorilor, respectând astfel dreptul la liberă exprimare garantat de Constituţia României.

„Justiția Divină!
 

În Câmpina, în iulie 2010, a fost amplasat pe un teren de tenis, în mijlocul caselor, un cort festiv pentru nunți.
A fost amplasat la câțiva metri de locuințele aflate în zona zona istorică a municipiului Câmpina, fără autorizație de demolare a terenului de tenis, fără autorizație de construcție și avize de funcționare de la: Primărie, Agenția de Protecție a Mediului, Pompieri, DSVSA, etc.
A produs un zgomot infernal în zilele de sâmbătă și duminică, între orele 18:00 și 6:00 și nu numai.
Locuitorii din jur, deranjați peste măsură, au apelat pe rând la: 112, Poliție, Primărie, Garda de Mediu, Agenția de Protecție a Mediului, Direcția Sanitar Veterinară și Siguranța Alimentației, Prefectură, Jandarmerie, Justiție, etc.
- Serviciul 112 a fost apelat de foarte multe ori;
- Poliția nu și-a făcut datoria și nu a intervenit;
- Primăria nu a vrut să facă nimic și nu a făcut nimic, pentru a opri distrugerea vieții locuitorilor din zonă;
- Primăria, forțată prin zeci de petiții, plângeri și sesizări, de nevoie, s-a făcut că-și face treaba, amendând și sancționând agentul economic vinovat, dar având grijă să „uite” să completeze data pe procesele verbale întocmite;

- Garda de Mediu s-a întrecut în amabilități față de agentul economic vinovat de poluare fonică repetată, dând totuși 2 amenzi, în loc de 50. A dat și 2 suspendări ale activității de restaurant din întreg complexul, dar acestea au fost tratate cu indiferență de proprietarul complexului, care și-a continuat cu nonșalanță activitatea. Garda de Mediu nu a dus la bun sfârșit măsurile dispuse.
- Direcția Sanitar Veterinară și Siguranța Alimentației, a dat din umeri, s-a ascuns printre hârtii și prin propriile proceduri, distorsionând realitatea.
- Prefectura s-a purtat cu amabilitate, (doar în timpul audiențelor), dar acțiunea de a încerca măcar remedierea situației a fost nulă.
- Jandarmeria  este organismul statului constituit în vederea asigurării ordinii și liniștii publice. Acest întreg sistem militarizat, a ascultat la comandă și a executat fidel apărarea vinovaților (agentul economic) și a fost din start împotriva comunității, deranjată de muzica la maxim și de urletele din toiul nopții.
- Mai mult, Jandarmeria a încercat să închidă gura celor care reclamau la 112 perturbarea liniștii sau care aveau curajul să ia atitudine. Împotriva acestora s-au dat amenzi mari (maxime) fără motiv legal, iar împotriva celor ce tulburau grav și repetat liniștea, nu au luat măsuri nici de sancționare, nici de intervenție în forță (potrivit legii), așa cum au demonstrat că sunt în stare, în Piața Universității.
- Justiția a fost ultima speranță a protestatarilor din Câmpina, pentru a li se face dreptate și a-și recâștiga liniștea. Din păcate, nici justiția nu a arătat că este în slujba dreptății, așa cum ar fi normal, într-un stat european. Justiția a părut, până acum părtinitoare. Un exemplu fiind cel prin care procesul verbal de sancționare al Jandarmeriei către cei care își apărau drepturile, nu a fost anulat, deși, chiar jandarmul care a întocmit procesul verbal, a declarat ulterior în scris, că s-a înșelat.
În acest context, de la justiția română nu mai avem prea multe așteptări !!! Speranța noastră se îndreaptă spre justiția europeană.
Dar, iată că totuși, justiție există. A mai rămas doar Justiția Divină, care în seara zilei de 03.02.2012, printr-o hotărâre Corectă și Divină, fără mizerii, curat și imaculat, a trimis tone de zăpadă peste cortul festiv, care au restabilit ordinea și liniștea în Câmpina, desființându-l temporar.
Mă întreb acum, de ce să mai plătim impozite și taxe, să susținem atâtea autorități care nu fac nimic sau care se fac că aplică legea? Mai bine direcționăm acele sume către Biserică, pentru că, în România secolului XXI, Justiția este Divină.
Acesta este un pamflet, care însă este real și crud de adevărat!

D.R.,
Unul dintre cei peste 50 de locuitori  terorizați de peste 18 luni, de un cort.”

Din punctul meu de vedere, scrisoarea de mai sus este un strigăt de disperare al unui român care îşi caută liniştea în casa, oraşul şi ţara lui şi tocmai de aceea consider că el, alături de alte milioane de români din această ţară, trebuie să se facă auzit. Că are sau nu dreptate (şi aici nu mă refer la justiţia divină), asta este o altă problemă, pe care instituţiile de drept române ori cele internaţionale ale Europei unite, o vor rezolva într-un final. Păcat este, însă, că trebuie să ajungem în situaţia de a ne plânge la uşi străine.

Instinct primar în mijlocul nămeţilor

De mai bine de două săptămâni iarna grea s-a instalat pe tot cuprinsul ţării, aducând cu sine ger năpraznic, zăpadă abundentă şi viscol tăios. Sunt zile întregi de când mii de oameni sunt aproape blocaţi în nămeţi, fără apă, harnă ori asistenţă medicală, iar autorităţile statului s-au dovedit a fi depăşite de situaţie. Traficul rutier, ferovier şi aerian este aproape paralizat într-o Românie prinsă din nou pe picior greşit de furia naturii. Peste toate aceste trăiri disperate ale românilor, prinşi ca într-un cleşte de vreme potrivnică şi sărăcie, tronează autoritatea, care adunată în tot felul de comisii interministeriale, constată neîncetat că trebuie să închidă: străzi, şcoli, gări, aeroporturi, vieţi între patru pereţi, soluţie care cred ei că îi absolvă de orice fel de responsabilitate.
Pe toate canalele media răzbat semnalele celor care îşi aşteaptă salvarea de la autoritate, însă ea, închisă la rându-i într-un birou, emite, în cel mai bun caz, speranţe deşarte, dovadă a neputinţei şi a incapabilităţii de a gestiona o societate lipsită de anticorpi. În astfel de situaţii limită se dovedesc slăbiciunile unui popor adus în pragul falimentului moral şi material, care îşi aşteaptă scăparea de la „tătuc”, în cazul nostru autoritatea statului.
Trecând la concret, nu putem să nu observăm lipsa utilajelor performante de deszăpezire şi a mijloacelor absolut necesare în astfel de situaţii de urgenţă, în condiţiile în care contractele încheiate de autorităţi sunt de trei ori mai mari decât în orice ţară civilizată de pe teritoriul UE. Comandamentele pentru situaţii de urgenţă, care sunt plătite din banii noştri şi care ar trebui să funcţioneze operativ acum, când este nevoie, sunt departe de a fi ceea ce lasă să se înţeleagă pompoasa lor denumire, pentru că sunt constituite în fapt din personaje care gravitează în jurul cercurilor politice şi administrative, tocmai acelea care vă spuneam că au semnat contracte de deszăpezire grase. Este evident că astfel de responsabili nu pot face mai mult decât le este permis de „termenul contractual para-ndărăt” şi tocmai de aceea asistăm în nenumărate cazuri la acest „soi de neputinţă” care scoate în evidenţă putreziciunea sistemului.
Un exemplu în acest sens, dar cu ceva date ale problemei schimbate, poate fi cel de la Câmpina, zonă totuşi ferită de intemperii serioase. Săptămâna trecută, luni 6 februarie, după câteva zile de ninsoare abundentă, care a blocat în mare parte căile de comunicaţie şi acces, autorităţile locale au instituit un „comandament” de iarnă condus de primarul Horia Tiseanu, care a lua unele măsuri pentru deszăpezirea oraşului. S-a hotărât atunci, ca pe lângă operatorul abilitat prin contract, Floricon Salub, să participe la operaţiunile de deszăpezire şi anumite firme care dispun de utilaje în acest sens. La vremea aceea m-am minunat, în sinea mea şi am apreciat decizia corectă a autorităţilor, de a debloca cât mai repede oraşul ocupat de nămeţi.
Minunea a ţinut însă foarte puţin, pentru că am aflat că în spatele ei nu era decât instinctul primar de a da „de mâncare” unor băieţi flămânzi (sunt şi două excepţii de firme care şi-au oferit serviciile fără să ceară nimic în schimb) pentru care zăpada s-a constituit imediat într-o posibilă sursă de venit. Şi uite-aşa s-a întâmplat ca săptămâna trecută, geroasă şi fără ninsori, utilajele să „zbârnâie” prin oraş, iar deszăpezirea să se facă cu greu pe arterele principale, în timp ce lateralele, parcările şi în general zonele domeniului public mai puţin vizibile, să rămână greu practicabile şi chiar impracticabile. Nu ştiu care sunt sumele în jurul cărora se învârt aceste interese, însă ştiu că tot ce s-a făcut, se face şi se va face în perioada următoare în numele nostru şi pentru noi, are un preţ piperat, care ne arde la buzunare şi, ceea ce este mai grav, nu ne rezolvă problemele decât într-o mică măsură.
A propos de preţuri şi de cum se cheltuie banul public! Zilele trecute, preşedintele Băsescu a cerut autorităţilor statului, îmcepând de la preşedinţie până la primării şi consilii locale, transparenţă totală. Adică publicarea pe site-urile instituţiilor respective a tuturor contractelor şi facturilor plătite din bani publici. Eu am cerut acest lucru administraţiei locale de mai bine de un an şi nu s-a întâmplat absolut nimic. Sigur că asta poate însemna deconspirarea multor imoralităţi politice (dacă nu chiar fărădelegi), ceea ce poate duce la sfârşitul carierei unor nenorociţi care ne batjocoresc. Dar poate, cine ştie, intervenţia lui Băsescu va produce, în sfârşit, un efect în acest sens.
În momentul în care scriu aceste rânduri afară ninge ca-n romanele lui Dostoievski, aşa că avem toate şansele, după acest al doilea val de zăpadă, să auzim în curând despre un nou comandament de iarnă local care de data asta să ne anunţe cum vor dispărea munţii de zăpadă din primul val de pe carosabil pentru a le face loc celor din al doilea val, care se aştern. Sau poate că tocmai asta este şmecheria. Băieţii ăştia vor să transforme Câmpina în oraş turistic şi au găsit momentul!

Teoria pitecantropilor anonimi

Laşitatea românilor în zilele noastre se manifestă sub diverse forme, pe care le-am descris şi combătut în această rubrică, uneori cu subiectivism, dar de fiecare dată cu argumente.
Cea mai supărătoare este aceea a anonimatului, în spatele căruia nişte indivizi sociali îşi manifestă dreptul la opinie pe site-urile de socializare ori telefonic, prin critici, injurii şi grohăieli de nemulţumire la adresa celor care au tăria să-şi decline identitatea şi să afirme cu toată răspunderea ceea ce gândesc, în scris ori verbal, pe stradă, în mijlocul protestelor.
Astfel de pitecantropi emanaţi din tenebrele sistemului securisto-comunist se aşază în faţa calculatorului ori pun mâna pe telefon şi încep să emită judecăţi de valoare, uitând că ei, de fapt, nu există ca entităţi sociale cuantificabile, fiind în cel mai bun caz doar nişte voci otrăvite ale propriei conştiinţe cumpărate ori îndoctrinate de un sistem politic nenorocit.
Sincer, nu am niciun chef să dezvolt aici „teoria pitecantropului anonim” (le cer scuze realelor mamifere astfel denumite), pentru că m-am săturat de aceşti necoborâţi din copac care se ceartă singuri în baie atunci când se uită nevasta urât la ei însă, din păcate, sunt din ce în ce mai mulţi şi asta devine extrem de nociv pentru viitorul nostru. Afirm acest lucru pentru că astfel de indivizi, lipsiţi de o minimă onoare, au copii şi nu-mi este greu să-mi imaginez cum îi educă.
Poate că vă întrebaţi de unde a izvorât acreala rândurilor de mai sus. De ani de zile primesc, în calitatea mea de ziarist incomod, mesaje pe diferite canale (mail, blog, telefon), prin care tot soiul de anonimi mă înjură, mă critică ori îmi dau lecţii de moralitate fără nicio jenă. Săptămâna trecută, fenomenul s-a amplificat, ajungând până acolo încât unul din ăştia a sunat cu tupeu la redacţie (norocul lui că nu mă aflam acolo în acel moment) să mă tragă la răspundere pentru că scriu critic la adresa regimului actual. Iată un astfel de mesaj, care face parte dintre cele mai elegante: „Domnule Frăţilă, etica de jurnalist este să critici toate puterile şi opoziţia şi puterea dar se pare că vaţi oprit numai la putere... Credeţi că aşa este corect? Nu ar fi bine să puneţi şi comentariile la toată lumea? Chiar dacă nu vă aduc laude? Ms pentru înţelegere şi lăsaţi pe domnul guran că nui fecioara maria în politică”. Semnează „Anonim”.
Accept orice fel de critică de bună credinţă şi constructivă, pentru că nu mă consider deţinătorul adevărului, însă am pretenţia, în schimb, ca aceia care au ceva să-mi reproşeze să aibă bărbaţia de a-şi susţine ideile la lumină, cu identitatea pe masă. Sigur că nu sunt obligat să le răspund acestor indivizi, însă nu sunt genul care se ascunde în spatele neloialităţii adversarului şi drept urmare îi răspund public acestui anonim.
Lăsând la o parte faptul că stă prost cu gramatica limbii române, îl anunţ pe acest „ilustru” că un ziarist care se respectă critică întotdeauna pe cei aflaţi la putere şi mai puţin pe cei din opoziţie şi că, într-adevăr, liderul PNL Virgil Guran nu este Fecioara Maria, dar nici nu face parte din tagma politrucilor din ziua de azi puşi pe căpătuială. În plus de asta, dacă opozanţii de azi vor greşi atunci când vor ajunge la putere, voi fi la fel de critic şi cu ei, pentru că fac parte dintre aceia care militează pentru schimbarea mentalităţii clasei politice, singura soluţie care poate duce la însănătoşirea societăţii româneşti. Sigur că pentru mulţi astfel de anonimi cu mintea îngustă, credinţa mea, într-o lume condusă de oameni normali, pare o utopie, dar în acest sens mă simt aproape de o cugetare a lui Octavian Paler care spune: „Unii nu pot trăi fără iluzii, iar alţii nu pot trăi fără să le dispreţuiască”.