Fotbalul local sau cine tranşează porcul la abator

Fără îndoială, evenimentul local cu cea mai mare audienţă la public care a avut loc săptămâna trecută a fost derby-ul fotbalistic dintre CSM şi Unirea, echipe care în acel moment erau primele două clasate în Liga I Prahova. În faţa a peste 1500 de spectatori, fotbalul câmpinean a arătat tot ce are el mai bun în acest moment. Desigur, nu voi face din această scriitură o cronică sportivă, pentru că nu este nici locul şi nici nu mă prea pricep la acest gen jurnalistic, ci mai degrabă am să aduc în prim plan o poveste din tribună, care mi-a dat de gândit.  Atât în timpul meciului, cât şi după fluierul de final, am auzit multă lume cu scaun la cap comentând defavorabil pe marginea propagandei pe care şi-o fac politicienii pe spinarea fotbalului. Nimic nou. Însă unul dintre comentarii, care se constituia, de fapt, într-o replică a unui microbist către altul, suna cam aşa: „Ce te faci, mă, că nu înţelegi? Aici e vorba de cine tranşează porcul la abator în alegerile de anul viitor! Crezi că ăstora le pasă de fotbal?”

Auzind o astfel de vorbă, recunosc că am stat pe gânduri câteva minute, să înţeleg cam ce a vrut să spună omul, pe care l-am identificat pe loc cu un personaj din romanul „Moromeţii”, când făcea legătura între porc, alegeri şi abator. Am înţeles că se referea la bătălia politicienilor pentru putere, care odată ajunsă şi în fotbal, îl dezgusta pe el şi pe amicii din jur. L-am auzit apoi vorbind despre rivalitatea politică, care a dat naştere unei rivalităţi sportive artificiale între cele două echipe de fotbal şi că fiecare ar avea un viitor strâns legat de anul electoral 2012. La un moment dat, am vrut să intervin şi să-i spun Morometelui şi interlocutorilor săi că, pe undeva, aveau dreptate, pentru că rivalitatea politică dintre Guran şi Tiseanu a adus artificial, în conturile celor de la Unirea, mulţi bani publici, care în alte condiţii nu i-ar fi primit niciodată, mărturie fiind şi faptul că în anii din urmă Unirea nu a primit nici o ceapă degerată de la primarul portocaliu. Aş mai fi vrut să-i spun că rivalitatea politică în cazul de faţă se manifestă de pe poziţii total diferite şi anume între un iubitor al fenomenului, care îşi cheltuieşte propriile resurse financiare de ani de zile şi un mim politic, dispus să finanţeze din banul public, în preajma campaniilor electorale, şi o cursă de melci, numai să iasă voturi. Pentru că una este să tranşezi la abator porcul crescut de tine şi alta să-l primeşti plocon pe masă, cu mărul în gură, fără să scoţi vreun leu din propriul buzunar.
Fluierul arbitrului a lăsat, însă, numai fotbalul să îşi spună cuvântul. Până la urmă asta este important.

P.S. Dincolo de spectacolul sportiv şi rivalitatea politică prost înţeleasă, derby-ul fotbalistic dintre CSM şi Unirea a adus în prim plan şi câteva aspecte care ar trebui să le dea de gândit celor care le girează cu numele lor, printre care şi acela că o bună parte a galeriei celor de la Unirea a înjurat şi scuipat după meci doi acţionari ai CSM care tocmai părăseau stadionul. Astfel de manifestări sunt cel puţin ruşinoase.

Resemnaţi de Ziua Indignaţilor

Duminică, 15 octombrie, am aşteptat cu interes protestul oamenilor din întreaga lume, chemaţi prin intermediul reţelelor de socializare să susţină mişcarea „Occupy Wall Street” sau Ziua Indignaţilor, iniţiată în SUA şi extinsă destul de rapid la nivel global.
De la bun început, ideea de a protesta împotriva celor care au condus lumea în pragul colapsului mi s-a părut excelentă, însă trebuie să recunosc că nu mă aşteptam la o reacţie de asemenea proporţii din partea cetăţenilor lumii.
Mişcarea care a generat Ziua Indignaţilor s-a extins cu repeziciune în peste 950 de oraşe din 82 de ţări din întreaga lume: Tokio, Seul, Jakarta, Melbourne, Sidney, Paris, Moscova şi alte oraşe din Mexic, Venezuela, Kenya, Africa de Sud. Mii de oameni au ieşit în stradă să-şi apere drepturile sub devizele „A venit timpul ca ei să ne asculte” sau „Puterile lumii muncesc doar pentru propriile beneficii, ignorând dorinţele majorităţii” sau „Pe 15 octombrie ne întâlnim în stradă pentru a iniţia schimbarea globală pe care o dorim. A venit timpul să ne unim”.
Chiar dacă mulţi dintre manifestanţi au ajuns în arestul poliţiei, sub acuzaţii mai mult sau mai puţin întemeiate, cred că important rămâne faptul că lumea se mişcă şi reacţionează, ceea ce nu se poate spune şi despre românaşii noştri (adică despre noi toţi), care au rămas încă o dată în afara umbrelei de cetăţeni ai lumii. Protestul de la Bucureşti s-a dovedit a fi o simplă întâlnire a unor tineri care erau prea puţin dispuşi să-şi ceară drepturile, o „răzmeriţă” de catifea, unde câţiva cetăţeni „indignaţi” de ceea ce li se întâmplă au decorat o jumătate de trotuar în Piaţa Unirii cu zeci de cartoane inscripţionate cu citate şi expresii celebre pe care le-au înfipt într-un gard viu. Sigur că o astfel de abordare reprezintă mai mult decât nimic, însă aşa stând lucrurile, nu trebuie să ne mai surprindă ce ni se întâmplă. Resemnată de Ziua Indignaţilor, societatea românească se îneacă în propria-i neputinţă, iar călăii ei de pretutindeni îşi freacă mâinile. Indiferenţa şi lipsa de reacţie a unei societăţi naşte, printre altele, şi abuzul de putere şi exemplele în acest sens sunt nenumărate. Unul dintre ele poate fi şi acela care s-a întâmplat zilele trecute în oraşul nostru.
Liberalii au iniţiat, la nivel naţional, o campanie (care a ajuns şi în Câmpina) gratuită de verificare a glicemiei şi a tensiunii arteriale în rândurile cetăţenilor, sub deviza „PNL are grijă de sănătatea ta”.

Ajunsă la Câmpina, caravana umanitară a avut succes pe loc în rândurile a sute de cetăţeni care au vrut să-şi verifice starea de sănătate fără să scoată vreun ban din buzunar, însă politrucii care deţin puterea în administraţia locală au trimis potera să „restabilească ordinea publică serios afectată” (în parcarea de la Carrefour) de pensionari (şi nu numai), care stăteau cuminţi, în ploaie, să-şi aştepte rândul.
Gestul politrucilor înscăunaţi pe veci (zic ei!) în funcţii la primărie, de a interzice activitatea caravanei sanitare pe domeniul public, nu a avut efectul scontat, pentru că de a doua zi ea s-a mutat într-un spaţiu privat, aducând un număr dublu de solicitanţi şi multă indignare din partea celor mulţi, pentru care sănătatea înseamnă altceva decât o flecăreală politică.
Administraţia Tiseanu s-a legat de faptul că liberalii nu au cerut explicit autorizaţie pentru o astfel de acţiune, chestiune cu care aş putea să fiu de acord, dacă nu aş cunoaşte zeci de cazuri în care se ridică construcţii şi se organizează fel de fel de bâlciuri stradale în Câmpina, pentru care nimeni nu cere autorizaţie. Desigur, o încălcare a legii nu se justifică cu o alta, dar nici deciziile discreţionare ale unei autorităţi nu trebuie iertate.

Suflete moarte

Pe cititorii de literatură în general şi mai cu seamă ai operelor marilor clasici, titlul scriiturii mele de azi îi poate duce cu gândul la naraţiunea semnată de Gogol. Faptul că am preluat una dintre sintagmele preferate ale lui Gogol nu este deloc o întâmplare, pentru că în „Suflete moarte” celebrul autor ne-a încântat spiritul cu personaje memorabile din epoca în care a trăit şi pe care azi le regăsim la tot pasul în societatea modernă.
Unul dintre eroii lui Gogol, Cicikov, despre care azi voi face vorbire cu un anumit scop, este un personaj fără substanţă, care este dispus la orice sacrificiu pentru a se menţine într-o funcţie publică călduţă, de dragul unor privilegii mărunte, în urma cărora să se simtă mai aproape de lumea bună. Iată cum îl descrie scriitorul pe Cicikov: „... Eroul nostru îndura totul, îndura cu tărie şi răbdare şi a îndurat mereu, până ce în sfârşit a găsit o soluţie să se menţină în slujba comunităţii. Trebuie spus că această slujbă fusese încă de mult obiectul tainic al gândurilor lui. Adeseori spunea cu un oftat: «Aici e de mine, între oameni din lumea bună. Şi ce cămăşi de olandă fină ar putea să-mi pice». Cicikov se gândea şi la un anume săpun franţuzesc, care făcea pielea nemaipomenit de albă, dând frăgezime obrajilor. Dumnezeu ştie cum se numea săpunul, dar după închipuirea lui el se putea procura fără doar şi poate numai de pe urma funcţiei de slujbaş al statului în vamă...”.
Aşa cum spuneam mai înainte, tipul de om pe care îl reprezintă personajul lui Gogol a ajuns azi la putere în societatea românească. Cicikov trăieşte în toate structurile statului, de cele mai multe ori sub chipul funcţionarului public şi, ceea ce este mai grav, al eternului candidat pentru o funcţie publică, care odată ce a simţit „parfumul săpunului franţuzesc” s-a transformat într-un suflet mort, pentru care nimeni şi nimic nu mai contează, în afara vieţii lui privilegiate de lefegiu al statului. El îşi urmăreşte scopul cu răbdare şi de cele mai multe ori nu suportă să fie criticat.
Zilele trecute, un astfel de personaj din administraţia locală, desprins parcă din naraţiunea lui Gogol, a organizat o conferinţă de presă la Primărie, cu scopul de a demonta dezvăluirile publicate în ziarul pe care îl conduc, cu privire la suspiciunile de nereguli găsite de Uniunea Europeană la proiectul Calea Dacia, finanţat din bani europeni. Omul a bălmăjit nişte explicaţii penibile, de pe urma cărora n-a aflat nimeni mare lucru, lăsând totuşi să se înţeleagă că dacă undeva există o greşeală, iar bugetul local va fi mai sărac cu aproximativ 10 miliarde lei vechi, ea nu s-a produs în totalitate la Primăria Câmpina, ci mai degrabă pe undeva pe la ministerul de resort.

Măi să fie! Stimabilul vrea să ne prostească! Păi oare  dumnealui a uitat că oamenii pe care îi conduce au întocmit caietul de sarcini al proiectului şi că tot ei sunt membrii comisiei care a stabilit cine câştigă licitaţia contestată acum de reprezentanţii forurilor europene? Controlorii europeni au scris negru pe alb că administraţia Tiseanu va fi sancţionată cu multe miliarde de lei vechi pentru nerespectarea prevederilor legale privind achiziţiile publice. Achiziţiile publice s-au făcut la Câmpina, iar din acest punct de vedere nu mai este loc de întors.
Interesant este şi faptul că, luat la bani mărunţi de ziarişti, în conferinţa de presă, pe marginea acestui subiect, personajul (Cicikov al nostru) s-a arătat mai iritat de scrierile mele din această rubrică decât de greşelile impardonabile pe care i le reproşează Europa. El avea treabă cu „izmenele... de firmă” aduse în discuţie în textele mele şi nu cu faptul că se va afla în situaţia să le explice contribuabililor de ce s-au dus 10 miliarde lei vechi pe apa sâmbetei. Nu mă mai miră nimic la acest personaj din administraţia locală, care l-ar putea înlocui cu succes pe Cicikov în romanul lui Gogol.
P.S. Intenţionat am evitat să folosesc în textul de mai sus numele personajului din administraţia locală, pentru a vă lăsa pe dumneavoastră, cititorii, să-l identificaţi. Nu este greu deloc.

Demagogii noştri nu seamănă cu ai lor

În ultimele zile am abandonat, oarecum, monitorizarea găinăriilor politico-administrative locale şI asta nu pentru că ele au scăzut în intensitate, ci mai degrabă pentru faptul că în Europa se întâmplă lucruri care ne pot afecta viitorul şi pe care vreau să le înţeleg în profunzime.
După cum se ştie, Olanda şi Finlanda au blocat aderarea României (de Bulgaria sunt prea puţin interesat) la Spaţiul Shengen, chiar dacă raportul care atestă pregătirea ţării noastre în acest sens a fost aprobat de Comisia Europeană şi votat de Parlamentul Europei cu o majoritate confortabilă. Puţini ştiu, însă, că pentru a se lua această decizie, trebuia girul unanim al Consiliului Europei, unde sunt reprezentate toate statele membre. Cu două opinii contra, Olanda şi Finlanda au răsturnat totul. Acum se pune întrebarea, la care n-am auzit să răspundă nimeni concret până în momentul de faţă, de ce tocmai Olanda şi Finlanda ne-au întors spatele? Am citit multe declaraţii de presă în ultima vreme, mai ales ale oficialilor europeni, pentru a înţelege ce se ascunde cu adevărat în spatele acestui refuz olandezo-finlandez. La un moment dat, eram tentat să cred că instituţiile corupte şi slăbiciunile economice româneşti, care generează valuri de imigranţi în căutarea unui loc de muncă, ar putea fi motivele principale ale blocadei impuse de cele două state. Chiar eram gata să accept valabilitatea acestor argumente, care de altfel reflectă realitatea românească, până într-o zi, când am citit printre rânduri declaraţiile unui europarlamentar britanic, care scoteau în evidenţă naţionalismul populist al unor formaţiuni politice olandeze şi finlandeze, ce au reuşit să impună „o astfel de decizie periculoasă” guvernelor celor două ţări. Mai simplu spus, Partidul pentru Libertate din Olanda şi Partidul Adevăraţilor Finlandezi (care împreună reprezintă mai puţin de două milioane de voturi în Europa) au reuşit să răstoarne deciziile guvernelor de la Haga şi Helsinki (şi în cele din urmă ale Consiliului Europei), care la rândul lor au acceptat compromisul de teama pierderii sprijinului parlamentar intern. Aşadar, două milioane de populişti, care nu suportă ideea unei Europe unite, au dat peste cap o decizie luată în numele a peste 500 de milioane de europeni. Concluzia mea după acest neînsemnat studiu de caz este că şi Europa civilizată are demagogii ei, iar consecinţele unei astfel de decizii în ceea ce priveşte spaţiul Shengen, lăsate la îndemâna unei minorităţi naţionalist-populiste, pot fi extrem de nocive pentru ideea de libertate a individului european.
Şi pentru că tot am vorbit despre demagogii olandezi şi finlandezi, să zăbovim acum, mai pe scurt, şi asupra celor de pe plaiurile mioritice.
Fosta ministresă a Educaţiei, Ecaterina Andronescu, vrea studenţi fără diplomă de bacalaureat. Nu înţeleg logica unei astfel de idei. Probabil singura ar fi aceea de a le oferi tinerilor absolvenţi de liceu o alternativă la varianta şomajului ori a emigrării.
Deputatul Florin Anghel figurează pe un „onorant” loc patru în topul naţional al parlamentarilor cu cele mai multe contracte cu statul. Probabil că de aici urmează să vină şi bunăstarea celor care l-au ales, pentru că altfel nu văd de unde se naşte „parteneriatul” dintre un astfel de politician şi votanţii săi.
Administraţia Tiseanu ţine în „priză”, pe spatele bugetului local, o lungă listă de asistaţi social, pe care nu pare dispus să-i supere până la alegerile de anul viitor. Mai mult de atât, prin „Câmpina medievală” se aude că diverşi indivizi politici mărunţi se ocupă exclusiv ca aceşti asistaţi social să primească constant sarsanale cu cele trebuincioase. Mă îndoiesc că grija faţă de semeni îi împinge la astfel de gesturi umanitare.
Ultimul târg de bunătăţi, care a avut loc în primul week-end al lunii octombrie, a fost parcă ceva mai decent decât altă dată (iată că sunt folositoare şi criticile noastre). Cu toate astea, se vede de la o poştă că organizatorii (ştiţi dumneavoastră, cele două cuconiţe „agreate” de primarul Tiseanu) nu sunt atenţi la detaliile care deranjează cetăţeanul, cum ar fi parcarea maşinilor în zona de promenadă. Şi aici nu mă refer numai la cele ale locatarilor riverani, rămase aiurea într-un spaţiu oferit în exclusivitate pietonilor, ci mai ales la autoturismele, ATV-urile şi autoutilitarele târgoveţilor de ocazie, care treceau de bariera restrictivă plasată în zona hotelului Muntenia fără ca nimeni să-i oprească. Poliţia locală a lipsit cu desăvârşire, ocupată fiind probabil cu împărţitul ziarelor în care şeful lor, primarul Tiseanu, se laudă pe banii noştri (60 de milioane de lei lunar, adică şase salarii ori şase pensii decente!!!).
După cum se poate observa, demagogii Europei nu seamănă deloc cu ai noştri. În timpul în care ai lor urmăresc scopuri înalte, ai noştri se ocupă tot de găinării.